Pagubă pe autostrada A1. Un şofer care şi-a stricat maşina în grătarul metalic al unui pod a dat în judecată CNAIR

Pagubă pe autostrada A1. Un şofer care şi-a stricat maşina în grătarul metalic al unui pod a dat în judecată CNAIR

FOTO: ARHIVĂ. DRDP Timişoara.

Un şofer din Deva a dat în judecată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce şi-a avariat autoturismul pe autostrada Deva – Orăştie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Câmpeanu a cerut daune de circa 1.000 de euro, pentru că, în timp ce circula pe autostrada A1, cu Mercedesul firmei la care era angajat, în zona podului de la Simeria Veche şi-a avariat autoturismul, în grătarul metalic al podului.

„În data de 4 iunie 2018, în jurul orei 21:40, reprezentantul legal al subscrisei se deplasa cu autoturismul pe direcţia Sibiu – Deva pe autostrada A1. Pe podul din dreptul localităţii Simeria Veche, acesta a trecut cu roata stânga faţă peste rostul perpendicular (tip  grătar), care era desprins din locul în care a fost montat iniţial,  aflându-se pe partea carosabilă, pe banda a doua de deplasare. În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului aflat în proprietatea subscrisei. Am făcut demersurile pentru  efectuarea reparaţiilor la autoturism, sens în care prezint documentele care atestă lucrările efectuate şi costurile necesare, în sumă totală de 4423,62 lei”, se arată în cererea de chemare în judecată, depusă la Judecătoria Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Un şofer a cerut daune CNAIR după ce a spulberat un câine pe autostradă. Ce pagube a reclamat şi ce a decis instanţa

VIDEO Un şofer intrat pe sensul interzis al autostrăzii a fost la un pas de dezastru: accidentul evitat în ultimul moment

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva: Dealul liliecilor rămâne în şantier până în luna august. Ce restricţii au fost impuse

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: