Originile obscure ale „uneltelor sovietice” care au stalinizat România. Ce meserii aveau cei mai temuţi lideri comunişti

Gheorghe Gheorghiu Dej (al doilea din stânga) şi Ana Pauker, alături de alţi lideri comunişti români.

Biografiile celor mai temuţi oameni din România primilor ani de comunism arătau ce i-a ajutat să obţină puterea. Mulţi dintre ei au fost servanţi ai serviciilor secrete sovietice, impuşi în conducerea ţării chiar dacă nu cunoşteau limba română şi nu aveau studii elementare.

În primii ani ai regimului comunist instaurat în România la sfârşitul războiului, puterea era deţinută de un grup de reprezentanţi ai Partidului Comunist Român instruiţi la Moscova sau agenţi ai serviciilor secrete sovietice. Înainte de a ajunge la conducerea ţării, unii dintre ei nu apucaseră să îşi definitiveze studiile elementare.

Iată povestea câtorva dintre aceştia:

Gheorghe Gheorghiu-Dej, electricianul ajuns şef de stat
Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901, Bârlad – 1965, Bucureşti), devenit şef de stat, prim ministru şi secretar general al PCR, a fost ful unui muncitor sărac din Bârlad. A aboslvit patru clase la Şcoala Comercială din Bârlad şi a lucrat în adolescenţă ca hamal în Portul Galaţi.  Înainte de se angaja la atelierele feroviare, Gheorghiu-Dej a lucrat ca ucenic de pantofar, într-o fabrică de cherestea şi la o ţesătorie, apoi ca ucenic al unui electrician. În 1929, s-a alăturat Partidului Comunist aflat în ilegalitate în timp ce lucra în Atelierele CFR din Galaţi.

În 1933, a devenit cunoscut în lucrările comuniste pentru mplicarea sa în greva violentă de la atelierele Griviţa, din Bucureşti, la care au participat 7.000 de muncitori. „Nu poate fi nicio greşeală despre faptul că Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist român, a fost un credincios şi dornic servant al Moscovei. Unealtă a Kremlinului pentru practic întreaga sa viaţă de adult, Gheorghiu Dej a fost, cum ar fi spus un student al Mişcării comuniste, fără îndoială omul în care Comandamentul militar sovietic din România are cea mai mare încredere”, scriau autorii unui raport prezentat în 1958 Congresului Statelor Unite ale Americii, în care era descris Gheorghe Gheorghiu-Dej. „Ceea ce i-a lipsit din educaţia formală, a compensat prin inteligenţa nativă. Persoane apropiate aparatului de stat român au susţinut că este capabil, perspicace, persistent dar adaptabil şi, dincolo de toate, posesor al unei minţi ascuţite”, completau autorii raportului.

Iosif Chişinevschi, omul de legătură al sovieticilor cu liderii PCR
Iosif Chişinevschi (1905, Bălţi – 1962 Bucureşti), lider al PMR în primii ani ai regimului comunist şi responsabil cu propaganda şi răspândirea ideologiei staliniste, a fost fiul unui croitor din Basarabia. A frecventat în tinereţe Şcoala Leninistă a Cominternului din Moscova şi a studiat literatura şi filosofia la Iaşi. La sfârşitul Primului Război Mondial a fost forţat să părăsească Bucureştiul, nefiind cetăţean român şi datorită propagandei sale socialiste. La sfârşitul anilor ’30 ar fi petrecut doi ani în închisoarea Doftana, potrivit unor istorici. Mai târziu s-a stabilit în Chişinău, unde a fondat ziarul românesc Vocea Basarabiei, în care a continuat să publice cu permisiunea sovieticilor după anexarea Basarabiei la URSS din 1940.

În 1940 a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, iar anii războiului şi i-a petrecut, potrivit unor istorici, în închisoarea Caransebeş şi în lagărul de la Târgu-Jiu, timp în care a fost unul dintre apropiaţii lui viitorului lider comunist Gheorghiu-Dej. Potrivit altor mărturii, în 1944, Chişinevschi s-a întors în Bucureşti unde a lucrat ca ofiţer de legătură între presa românească şi biroul de presă sovietic, devenind ulterior omul de legătură al conducerii Partidului Comunist Român cu reprezentanţii URSS. În ultimii ani ai carierei sale politice, deşi era văzut în unele cercuri ca înlocuitor al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, a intrat în dizgraţia acestuia şi a fost înlăturat de la putere.

Ana Pauker, croitoreasa devenită „cea mai puternică femeie în viaţă”
Ana Pauker (1893, Codeşti, judeţul Vaslui – 1960, Bucureşti) s-a numărat printre cele mai influente femei din România primilor ani de comunism. Pe numele său adevărat Hana Rabinshohn, s-a numărat printre agenţii sovietici implicaţi în stalinizarea României. La sfârşitul anilor ’40 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Externe şi a coordonat Direcţia de propagandă şi agitaţia a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. În tinereţe a studiat la Facultatea de Medicină din Geneva, pentru un an şi la Facultatea de Medicină din Moscova, fără a-şi definitiva studiile.

De asemenea a fost instruită la Şcoala Leninistă a Cominternului din Moscova. A mai lucrat ca învăţătoare, profesoară de limba ebraică şi croitoreasă. În toamna anului 1944, a revenit în ţară de la Kremlin având gradul de general în cadrele active ale Armatei Roşii şi mandatul de preluare a conducerii Partidului Comunist Român, iar în scurt timp, îşi câştigase reputaţia intrenaţională. În 1948, portretul ei apărea pe coperta prestigioase reviste „Time”, cu titlul „Cea mai puternică femeie în viaţă”.

Emil Bodnăraş, dezertorul devenit general
Emil Bodnăraş (1904, Iaslovăţ, Suceava  -  1976, Bucureşti) a fost un lider comunist român, general al Armatei Române, secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dar şi agent sovietic recunoscut. A absolvit Şcoala militară de ofiţeri de artilerie din Timişoara, iar la începutul anilor ’30 a fost degradat şi exclus din armată pentru dezertare în URSS. A fost condamnat ulterior la 10 ani de muncă silnică pentru dezertare pe timp de pace, pedeapsă redusă la doi ani şi şase luni în 1940. Înainte de a ajunge în cercurile puterii comuniste, Bodnăraş a fost comerciant de var şi materiale de construcţii, o meserie folosită ca acoperire pentru activitatea de agent sovietic.

Gheorghe Pintilie – spionul care a condus Securitatea
Gheorghe Pinitilie (1902, Tiraspol, Republica Moldova  - 1985, Bucureşti) numit şi Pantiuşa, s-a numărat printre personalităţile cele mai controversate din România anilor 1950. Generalul cu naţionalitate ucraineană, pe numele adevărat Timofei (Mitea) Bodnarenko, potrivit unor istorici, a condus Direcţia Generală a Securităţii Poporului, de la înfiinţarea acesteia în 1948 până la începutul anilor 1960 şi a rămas în istorie ca unul dintre principalii responsabili pentru represiunile la care au fost supuşi sute de mii de români în primele decenii de comunism. Profesia sa de bază a fost lăcătuş. A lucrat, în tinereţe, ca lăcătuş într-o fabrică din Odessa.  Pantiuşa a fost racolat de poliţia politică sovietică (NKVD) şi instruit în acţiuni de spionaj şi sabotaj împotriva României, unde intrase clandestin. În anii ’30, Pintilie a fost arestat şi trimis în închisoare, la Doftana, Văcăreşti şi Caransebeş, unde le-a devenit apropiat viitorilor lideri comunişti Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu şi Iosif Chişinevschi.

Teohari Georgescu, şapte ani ministru, cu patru clase
Teohari Georgescu ( 1908, Bucureşti - 1976, Bucureşti), s-a numărat printre liderii comunişti români instruiţi la Moscova de serviciile secrete sovietice. A îndeplinit funcţia de ministru de interne al României între anii 1945 – 1952, deşi absolvise doar patru clase primare. În tinereţe, Teohari a lucrat ca tipograf, iar de la vârsta de 21 de ani a devenit membru de partid, fiind condamnat de mai multe ori pentru activitate politică ilegală.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Prăbuşirea oraşelor muncitoreşti ridicate de la zero în anii comunismului. Cum au ajuns centrele industriale apărute peste noapte adevărate „oraşe-fantomă“

Mega-proiectele secrete din comunism: canalul pentru submarine, portul militar condus de sovietici şi mina de uraniu cu 15.000 de deţinuţi politici

Secretele sovromurilor din primii ani de comunism. Cum a ajuns toată industria românească sub controlul sovieticilor