Se vorbeşte despre mixul energetic, se invocă importanţa cărbunelui, nu suntem pregătiţi să renunţăm la el, încă mai există resurse. Toate sunt adevărate. Nimic nu va schimba inevitabilul, oricât ne-am dori noi acest lucru: Valea Jiului trebuie să se reinventeze.
 
Un domn cu barbă albă desenează pe clădirile fostei colonii din Petrila. Mai mulţi tineri îl urmează şi povestesc celor din Vale despre ce ar putea fi oraşul din jurul lor, de ce merită să păstrezi cimentul şi fierul, ce spun despre oameni clădirile părăsite de zgomotul utilajelor. Un arhitect cu barbă şi plin de curaj umblă pe la primărie, pe la Bucureşti, sună în dreapta şi stânga. Încearcă să-i convingă pe toţi că Valea nu va muri odată cu mineritul. Vorbeşte despre spaţii creative şi proiecte culturale ce pot fi găzduite în clădirile fostei colonii.
„Noi avem nevoie de locuri de muncă, zidurile nu ne ajută“, spun localnicii.
Dacă ar şti că fiecare loc de muncă din activităţile dedicate moştenirii culturale generează indirect alte 26 de locuri de muncă! În industria producătoare de maşini raportul e de 1 la 6. E prea devreme să le spui că al patrulea pilon de dezvoltare durabilă e cultura şi că acest lucru este recunoscut în lume. E prea devreme şi nimeni nu mai ascultă. „Reformă“, „tranziţie“, „dezvoltare durabilă“ sunt cuvinte care au fost golite de sens pentru că nimeni nu a dus ceva până la capăt.
 
Acum câţiva ani nu erau mulţi cei care îi luau în seamă pe „artiştii ăştia“, dar azi lucrurile s-au schimbat. Ne aflăm în fosta sală a pompelor din Petrila, transformată de domnul cu barba albă într-o mină culturală. I-am invitat pe localnici la şezătoare, să ne spunem fiecare povestea. E primul pas pentru recâştigarea încrederii în noi înşine şi între noi. „Aţi venit de la Bucureşti să ne învăţaţi pe noi cum se face?“ Fascinaţia şi revolta faţă de Centru sunt prezente peste tot. Doar că în cazul Văii Jiului ele sunt mai intense, mai prezente. „Am fost cu o piesă la Bucureşti şi a vuit sala când au auzit că sunt din Valea Jiului“. Politica a rupt România în două, dar cultura e cea care ne va aduce din nou laolaltă.
 
De jur împrejur sunt munţii. Într-o parte e Parângul, de cealaltă e Retezatul. Valea e o minune despre care nu se ştie mare lucru. E redusă în mintea noastră la o zonă mono-industrială fără viitor. Cine mai ştie că, acum 80 de ani, la atelierele din Petroşani s-au turnat modulele Coloanei Infinitului? Şi, totuşi, nimic nu e pierdut în Vale. E nevoie doar de o scânteie, de un pic de curaj. Tinerii care astăzi nu mai au de ce să devină mineri. Pot fi orice îşi doresc ei să fie. Singura condiţie e să valorifice tot ce au primit în Valea Jiului. 
 
Experienţa europeană ne demonstrează că tranziţia de la zonă mono-industrială la „altceva“ se face rezolvând criza identitară a localnicilor prin cultură. Căci, oricât ar părea de paradoxal, problema Văii Jiului e una socială şi nu neapărat economică. Turismul atât de invocat nu apare peste noapte, el vine cu poveşti, cu oameni şi cu interacţiune socială. Iar oamenii vor rămâne în Vale dacă se reinventează sistemul de educaţie, dacă institutul de mine devine un centru pentru noi tehnologii şi atrage din nou studenţi. Pentru toate e nevoie de curaj şi reinventare.
 
Mă voi întoarce cât de curând în Vale. Pentru optimismul oamenilor, pentru peisajele superbe şi pentru incubatorul de cultură, educaţie şi antreprenoriat ce se naşte sub ochii noştri din Planeta Petrila. Artistul Ion Barbu, arhitecţii Mihai Danciu, Ilinca Păun Constantinescu, Cristina Sucală, Ina Stoian şi Dragoş Dascălu sunt câţiva dintre oamenii curajoşi care au mizat pe transformarea culturală a Văii Jiului. Ţineţi minte aceste nume, pentru că veţi mai auzi de ele atunci când se va vorbi de miracolul din Vale. Oamenii aceştia au nevoie de ajutor şi de încrederea noastră. De aceea am început să lucrăm la un proiect vital de transformare a Văii Jiului într-un mare centru urban care va pune laolaltă oraşele din zonă. E nevoie de schimbarea legii, de construirea conceptului şi de iniţiative civice. La final vom avea rezultate spectaculoase: birocraţie redusă, profesionişti care să atragă fondurile necesare revitalizării Văii Jiului, proiecte care să fie duse la bun sfârşit şi un exemplu demn de urmat şi în alte zone ale României. 
 
Valea Jiului va renaşte pentru că există oameni care să se implice. Fără implicare, viitorul nu va fi mai bun. Avem nevoie de exemple şi Valea Jiului are suficiente exemple bune pentru a ne da speranţa că minele nu se vor închide niciodată. Ele vor rămâne în istoria noastră şi, în acelaşi timp, vor găzdui viitorul.