Mircia Muntean, în libertate de sărbători? Tribunalul decide soarta fostului primar al Devei

Mircia Muntean, în libertate de sărbători? Tribunalul decide soarta fostului primar al Devei

Mircia Muntean, în ziua în care a fost prins băut la volan, după ce a provocat un accident în Deva.  FOTO: Hunedoara TV,

Tribunalul Alba se va pronunţa în 21 decembrie faţă de contestaţia la executare depusă de Mircia Muntean, fostul primar al Devei, condamnat în aprilie 2017 la şase ani de închisoare într-un proces în care a fost acuzat că a provocat un accident rutier în Deva, o pedeapsă la care s-a adăugat o condamnare mai veche, pentru abuz în serviciu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircia Muntean se află în detenţie din luna aprilie a acestui an, după ce a fost pusă în aplicare condamnarea de şase ani de închisoare primită într-un dosar în care a fost acuzat că a condus băut şi a provocat un accident pe o stradă din Deva.

Sentinţa de doi ani de închisoare cu suspendare s-a cumulat cu o condamnare mai veche, de patru ani de închisoare, cu suspendare, primită într-un dosar penal în care fostul primar al Devei a fost judecat pentru abuz în serviciu, astfel că magistraţii au decis ca el să execute şase ani de închisoare.

Mircia  Muntean a depus o contestaţie la executare faţă de pedeapsa de patru ani de închisoare primită în 2013, în dosarul de abuz în serviciu, iar procesul este judecat la Tribunalul Alba. „În motivare, condamnatul solicită să se dispună încetarea executării sentinţei penale nr.703/17.07.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală. La dosar s-au anexat decizia Curţii Constituţionale nr.392 din 06.06.2017, sentinţa civilă nr.1138/1999 din 26.03.1999 a Judecătoriei Deva şi decizia civilă nr.643/R din 12.10.1999. De asemenea, (...) s-a dispus ataşarea dosarului nr.xxxxx/3/2016 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.35/09.01.2017 având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată pentru care inculpatul a fost condamnat”, se arată în dosarul fostului primar al Devei.

Marţi, instanţa a decis amânarea pronunţării sentinţei, pentru 21 decembrie. Mircia Muntean a fost încarcerat în 24 aprilie 2017, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat, prin sentinţă definitivă, la şase ani de închisoare, cu executare, în procesul în care a fost acuzat că a condus în stare de ebrietate. Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în toamna anului 2014, pe o stradă din Deva, a fost de doi ani de închisoare, dar s-a adăugat condamnării mai vechi, de patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu, săvârşite la sfârşitul anilor 1990.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mircia Muntean s-a predat. Înainte de a fi dus la închisoare, primarul Devei a propus acordarea titlului de „cetăţean de onoare” pentru două gimnaste

La scurt timp după ce a aflat sentinţa definitivă de şase ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, Mircia Muntean, primarul Devei, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara pentru a se preda. Nu înainte însă de a trimite un comunicat de presă, în care anunţa că va propune acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru două gimnaste.

VIDEO Mircia Muntean a primit şase ani de închisoare. Noul primar al Devei a fost condamnat după accidentul produs la beţie

Magistraţii l-au condamnat pe Mircia Muntean, noul primar al Devei, la şase ani de închisoare, în dosarul în care a fost judecat pentru conducerea sub influenţa alcoolului. Pedeapsa pentru infracţiunea comisă în toamna anului 2014 a fost de doi ani de închisoare, dar s-a adăugat unei condamnări mai vechi, de patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiuni legate de abuzul în serviciu.

VIDEO Scene halucinante cu deputatul Mircia Muntean, fost primar al Devei. S-a ascuns în tufişuri după accident

Accidentul rutier în care a fost implicat aseară deputatul Mircia Muntean nu a rămas fără urmări. El va fi cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar dosarul va fi soluţionat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările