Ororile sadicului Gabriel Bathory. Mii de femei violate şi schingiuite, călugări batjocoriţi şi ucişi, sate trecute prin foc

Ororile sadicului Gabriel Bathory. Mii de femei violate şi schingiuite, călugări batjocoriţi şi ucişi, sate trecute prin foc

Gabriel Bathory, considerat unul dintre cei mai controversaţi principi ai Transilvaniei.

Gabriel Bathory, ultimul principe al Transilvaniei din dinastia Bathory, a rămas în istorie drept unul dintre cei mai detestaţi domnitori medievali. Cronicarii turci l-au numit „craiul cel nebun”, iar românii au relatat despre ororile comise de soldaţii acestuia care au invadat Muntenia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gabriel Bathory (1589 - 1613) a urcat pe tronul Transilvaniei în primăvara anului 1608, la vârsta de 20 de ani, fiind ultimul principe din familia Báthory. În cei cinci ani de domnie, „craiul cel nebun”, aşa cum era numit de otomani, şi-a atras ura tuturor foştilor săi aliaţi şi a sfârşit ucis de proprii soldaţi.

Potrvit istoricului Constantin N. Giurescu, Bathory a urcat pe tronul Transilvaniei în 7 martie 1608, la scurt timp după ce predecesorul său, Sigismund Rakoczy, a renunţat la domnie, în urma revoltelor din principat.

„Gabriel Bathory impresiona prin frumuseţea sa, era însă afemeiat şi ambiţios peste măsură. Primit cu simpatie şi de ţară şi de stăpânitorii vecini, el sfârşeşte totuşi, din cauza firii sale, prin a-şi face pretutindeni duşmani şi pierde în scurt timp domnia şi viaţa”, afirma Constantin N. Giurescu, în volumul Istoria Românilor, (Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1944).

A cerut tribut Moldovei

Gabriel Bathory şi-a început domnia în relaţii bune atât cu voievodul Radu Şerban, din Muntenia, cât şi cu Constantin Movilă, domnitorul Moldovei. Şi-a dorit să supună însă atât Moldova cât şi Ţara Românească. La scurt timp de la instalarea pe tron, Gabriel Bathory a cerut tribut de 8.000 de florini domnitorului Moldovei, Constantin Movilă. S-a pregătit de război împotriva acestuia, însă potrivit unor istorici a fost silit să îşi abandoneze planurile, în urma unui ordin al sultanului, venit la mijlocul anului 1610.

În luna decembrie a anului 1610, oastea lui Gabriel Bathory a pornit din Ţara Bârsei, prin Bran, asupra Munteniei. „3.000 de oameni desfundară cu lopeţile drumul, de zăpadă, şi armata trecu peste munţi. Radu Şerban, nepregătit, trebui să se retragă în grabă spre Moldova. Mama domnitorului muntean şi o parte din bogăţii au căzut însă în mâinile năvălitorilor. A fost groază şi prăpăd deoarece oamenii fuseseră surprinşi în sate de sărbători. Nu au putut fugi după obicei, în codrii, mai ales că era iarnă grea”, afirma Constantin N. Giurescu.

Jafurile şi atrocităţile comise de oastea lui Gabriel Bathory au fost descrise de mitropolitul Matei ai Mirenilor, care se afla în Mănăstirea Bistriţa, jefuită de armata adusă din Ardeal.

„Iar uşuratecul acesta de Bathory Gabor, căci aşa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Şi câte ticăloşii şi vărsări de sânge şi profanări de biserici şi jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind şi mai presus de orice măsură. Căci, fiind neamul acesta neomenos, cu neomenie şi mare cruzime se purta cu cei care-i avea în mână. Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor şi-i înăduşeau în fum şi de oţeturi foarte acre. Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase şi spânzurau oamenii de muşchi. Iar capetele altora legându-le cu funia şi căsnindu-i le scoteau ochii. Şi unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viaţa”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).

Preoţi torturaţi, femei violate

Preoţii nu au scăpat de tortură, relata mitropolitul. „Şi mai ales se aprindea mânia lor împotriva monahilor şi preoţilor pe care cu multe chinuri şi încercări îi ucideau. Iar cei cărora le încetau caznele, mai bine ar fi fost de dânşii să nu mai scape şi să nu se mai mântuiască pe sine, decât să trăiească nenorociţi şi schilodiţi. Şi se vedeau plângeri şi lucruri vrednice de tânguire faptuite atunci de dânşii. Iar desfrânări şi lucruri ruşinoase se făceau multe.

Căci nu numai că ruşinau fetele şi femeile frumoase ci şi pe babele cele bătrâne şi pe acelea înaintate în zile le ruşinau, grămădindu-şi pe capete focul cel nestins. Şi năvălind ca hoţii în mănăstirea noastră, au furat toate giuvaierurile câte le căpătase şi sfărâmând mormintele domnilor (căci obiceiul era să se îngroape aici cei răposaţi dintre domni) şi stricând lespezile bisericii, crezând să afle bogăţie de aur, punându-şi numele de furi de lucruri sfinte şi scormonitori de morminte s-au întors în aşteptarea dreptei pedepse a lui Dumnezeu. Căci s-au luat multe daruri făcute mănăstirii cucernice de către domnii cei de demult şi plumbul cu care era învelită biserica. Au sfărâmat şi mitropolia de la Argeş, cea foarte scumpă şi toate sfintele mănăstiri şi mănăstirile de călugăriţe şi bisericile le-au distrus. Iar el, afurisitul de Bathory Gabor, s-a ridicat la atâta înălţime prea mare a furiei sau mai curând a nebuniei celei mai cu vârf, încât gonind şi tăind cu suliţa, de călare câinii se făcea de râsul tuturora. Căci un om cu minte şi pus să domnească peste popoare trage cu suliţa în câini când merge pe drum?”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).

S-a proclamat domn al Ţării Româneşti

Gabriel Bathory a ajuns în Târgovişte la 26 ianuarie 1611 şi şi-a luat titlul de „Principe, din mila lui Dumnezeu, al Transilvaniei şi Valahiei Transalpine”. A trimis o solie la Istambul, cerând domnia Munteniei şi explicând expediţia sa prin aceea că Radu ar fi vrut să-l răstoarne, împreună cu aliaţii din Polonia. Înalta Poartă nu a încuviinţat cererea lui şi l-a numit domn al Ţării Româneşti pe Radu Mihnea. La 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras în Braşov, după două luni în care s-a considerat stăpânitorul Ardealului şi al Moldovei. Între timp, Radu Şerban şi Constantin Movilă s-au aliat, iar în primăvara anului 1611 Radu Şerban şi-a recăpătat tronul în Ţara Românească. Armatele lor au pornit asupra oştilor lui Gabriel Bathory, într-o campanie de pedepsire a acestuia. La Sânpetru, în apropiere de Braşov, a avut loc o luptă cruntă, în urma căruia Gabriel Bathory a fost silit să fugă. „Mii de morţi rămaseră pe câmpul de luptă. A doua zi, domnul (Radu) însoţit de saşii din Braşov, vizitând locul bătăliei şi văzând mulţimea celor căzuţi porunci să se strângă trupurile şi deasupra lor ridică o movilă aşezând şi o cruce frumoasă de lemn, cu inscripţie în limba română, arătând faptele.

Gabriel Bathory s-a retras în Sibiu şi a scăpat cu viaţă, chiar dacă în toiul fugii şi-a pierdut cuşma împodobit cu pene de vultur şi platoşa cu piele de tigru. A mai domnit doi ani, însă între timp şi-a atras mânia otomanilor, care au trimis o armată în Transilvania, pentru a-l sprijini pe Gabriel Bethlen, rivalul său. Bethlen a fost înscăunat ca principe al Transilvaniei în 1613, la Alba Iulia, în timp ce Gabriel Bathory era ucis, lângă Oradea, într-o ambuscadă, chiar de proprii săi soldaţi.

Craiul cel nebun

Kiatip Celebi, cronicar otoman a începutul secolului al XVII, descria astfel situaţia lui Gabriel Bathory:

„Mai sus arătatul Bethlen Gabor era unul dintre emirii Ardealului din familia Bathorylor. Bathory Gabor, care a fost craiul Ardealului înaintea lui, era cunoscut sub numele de craiul cel nebun (Deli Kiral). Fiind un nebun cu apucături câineşti, el ataca avuţiile şi familiile beilor şi notabililor din Ardeal. Pe unii dintre cei care i se opuneau îi ucidea, pe alţii îi exila. Unii reuşeau să fugă de persecuţiile lui. Deli Kiral (Gabriel Bathory) s-a întărit în cetatea Oradea. Iskender Paşa, mergând acolo, în Transilvania, l-a înscăunat pe Bethlen Gabor în Belgradul din Ardeal. Dar cât timp trăia acel afurisit era greu ca această hotărâre să fie menţinută. Prin mijlocirea lui Bethlen, Iskender paşa a atras cu nenumărate promisiuni câţiva voievozi de încredere ai Transivaniei. În felul acesta a câştigat o parte a populaţiei de acolo. După ce însă Iskender paşa, luându-şi oastea, a plecat din Transilvania, Deli Kiral ieşind din Oradea a început să facă pregătiri împotriva lui Bethlen. În acest timp, unul dintre voievozi, punând câţiva puşcaşi la trecătoare, aceştia l-au omorît pe Deli Kiral în timp ce trecea pe acolo”, se arată în volumul „Cronici turceşti privind Ţările Române, Mihai Guboglu” (Editura Academiei RSR, 1974).


Vă recomandăm şi:

Cum l-au batjocorit turcii pe Vlad Ţepeş, „tiranul care a ordonat să i se facă o grădină imensă de trupuri în ţepe“

Atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş în timpul domniei sale au fost redate de numeroşi cronicari din vremea sa. Autorii turci s-au arătat printre cei mai neîndurători critici ai voievodului muntean. Unii dintre ei au relatat că Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.

Povestea paradoxalului Gabriel Bethlen, principele ardelean care a visat unirea Moldovei şi Munteniei sub numele Dacia

Gabriel Bethlen (1580 - 1629) a condus Transilvania timp de 16 ani, într-una dintre perioadele cele mai tulburi dar şi înfloritoare din istoria ei şi a rămas unul dintre marile personalităţi din istoria românilor. Principele transilvănean a încercat să ajungă stăpânitor al Moldovei şi al Munteniei, pe care, potrivit istoricilor, ar fi dorit să le unească sub numele de Dacia.

Legendele necruţătoarei Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin al Ungariei

Elisabeta Szilagyi a ajuncat un rol important în cucerirea tronului Ungariei de către fiul ei Matia Corvin şi a contribuit la ascensiunea nobiliară a lui Ioan de Hunedoara. Totuşi, mai multe legende o înfăţişează într-o lumină nefavorabilă.

Ioan de Hunedoara înfruntătorul de păgâni şi Matia Corvin, regele cu mândria neînfrânată. Cum îi descria Nicolae Iorga pe cei doi eroi ai Hunedoarei

Nicolae Iorga a lăsat posterităţii unele dintre cele mai memorabile descrieri ale lui Ioan de Hunedoara şi ale lui Matia Corvin. Istoricul i-a prezentat pe voievodul Ioan de Hunedoara şi pe fiul său ajuns pe tronul Ungariei într-o carte publicată în 1906, cu titlul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, în care a relatat despre Hunedoara şi eroii ei.

Secretele Castelului Corvinilor. Zece lucruri mai puţin cunoscute despre monumentul fascinant al Hunedoarei

Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.

Matia Corvin, regele maghiar care l-a ţinut prizonier pe Ţepeş. Zece lucruri mai puţin ştiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otrăvit

Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: