Performanţă: Amelia Racea este mândria Devei, a luat aurul european la 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua campioană europeană la bârnă s-a pregătit pentru performanţă în oraşul de la poalele Cetăţii. Deşi este originară din judeţul Gorj, identitatea sportivă a Ameliei Racea aparţine Devei. Munca depusă la Liceul Sportiv a fost notată cu 14.400.

Cea mai bună sportivă a anului 2009 din judeţul Hunedoara a câştigat, ieri, aurul la proba de bârnă, din cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică de la Birmingham (Anglia). „Este o medalie binevenită şi dorită de fiecare dată când mergem la un concurs. Tot timpul ne pregătim pentru asemenea titluri, însă performanţa depinde de concurenţi, de la competiţie la competiţie”, a declarat, în această dimineaţă, Liliana Cosma, antrenoarea campioanei europene.

Amelia Racea alături de Liliana Cosma



Cum era de aşteptat, titlul câştigat de adolescentă îl bucură şi pe directorul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” din reşedinţa de judeţ. „Amelia a venit în Deva din clasa I. Ulterior, a promovat în lotul naţional de gimnastică. Identitatea ei de sportivă aparţine Devei”, a spus Adrian Liga.

image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite