Mega-proiectele de transport ale epocii Ceauşescu. Povestea celor 3.200 de kilometri de autostradă plănuiţi în anii '60 şi a celui mai mare canal fluvial

Mega-proiectele de transport ale epocii Ceauşescu. Povestea celor 3.200 de kilometri de autostradă plănuiţi în anii '60 şi a celui mai mare canal fluvial

Harta din 1968 a reţelei de autostrăzi. IPTANA.

Românii nu au dat mare atenţie construcţiei de autostrăzi în anii regimului comunist, chiar dacă planurile din anii 1960 prevedeau construcţia a peste 3.000 de kilometri de autostradă. În schimb, printre mega-proiectele de transporturi finalizate înainte de 1990 s-a numărat Canalul Dunăre – Marea Neagră, o investiţie realizată cu mari sacrificii.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cei peste 40 de ani în care România s-a aflat sub regimul comunist, autostrăzile nu s-au numărat printre priorităţile guvernului, deşi unele planuri vizau construcţia a peste 3.000 de kilometri de autostrăzi. Au fost construiţi doar 113 kilometri.

La sfârşitul anilor 1960, a început construcţia autostrăzii Bucureşti – Piteşti. Cei 95 de kilometri ai primei autostrăzi construite în România au fost deschişi traficului rutier în 1973, după şase ani de la începerea lucrărilor. Planurile din anii 1960 ale regimului condus de Nicolae Ceauşescu vizau, potrivit unor istorici, construcţia a 3.200 de kilometri de autostradă, o reţea care urma să se întindă în toate regiunile istorice ale României. O hartă din 1968 care prezenta viitoarele autostrăzi, publicată de fostul Institut de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) cuprindea traseele autostrăzilor Mureş, Argeş, Făgăraş, Litoral, Ardeal Nord, Prahova, Moldova, Oltenia şi Giurgiu. Toate erau unite între ele şi se întindeau până la frontierele României. După finalizarea lucrărilor la Autostrada Bucureşti – Piteşti, investiţiile în autostrăzi nu au mai continuat în ritmul aşteptat, singurul tronson realizat şi inaugurat în 1987 fiind cei 17 kilometri din Autostrada Soarelui, între Feteşti şi Cernavodă.

Aeroportul Otopeni, cel mai mare proiect de transport aerian
Unii istorici susţin că pentru românii care au trăit sub epoca Nicolae Ceauşescu zborul cu avionul a fost un lux pe care puţini şi-l puteau permite. Cele mai multe dintre aeroporturile care funcţionau în anii regimului comunist au avut destinaţii militare. Cel mai mare proiect privind infrastructura transporturilor aeriene a demarat în anii 1960 şi a vizat dezvoltarea Aeroportului Otopeni, cel mai mare aeroport din România. Aeroportul internaţional de la marginea Capitalei era la începutul anilor 1940 o bază militară a celui de-al III-lea Reich, iar după Al Doilea Război Mondial, a fost folosit de aviaţia militară română. Din 1965, regimul comunist a decis transformarea într-un aeroport comercial, o dată cu creşterea traficului aerian, asigurat până atunci doar de aeroportul Băneasa.

„Procesul de transformare a bazei aeriene militare Otopeni în Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni primeşte undă verde. Lucrările au vizat, în principal, modernizarea pistei existente astfel încât să permită aterizarea aeronavelor de mare capacitate, prelungirea pistei până la 3500 m (depăşind la acea dată pista "bătrânului" Paris-Orly), modernizarea centralei electrice a aeroportului şi construirea unei aerogări pentru pasageri”, informează Aeroportul Internaţional Otopeni, în istoricul acestuia. În anul 1969 a fost inaugurat Salonul Oficial al Aeroportului, cu ocazia vizitei preşedintelui american Richard Nixon, iar un an mai târziu aerogara pentru pasageri, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de pasageri/an. Investiţiile au continuat şi în anii 1980, când a fost construită cea de-a doua pistă, de 3,5 kilometri, şi în anii 1990.

Tot din anii 1960 datează şi primele mari proiecte de modernizare a aeroporturilor din Timişoara şi Cluj-Napoca.  

Canalul Dunăre - Marea Neagră - cel mai mare proiect fluvial
Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost cel mai ambiţios proiect de transporturi fluviale din anii regimului comunist.  Canalul fluvial în lungime de aproape 100 de kilometri a fost plănuit încă din secolul al XIX-lea, însă lucrările au început în anul 1949. În anii 1950, mulţi dintre muncitorii folosiţi la construcţia canalului au fost deţinuţi politici din închisorile regimului comunist. La muncă au mai fost aduşi zeci de mii de muncitori din toată ţara, militari, deţinuţi şi deportaţi. Peste 11 lagăre de muncă forţată au fost înfiinţate pe traseul Canalului. Lucrările au fost oprite la mijlocul anilor 1950, însă aveau să fie reluate în 1975, la dorinţa lui Nicolae Ceauşescu, după ce în Dobrogea au fost concentrate Centrala Atomică de la Cernavodă şi platforma petrolieră de la Midia Năvodari, ce aveau să întărească puterea economică dată României de Portul Constanţa. Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost inaugurat în 26 mai 1984, de către Nicolae Ceauşescu. Proiectul, pentru care statul român a cheltuit două miliarde de dolari, a însemnat excavarea a aproape 300 de milioane de metri cubi de pământ şi turnarea a cinci milioane de metri cubi de betoane. Canalul scurtează calea navelor spre portul Constanţa, prin Cernavodă, cu 400 de kilometri.

Canalului Dunăre - Marea Neagră a avut un rol important în dezvoltarea Portului Constanţa a cărui extindere a început în anii 1960. Pe parcursul a două decenii, portul Constanta a atins dimensiuni impresionante, însumând o suprafaţă de peste 3.900 de hectare ha. Vârful de trafic a fost inregistrat în anul 1988, când au fost operate 62,3 milioane tone mărfuri, potrivit informaţiilro publicate pe pagina de internet a Portului Constanţa.

Un alt mega-proiect de transporturi fluviale plănuit de regimul comunist a fost Canalul Dunăre – Bucureşti. Lucrările au început la câscurt timp după finalizarea proiectului Canalului Dunăre – Marea Neagră. Canalul a fost proiectat să aibă o lungime de 73 de kilometri şi o lăţime de 80 de metri, adâncimea minimă a apei fiind de 4,5 m, iar diferenţa de nivel de 53 metri. Planul includea patru ecluze şi trei porturi, două la Bucureşti şi unul la Olteniţa. Execuţia proiectului a demarat în anul 1987, dar la începutul anilor 1990 lucrările au fost sistate, iar construcţia a intrat în conservare.

Drumuri Naţionale - Transfăgărăşanu, cel mai complex proiect
Printre cele mai complexe lucrări de infrastructură rutieră derulate înainte de 1990 a fost construcţia Transfăgărăşanului, şoseaua de 151 de kilometri care traversează Munţii Făgăraş şi leagă astfel Muntenia de Transilvania. Regimul comunist şi-a propus să finalizeze acest proiect grandios, început în 1970, în numai trei ani, la el lucrând mii de oameni: militari şi muncitori aduşi din toate zonele ţării. Transfăgărăşanul a fost inaugurat mai târziu de termenul propus, la 20 septembrie 1974, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu. Abia după alţi patru ani a fost asfaltat în întregime. Transfăgărăşanul este considerată cea mai spectacuoasă şosea de României, fiind o atracţie turistică cunoscută şi în afara ţării. Transfăgărăşanul cuprinde şi cel mai lung tunel rutier din România. Are aproape 900 de metri şi a fost construit între anii 1972 şi 1974, iar pentru realizarea sa au fost mobilizaţi sute de oameni, au fost săpaţi peste 41.000 de metri cubi de piatră, folosindu-se 20 de tone de dinamită, potrivit mărturiilor vremii. Se numeşte tunelul Capra – Bâlea Lac şi străbate creasta Făgăraşului între vârfurile Paltinul (2.398 m) şi Iezerul Caprei (2.417 m). Galeria sa are o înălţime de 4,4 metri, are un trotuar cu o lăţime de un metru şi o bandă de circulaţie cu lăţimea de şase metri. Este dotat cu refugii, este iluminat artificial, aerisit, iar iarna porţile sale se închid.

Defileul Jiului
Printre cele mai complexe proiecte feroviare realizate înainte de 1990 se numără Defileul Jiului, în lungime de peste 30 de kilometri, care leagă judeţele Hunedoara şi Gorj prin munţii Vâlcan şi Parâng. O şosea spectaculoasă şi o cale ferată străbat munţii pe marginea Jiului şi a Parcului Naţional Defileul Jiului. Sectorul feroviar Bumbeşti – Jiu – Petroşani are peste 40 de tuneluri. Construcţia căii ferate din Defileul Jiului a început în anul 1924, dar a fost de mai multe ori oprită, până în anul 1948 data finalizării ei. Cei 33 de kilometri ai căii ferate din Defileul Jiului cuprind 43 tuneluri, 15 bolţi de susţinere din beton, 109 poduri, 2, 5 km ziduri de sprijin şi aproximativ trei milioane metri pătraţi de terasamente.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele celor mai faimoase tuneluri din România. Drumurile croite sub munţi, cu târnăcopul şi dinamita 

VIDEO Calea ferată realizată în 50 de ani şi distrusă după un deceniu. Cum a eşuat mega-proiectul „epocii Ceauşescu” început cu prizonierii sovietici

Ceauşescu, ridiculizat de oficialii americani în notele secrete despre greva minerilor din 1977. WikiLeaks: „În Valea Jiului, l-au huiduit şi i-au arătat pumnii“


 

citeste totul despre: