Nunu Brilinsky, dacul din Sarmizegetusa Regia: omul din spatele celei mai mari descoperiri din oraşul antic a fost răsplătit pentru grija purtată sitului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Brilinisky, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia şi omul care a participat la descoperirea matriţei bijutierului din Antichitate, a fost recompensat cu o diplomă de excelenţă, acordată de Registrul Urbaniştilor din România, pentru modul în care a contribuit la punerea în valoare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Vladimir (Nunu) Brilinsky, omul care are în grijă Sarmizegetusa Regia, a fost recompensat pentru eforturile sale din ultimele peste două decenii, pentru promovarea sitului istoric şi a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Diploma i-a fost acordată de Registrul Urbaniştilor din România, prin reprezentanţii săi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri în sala mare a Consiliului Judeţean Hunedoara. Arhitecţii au considerat că Vladimir Brilinski a avut o contribuţie semnificativă la salvarea, conservarea şi punerea în valoare a Parcului Istoric şi Arheologic „Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei”.

Omul care a avut grijă de Sarmizegetusa Regia
”În ultimul sfert de veac, Vladimir Brilinski şi-a dedicat întreaga sa energie salvării şi protejării patrimoniului dacic din Munţii Orăştiei, monument înscris, azi, prin strădania domniei sale, în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

A fost printre puţinii are au reuşit să disipe confuzia şi să aducă clar în memoria colectivă faptul că există două Samizegetusa, una dacică şi una romană. A elaborat proiecte de legi pentru reglementarea statutului juridic al zonei. A atras atenţia asupra neconcordanţei dintre legea silvică şi legea de protecţie a patrimoniului naţional cultural. A contribuit esenţial la aprobarea hotărârii de guvern prin care Sarmizegetusa Regia a fost trecută în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara.

A curăţat, la propriu, zona de tonele de gunoaie lăsate de turiştii necivilizaţi, reuşind să transforme locaţia într-un „Parc Istoric şi Arheologic” vizitat anual de peste 30.000 de turişti.A reuşit să recupereze zeci de piese de o deosebită valoare istorică, lui datorându-i-se şi descoperirea şi recuperarea unei matriţe din bronz pentru turnat bijuterii, considerată de unii autori, cea mai importantă descoperire de la Cloşca cu Puii de Aur”, au informat reprezentanţii Registrului Urbaniştilor din România

O viaţă dedicată Sarmizegetusei Regia
Acţiunea Registrului Urbaniştilor din România - Regiunea de Dezvoltare Vest face parte dintr-un program lansat în urmă cu şase ani prin care se recompensează în mod simbolic „bunele practici” ale unor intreprinzători locali independenţi care contribuie la creşterea competitivităţii regiunii de vest a ţării. „Este a 21-a diplomă pe care o acordăm pentru a recompensa în mod simbolic bunele practici ale unor intreprinzători locali independenţi care contribuie la creşterea competitivităţii regiunii noastre. Domnul Brilinski se încadrează cu brio în această categorie. Pentru a arăta importanţa activităţii sale, ar fi suficient să vă spun că în România sunt cinci obiective istorice de valoare mondială. Două din acestea sunt în judeţul Hunedoara. Unul din ele este complexul de Cetăţi Dacice care face obiectul activităţii de 25 de ani a domnului Brilinski. Suntem onoraţi să înmânăm această Diplomă de excelenţă pentru o activitate atât de preţioasă în slujba comunităţii locale, naţionale şi universale”, a declarat arhitectul Radu Radoslav.

„Această diplomă vine pentru mine într-unul din cele mai grele momente ale vieţii. Un impas în care nu mai eram sigur spre ce să mă îndrept şi dacă mai găsesc resurse să continui. Aprecierea dumneavoastră însă e o săgeată care îmi arată că trebuie să merg mai departe, mai hotărât, mai tenace.Încă nu am ieşit din hăţişurile unei tranziţii periculoase ca să putem fi siguri, pe de-o parte, că paşii făcuţi înainte la Sarmizegetusa Regia sunt ireversibili şi, pe de altă parte, că drumul spre înainte e deschis”, a declarat Vladimir Bilinsky.

image
FOTO Matriţa din Sarmizegetusa

Povestea matriţei antice

În vara anului 2013, Vladimir Brilinski a participat la descoperirea uneia dinre comorile unice din Sarmizegetusa Regia, o matriţă antică de bronz, bogat ornamentată, folosită la realizarea unor piese decorative şi bijuterii.

„Era după noaptea de Sânziene, atunci când poveştile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbuşire, groapă şi Ionuţ Trufaş. Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo? Inima mi-a stat în loc, asemenea timpului care nu voia să se mai scurgă. Şi da, era ea, cea care ne aştepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradiţională, a locului. Matriţa din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită şi pe lângă un pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuţi pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om mai de preţ,  într-o viaţă întreagă”, relata administratorul sitului UNESCO.

FOTO Matriţa din Sarmizegetusa

Vă recomandăm şi:

FOTO Imagini unice cu descoperirea fabuloasă din Sarmizegetusa Regia ţinută „la secret“ timp de doi ani: matriţa antică a bijutierului din capitala Daciei

Imagini în care este înfăţişată cea mai importantă descoperire arheologică realizată în ultimii ani în Sarmizegetusa Regia au fost publicate, în premieră, la doi ani de la data descoperirii comorii arheologice. Fotografiile caree înfăţişează matriţa bijutierului din fosta capitală a Daciei preromane au fost realizate de Vladimir Brilinsky, omul care a descoperit obiectul misterios.

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.

Blestemul şi binecuvântarea codului galben: povestea comorii scoase la iveală, de Sânziene, în urma furtunilor ce au distrus zidul Sarmizegetusei Regia

Codul galben a dus la prăbuşirea mai multor copaci în incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia. Trunchiurile smulse din rădăcini de vijelii au distrus zidul de apărare clădit de daci, în urmă cu 2.000 de ani, însă tot ele au scos la iveală o adevărată comoară: matriţa cu ajutorul căreia dacii îşi croiau bijuteriile din aur.

Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro

Flavius are 11 ani şi se poate considera unul dintre cei mai norocoşi copii din satul hunedorean Ocolişu Mic de la poalele cetăţilor dacice. A dat peste o comoară de galbeni, în valoare de aproape 500.000 de euro, însă nu s-a gândit nicio clipă la valoarea ei. S-a bucurat doar de descoperire şi a dat banii familiei, care i-a predat apoi autorităţilor.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite