O turistă cehă s-a rătăcit în pădurile din Retezat. A petrecut noaptea pe munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a rătăcit drumul prin pădure şi a fost nevoită să petreacă noaptea în sălbăticie. FOTO: D.G.
Femeia a rătăcit drumul prin pădure şi a fost nevoită să petreacă noaptea în sălbăticie. FOTO: D.G.

O femeie de 46 de ani, din Cehia, a trecut printr-o adevărată aventură în Parcul Naţional Retezat. A rătăcit drumul pe munte şi s-a pierdut de grupul din care făcea parte.

Jandarmii şi echipajele Salvamont au fost puşi în alertă de un grup de turişti cehi, care în acestă după-amiază au reclamat dispariţia unei femei. Turista cehă nu a mai fost văzută de ieri, când plecase cu însoţitorii ei la cules de ciuperci, dar s-a despărţit de aceştia şi s-a rătăcit.

„Turista făcea parte dintr-un grup de nouă persoane, care au campat pe malul lacului de acumulare Gura Apei, din munţii Retezat. După o oră de la primul apel telefonic, o femeie care nu vorbea limba română a apelat acelaşi număr de urgenţă şi a comunicat numele a două localităţi: Brazi şi Râu de Mori.

La intersecţia către cele două localităţi jandarmii montani şi salvamontiştii au ajuns la persoana care a efectuat al doilea apel şi care era mama femeii rătăcite în cursul zilei de duminică. Împreună cu aceasta, jandarmii montani şi salvamontiştii au pornit către lacul de acumulare Gura Apei. Când au ajuns la locul unde turiştii cehi campaseră, au constat că persoana care se rătăcise în cursul zilei de 15 septembrie s-a întors”, a declarat  căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara.

Femeia a ajuns teafără la corturile turiştilor. A făcut faţă temperaturilor scăzute din cursul nopţii ş pericolelor apărute din cauza animalelor sălbatice.

Vă recomandăm şi:

FOTO VIDEO Muntele vrăjit al Hunedoarei: Retezatul. Expediţie în rezervaţia cu peisaje de basm

Primii fulgi de omăt au acoperit vârfurile masivului Retezat

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite