Oraşul Călan va avea o nouă Unitate de Primiri Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La călan va fi amenajată o unitate de primiri urgenţe. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.
La călan va fi amenajată o unitate de primiri urgenţe. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.

Oraşul Călan va avea o unitate de primiri a urgenţelor medicale, care va deveni operaţională în această primăvară. Consiliul Judeţean va finanţa activitatea noii secţii, aflate în subordinea Spitalului Judeţean din Deva.

Noua unitate de primiri a urgenţelor din Călan va deveni operaţională din luna aprilie, potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Mircea Laza, instituţie în subordinea căreia se află. Pregătirile pentru funcţionalizarea secţiei medicale au început.

„Vom depune actele pentru aprobarea posturilor de către Consiliul Judeţean Hunedoara, ordonatorul nostru principal de credite, pentru a putea face angajări. Demersurile până la funcţionalizarea UPU Călan vor dura aproximativ o lună şi jumătate”, a afirmat Mircea Laza.

Sediu nou pentru UPU şi Pediatrie
Potrivit managerului Spitalului Judeţean din Deva, până la finalul anului şi Unitatea de Primiri Urgenţe din Deva se va muta într-o clădire nouă, aflată în prezent în construcţie, în curtea unităţii medicale.  Pentru finalizarea lucrărilor la noul sediu mai sunt necesari circa 20 de milioane de lei, bani cuprinşi în bugetul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, aşteptaţi de la Ministerul Sănătăţii.

„Constructorii şi Direcţia de Sănătate Publică aşteaptă ultima tranşă de bani de la minister, noi fiind doar beneficiarii noii clădiri. Sperăm ca până cel târziu în decembrie în noul sediu să fie mutat UPU Deva şi Pediatria”, a declarat Mircea Laza.

Unitatea de Primiri Urgenţe din Deva a înregistrat anul trecut peste 46.500 de pacienţi din întreg judeţul, cu aproape 15.000 mai mulţi ca pe parcursul anului 2013. Funcţionalizarea UPU Călan ar degreva din activitatea încărcată a personalului medical al spitalului judeţean.


Vă recomandăm şi:

Un spital TBC din Hunedoara este în pericol din cauza defrişărilor masive. Pădurea din jurul sanatoriului a dispărut

Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad se află într-o situaţie delicată, din cauza defrişărilor de pădure care au loc în imediata vecinătate a unităţii medicale. Aproape trei hectare de pădure de brad şi fag din jurul sanatoriului au fost rase până în prezent, iar conducerea unităţii face un apel la oprirea defrişărilor.

Anchetă la Spitalul de Neuropsihiatrie din Zam, într-un dosar de corupţie

Cabinetele medicale ale unor medici din Spitalul de neuropsihiatrie din Zam au fost percheziţionate de procurori. Ancheta vizează falsuri şi fapte de corupţuie care ar fi fost comise în unitatea medicală.

Doliu în spitalul judeţean din Deva: medicul Lucreţia Brînzan a murit

Doctoriţa Lucreţia Brînzan, diagnosticată la sfârşitul anului trecut ca suferindă de leucemie acută, a murit. Din decembrie apropriaţii săi au demarat o campanie umanitară, în speranţa că vor putea să strângă o sumă importantă, necesară pentru transplatul prin care sperau să îi salveze viaţa.

Policlinică modernizată pe fonduri UE. Primăria Hunedoara a organizat licitaţia proiectului de două milioane de lei

Administraţia locală din Hunedoara a organizat licitaţia publică pentru atribuirea proiectului de reabilitare a policlinicii Spitalului municipal „Alexandru Simionescu”. Lucrările sunt estimate la două milioane de lei, iar ulterior ambulatoriul va fi dotat cu echipamente moderne.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite