Paradoxurile evaluării naţionale: note mari în gimnaziu, dar mici la examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul
Foto arhivă Adevărul

Elevii cu note mari în timpul gimnaziului nu au reuşit să treacă de media patru la examenul de la sfârşitul clasei a VIII-a. Doi copii din oraşul Simeria au obţinut medii mai mici de patru, cu toate că au absolvit cu medii peste opt şi nouă.

Adina Bianca Fortuna, de la Şcoala Generală „Sigismund Toduţă” din Simeria, este unul din cazurile care se evidenţiază pe lista mediilor de admitere din judeţul Hunedoara.

Adolescenta a absolvit clasele V-VIII cu 9,61, iar la evaluarea naţională nu a reuşit să treacă de 3,60.

La examenul de limba şi literatura română a luat 3, iar la cel de matematică 4,20.

Diriginta sa, Daniela Basa, pune diferenţa mare şi discrepanţa dintre notele din gimnaziu şi cele de la examen pe seama emoţiilor şi a neatenţiei.

Acestea sunt principalele motive pentru care mulţi copii au greşit calcule foarte simple, chiar şi o banală operaţie de adunare. Alţii au lucrat pe ciorne, iar atunci când a trebuit să transcrie, au constatat că a expirat timpul”, a declarat diriginta Daniela Basa.

În aceeaşi situaţie ca Adina Bianca Fortuna este şi colegul său, Gabriel Gavriş. Acesta a terminat gimnaziul cu 8,07. În dreptul numelui său, la evaluarea naţională, s-a trecut 3,97.

Nu văd altă explicaţie decât teama de examen. La matematică, Adina a fost o elevă de media opt. La examen a luat trei. Gabriel a fost un elev de nota 5-6. La examen a luat 5.15. Am fost neplăcut surprinsă, însă stresul că a fost prima lor evaluare majoră şi-a spus cuvântul”, a adăugat Adriana Patrichi, profesoara de matematică a celor doi elevi.

Cadrele didactice exclud ipoteza ca notele din gimnaziu să fi fost supraevaluate sau ca cele de la examenul final să fi fost subevaluate. 


În judeţul Hunedoara, peste 35 la sută din absolvenţii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia note de trecere la evaluarea naţională.

Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la matematică. Aproape 1.800 de elevi au luat note sub cinci.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite