„Monstrul din parc” va fi judecat în două dosare penale. Al doilea copil agresat de bătăuşul din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Cobzaru şi scenele de violenţă din Hunedoara. SURSA: Facebook
Alexandru Cobzaru şi scenele de violenţă din Hunedoara. SURSA: Facebook

Alexandru Cobzaru, tânărul care a trântit în cap un copil de 13 ani, provocându-i leziuni grave, va fi judecat în două dosare penale.

Alexandru Cobzaru (29 de ani),  tânărul din Hunedoara care a trântit în cap un copil de 13 ani, într-un loc de joacă din municipiu, este trimis în judecată în două dosare penale.

Monstrul din parc. Scene de o violenţă extremă la locul de joacă. Doi copilaşi, agresaţi cu sălbăticie VIDEO

Victima „monstrului din parc”, în spital. În ce stare se află copilul după actele de violenţă extremă

Tribunalul Hunedoara a constatat legalitatea sesizării instanţei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi a dispus începerea judecăţii acestuia pentru tentativă de omor şi tulburarea liniştii publice.

„În fapt, inculpatul C.A., la data de 7 februarie 2021, în jurul orelor 15:35, pe fondul unei stări tensionate generată de cearta dintre persoana vătămată minoră în vârstă de 13 ani şi un alt minor în vârstă de 8 ani – fiul concubinei sale, care se aflau în parcul de joacă pentru copii, situat în spatele blocului G2 de pe bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara, loc în care se aflau atât copii, cât şi persoane adulte, a prins-o pe persoana vătămată minoră cu mâinile de gât, a ridicat-o la aproximativ doi metri înălţime (deasupra capului inculpatului), după care a proiectat-o cu putere de pământ, producându-i o fractură de os occipital cu dehiscenţă de doi mm, leziune care necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, tulburând ordinea şi liniştea publică”, arătau reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
 

Copii agresaţi de tânăr în locul de joacă

Copilul trântit în cap de Alexandru Cobzaru a suferit o fractură craniană, în zona occipitală, cu pierdere de cunoştinţă şi amnezie retrogradă şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Ulterior, agresorul a fost reţinut şi arestat preventiv.

Cobzaru va fi judecat şi pentru violenţă în familie, la Judecătoria Hunedoara. Victima sa este fiul concubinei sale, de opt ani, pe care, după ce a comis prima agresiune, l-a trântit de tartan, plecând apoi liniştit spre casă.
Scenele violente din locul de joacă au fost filmate cu un telefon mobil, iar mii de oameni care le-au vizionat pe reţelele de socializare au cerut pedepsirea aspră bătăuşului din Hunedoara. El a recunoscut fapta şi a susţinut că nu şi-a putut controla furia, aflând că minorii s-au certat. Alexandru Cobzaru se află în prezent în arest preventiv. Copilul rănit la cap a fost externat, între timp, din spital.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Infernul copiilor abandonaţi, descoperit de americani în era post-Ceauşescu: „E un lagăr al morţii” VIDEO

Secretul sumbru al regimului Ceauşescu. Ce practică barbară a cauzat epidemii de HIV la bebeluşi

Cum reuşeşte o văduvă să se bucure de viaţă în ţinutul dezolant al combinatului din Hunedoara VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite