„Perlele” Poliţiei locale: cum arată comunicatul care i-a năucit pe cititori

„Perlele” Poliţiei locale: cum arată comunicatul care i-a năucit pe cititori

Poliţia locală a devenit ţinta ironiilor. ARHIVĂ.

Poliţia locală a municipiului Deva a ajuns ţinta ironiilor, pe Internet, după ce reprezentanţii instituţiei au transmis publicului o informare cu privire la prinderea unor contrabandişti de motorină. Comunicatul Poliţiei locale este presărat cu greşeli de ortografie şi de exprimare.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Perlele” elevilor care susţin examenul de Bacalaureat concurează pe Internet cu „perlele” Poliţiei locale din Deva. Într-un comunicat de presă, reprezentanţii instituţiei relatează cum au fost prinşi suspecţii unui furt de motorină, în timp ce făceau contrabandă. Informarea, presărată cu greşeli gramaticale şi de exprimare, a avut un efect neaşteptat pentru cei care au semnat transmis-o. Comunicatul a devenit subiect al ironiilor pe site-urile de socializare.

„O patrulă a din cadrul Poliţiei Locale (...) au depistat pe strada Călugăreni o persoană de sex masculin care nu-şi justifica prezenţa în locul şi la ora menţionate. Aceasta a fost interceptată şi identificată prin legitimare. După o verificare mai atentă în zona respectivă poliţiştii au depistat sub un autoturism marca VW patru canistre (...) şi două persoane între autoturism şi gardul din apropiere. Acestea erau în poziţia ghemuit. Deasemenea acestea au fost identificate prin legitimare (...). A fost depistată o a treia persoană ascunsă sub maşină. Din declaraţia unuia dintre aceştia reiasă faptul că acesta a vrut să cumpere motorină (...).

Pe lângă cele patru canistre, într-un autoturism (...), au mai fost depistate un număr de şapte canistre goale şi un furtun de aproximativ 20 de metri, care miroseau a combustibil. Toate lucrurile depistate, inclusiv motorina şi persoanele în cauză au fost predate organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Române a Municipiului Deva pentru continuarea cercetărilor”, a informat Serviciul Public de Poliţie Locală Deva.


Vă recomandăm şi:

O prostituată din Deva deţine recordul la amenzi neplătite. Riscă executarea silită    O tânără din Deva a primit 43 de amenzi pentru prostituţie în ultimele patru luni. Nu s-a prezentat până acum la primărie pentru a le achita, în ciuda somaţiilor primite.

Primăria Hunedoara plănuieşte un împrumut de 47 de milioane de lei     Primăria Hunedoara intenţionează să acceseze un împrumut de 47 de milioane de lei, pentru a putea susţine financiar investiţiile în modernizarea reţelelor de apă şi canalizare şi pentru ealizarea viitorului ştrand din municipiu.

FOTO VIDEO Canalizarea Devei a cedat. Străzile au ajuns sub ape: circulaţie aproape imposibilă pe centura oraşului      O furtună de o oră a dezlănţuit un adevărat dezastru pe străzile municipiului Deva. Reţeaua de canalizare a cedat din cauza volumului mare de apă pluvială. Canalele au refulat, iar mai multe străzi ale municipiului au fost inundate.

FOTO Bine aţi venit în Pipera de Hunedoara, cartierul celor mai bogaţi ţigani!     Zeci de palate au fost ridicate de romii bogaţi, la marginea municipiului Hunedoara. Vilele de sute de mii de euro au fost construite în timp record, încă înainte ca străzile să fie asfaltate şi ca reţeaua de canalizare a municipiului să fie extinsă şi în zonă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările