Muzeul unic al mineritului intră în şantier. Va fi restaurat pe fonduri UE printr-o investiţie de 2,7 milioane de lei
0Restaurarea clădirii Muzeului mineritului din Petroşani, veche de peste un secol, va costa 2,7 milioane de lei. Lucrările au fost atribuite şi vor începe în următoarea perioadă.
Aproape 2,7 milioane de lei vor fi investiţi în reabilitarea Muzeului Mineritului din Petroşani, o investiţie derulată de primărie cu fonduri obţinute prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Lucrările vor începe în următoarele săptămâni, susţin reprezentanţii Primăriei Petroşani.
Proiectul prevede reabilitarea clădirii muzeului prin executarea unor lucrări de reparaţii, intervenţii de consolidare şi intervenţii structurale, accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, dotarea muzeului cu instalaţii, echipamente şi dotări, dotarea muzeului cu mobilier, amenajarea suprafeţei exterioare de teren cu alei, trotuare, spaţii verzi. Muzeul Mineritului a fost inaugurat în 1967 şi funcţionează într-o clădire veche de un secol. Colecţiile sale prezintă istoria mineritului de cărbune şi a dezvoltării tehnicii miniere de exploatare.
Vă recomandăm să citiţi şi: