Patimile din Castelul Corvinilor: domniţe ucise cu piroane bătute în cap, prizonieri torturaţi în catacombe. Cum au scăpat 100 de iobagi din faţa morţii
0
Castelul Corvinilor impresionează prin legendele sale sumbre. Crimele odioase, atrocităţile şi tortura nu lipsesc din trecutul cetăţii lui Iancu de Hunedoara, un monument unde turiştii pot afla amănunte înfiorătoare despre modul în care erau pedepsite actele de nesupunere faţă de nobili şi de lege.
Cel mai înfiorător loc al Castelului Corvinilor este sala de tortură, cu cele două încăperi întunecoase ale ei, camera şi bastionul, ocupate de mai multe instrumente folosite în trecut la schingiuirea şi uciderea într-un mod cât mai dureros a prizonierilor. Până în anul 1787, când tortura a fost interzisă complet şi în Transilvania o dată cu intrarea în vigoare a Codului Iosefin, atrocităţile la care erau supuşi condamnaţii erau practici curente, reglementate chiar şi prin lege.
Vechea sală de tortură a Castelului Corvinilor a funcţionat până spre sfâşitul secolului XVIII. Redeschisă în urmă cu patru ani, ca expoziţie, cuprinde în prezent mai multe dintre instrumentele de chinuire, inspirate din Constitutio Criminalis Theresiana, codul penal al împărătesei Maria Tereza. Acest cod, menit, printre altele, să reducă atrocităţile comise în numele legii stabilea o serie de metode corecte de aplicare a „torturilor legale”. Codul terezian a fost în vigoare timp de două decenii, între 1768 şi 1787, iar anexele sale cuprindeau detalii tehnice, schiţe şi planuri de construire a instrumentelor de tortură. Erau descrise modurile de aplicare a pedepsei cu moartea prin ardere pe rug, decapitare cu spada sau prin spânzurare, precum şi pedepsele corporale prin biciuire, agăţare în cârlige sau mutilare prin smulgerea unor părţi ale corpului.
Printre maşinăriile care pot fi văzute în încăperile castelului, regăsite în codul împărătesei Maria Tereza, sunt menghinile pentru strângerea membrelor şi trupului, instrumentele de întindere a corpului până la ruperea acestuia, scaunele de tortură dotate cu ţepi şi piroane, obiecte folosite la sugrumat şi la mutilat. „Se poate presupune că în camera de tortură au avut loc, în trecut, astfel de practici, de care se ocupa călăul angajat la castel”, spune istoricul Ioan Bodochi. Totuşi, confirmă acesta, relatările despre chinurile îndurate de prizonierii întemniţaţi la Hunedoara sunt puţine.
Cea mai cunoscută legendă despre tratamentul la care au fost supuşi prizonierii Castelului Corvinilor datează din vremea lui Iancu de Hunedoara. Trei prizonieri turci au fost ţinuţi timp de 15 ani în cetatea de la Hunedoara şi puşi să sape în stâncă fântâna castelului. Au săpat un puţ de aproape 30 de metri, până au reuşit să dea de apă, dar potrivit legendei, izbânda lor a fost răsplătită cu moartea. Ioan de Hunedoara, cel care le-ar fi ordonat prizonierilor săparea fântânii, murise între timp, iar soţia sa Elisabeta Szilagyi s-a arătat necruţătoare faţă de turci.
Prizonierii înfometaţi, salvaţi de un colonel
Mai mult noroc au avut cei peste 100 de prizonieri iobagi, aflaţi în închisoarea Castelului Corvinilor în toamna anului 1784, în timpul Răscoalei lui Horea. În zilele în care răsculaţii prinşi de soldaţii aflaţi de partea nobililor erau decapitaţi pe loc, iar trupurile lor erau aruncate în şanţuri, 115 oameni, închişi în temniţa castelului îşi aşteptau execuţia. Nobilimea refugiată în castel cerea execuţia prizonierilor cât mai repede. Moise Varadi, socrul comitelui de Hunedoara Ioan Zeik, îi solicita acestuia, printr-o scrisoare, trimiterea unui călău pentru uciderea iobagilor întemniţaţi, pentru care oricum nu mai exista hrană. Groful solicita să fie autorizat la un proces sumar al prizonierilor.
„Eu încă aş putea să încep o asemenea procedură cu prizonierii de aici, numai să binevoţi a-mi trimite toate informaţiile necesare şi, dacă se poate şi un proces şi o sentinţă de acea formă, căci poimâine aş ţine judecată, nemaiavând nici alimente pentru subsistenţa lor. Eu aşa cred că deoarece prizonierii aceştia sunt adevăraţi adepţi ai renumitului amăgitor Salis şi totodată şi aprinzători, omorâtori şi tâlhari prădători, ar trebui să le aplic legea militară, potrivit decretului dat cu privire la Salis şi la emisarii săi. Dar cu toate acestea voi urma îndrumările dumneavoastră, numai să binevoiţi a mă autoriza să ţin scaun şi în locul dumneavoastră să am eu prezidenţia, iar de va fi trebuinţă, să trimiteţi şi călăul, ca să nu avem vreo lipsă nici în această privinţă”, scria Moise Varadi, potrivit istoricul David Prodan, autorul volumelor Răscoala lui Horea. Comitatul a autorizat solicitările grofului Moise Varadi, inclusiv cea de trimitere a unui călău.
„Comitatul autorizează deci cu judecarea lor în forul domenial de acolo, însărcinând cu prezidarea pe asesorul Moise Vâradi. El să aleagă din nobilii de acolo şi pe judecătorii câţi vor fi de lipsă, care să nu întârzie a-i judeca după legile patriei. Iar pentru executarea sentinţei de moarte, care se poate întâmpla să o pronunţe, comitatul le trimite călăul din Deva. Din execuţie va rezulta, crede comitatul, binele că ţăranii din părţile vecine cu domeniul se vor înspăimânta şi vor începe a se linişti”, informa David Prodan, citând documentele vremii. Însă în aceeaşi zi de noiembrie, în care nobilimea refugiată în castel primea răspunsul, iobagii fuseseră eliberaţi din ordinul dat de Karp, un vicecolonel de armată.
„Dacă nu aş fi eliberat pe oamenii aceştia, nobilimea voia să-i execute prin călăul pe care-l chemase pentru asta şi, în lipsă de paloş, voiau să le taie capul cu securea. Procedura asta probabil ar fi aţâţat poporul la şi mai mare răzbunare şi l-ar fi făcut să comită acte şi mai înfuriate”, explica militarul decizia, potrivit documentelor prezentate de istoricul David Prodan.
Potrivit unor istorici, şi curtea Castelului Corvinilor a fost în trecut locul de desfăşurare al unor execuţii publice. Aici a fost ucisă domniţa Ana (Barbara), soţia nobilului Ioan Torok, cel care a stăpânit la sfârşitul secolului al şaisprezecelea Castelul Corvinilor. Potrivit legendei, Barbara era soţia lui Ioan Török, nobilul care avea în proprietate Castelul Corvinilor. Acesta îşi petrecea mai tot timpul pe câmpul de luptă. Török era foarte gelos, aşa că de fiecare dată când pleca de acasă avea grija să-i amintească frumoasei Barbara ca nu cumva sa îi treacă prin minte să-l înşele, căci nu va avea milă de ea. Odată s-a întâmplat ca tânăra să rămână blocată în camera ei şi a fost nevoită să cheme fierarul. Atât i-a trebuit spionului care era lăsat de Török s-o urmărească, pentru că atunci când acesta s-a întors acasă, i-a spus cele întâmplate. Török a poruncit ca soţia sa să fie scoasă şi legată de un stâlp pentru a o pedepsi. Apoi a ordonat executarea Barbarei prin baterea unui piron în cap.
O altă legendă prezintă modul în care li se aplica sentinţa unor prizonieri, judecaţi în Sala Cavalerilor. Sub ea se afla o catacombă, folosită, de asemenea, ca închisoare. „Există o legendă care spune că Sala Cavalerilor, pe lângă faptul că era folosită ca loc de ospăţ, avea şi rol de sală de judecată. Deasupra acelei trape era jilţul pe care era aşezat acuzatul, pentru a fi supus interogatoriului. Trapa putea fi acţionată, astfel încât el cădea în gol, câţiva metri, în acel spaţiu de sub Sala Cavalerilor”, a povestit Ioan Bodochi.
Vă recomandăm şi:
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, săvârşite atât de iobagii participanţi la răscoală, cât şi de către cei care au reprimat-o.
Castelul Corvinilor a fost vizitat de peste 6.000 de turişti în „Noaptea Muzeelor”. Cei care au trecut pragul monumentului istoric din Hunedoara au fost întâmpinaţi într-o atmosferă de poveste, zidurile şi încăperile castelului fiind decor pentru un spectacol de lumini.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.
Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.
Se încarcă comentariile...
