Mărturii rare despre goana după aur din anii '20. Povestea lui Iuliu Albini, marele proprietar de mine din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aur din Apuseni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Aur din Apuseni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Povestea lui Iuliu Albini, fost guvernator al minelor din Zlatna, oferă detalii mai puţin cunoscute din viaţa minerilor de la începutul secolului trecut. Mărturii inedite despre marele proprietar de exploatări aurifere au fost păstrate în ziarele vremii.

Mărturii fascinante, dar puţin cunoscute în prezent, spun povestea uneia dintre cele mai înstărite familii din Transilvania interbelică, Albini, proprietară a mai multor mine de aur din Apuseni. O astfel de relatare, care oferă detalii despre viaţa minerilor de la începutul secolului trecut, a fost publicată în septembrie 1937, de preotul Sabin Olea, în ziarul Unirea Poporului, apărut la Blaj (1919 - 1948), sub titlul „O familie ca puţine altele, cu începuturi modeste dar cu credinţă mare”.

Iuliu V. Albini, guvernator în acea vreme al minelor de la Zlatna, avea 76 de ani în 1937 şi o poveste de viaţă împresionantă. Fusese urmaş al unei familii de cioplitori în piatră, dar în tinereţe a devenit notar în Săcărâmb, Hunedoara şi Zlatna. S-a căsătorit în 1887 cu o tânără din Săcărâmb, iar doi ani mai târziu a deschis prima mină proprie din Apuseni, la Valea Dosului (în prezent Izvorul Ampoiului), „la voia norocului, căci minieritul e mai mult o loterie decât un calcul bine întocmit”, scria preotul despre el.

Minele din Stănija
Norocul i-a surâs , iar câţiva ani mai târziu Albini a investit într-o nouă mină, la Stănija, unde angajase 180 de oameni.

„Stănija e ascunsă în creierul Munţilor Apuseni aşa că de o comunicaţie mai ca lumea nici vorbă nu era. Transportul siliciului (material scos din mină spre a fi dus la şteampuri şi ales din el aurul) trebuia făcut cu carele cu boi pe drumuri tăiate în stânci. Cu ochii parcă înrouraţi spunea deunăzi venerabilul bătrân: <<Câtă trudă şi cheltuială m-a costat pe mine până am ridicat la Stănija, ceea ce este chiar şi până astăzi, apoi până am reuşit de am tăiat drum pe distanţă de 9—10 kiometri. (...) Fără îndoială, cea mai mare greutate am avut-o cu alimentarea muncitorilor, prin adusul bucatelor de pe la Deva, Arad, Timişoara, de la 200—240 kilometri. Le aduceam cu trenul până la Brad şi de aici cu carele 40 de kilometri, până la magazia minei în Stănija. Le dădusem pâine şi Ie dădusem bani, iar în timpul războiului mondial, cu mare greutate puteam aduce bucatele femeilor şi copiilor foştilor mei muncitori. O făceam şi în ciuda opreliştei armatei austro-ungare şi jandarmilor cu pene de cocoş, pentru ca apoi în scurta revoluţie din toamna anului 1918, să-mi jefuiască întreagă instalarea de la Stănija, muncitorii mei proprii întorşi acasă, făcând să nu mai am la Stănija decât o ruină, ca după un cutremur, jale şi potopenie>>”, relata autorul.

aur

A renunţat la minerit pentru fabrica de textile
În anii următori, exploatarea ruinată de la Stânija a fost pusă pe picioare de Iuliu Albini şi apoi vândută, în 1923, Societăţii miniere Mica de la Brad. Un an mai târziu, Iuliu Albini şi-a cumpărat fabrica de textile Ardeleana din Cluj. Criza financiară de la sfârşitul anilor 1920 l-a adus însă în pragul falimentului. A vândut în cele din urmă fabrica, iar cu banii banii primiţi, s-a întors în Apuseni pentru a-şi încerca din nou norocul în minerit.

„A cumpărat în anul 1931 nişte vechi teritoare părăsite de mine, din comuna AImaşul-Mare, partea hotarului numită Erugă, în vecinătatea imediată cu Stănija şi comuna După-piatră. Unele dintre aceste mine n-au mai fost lucrate de pe timpul romanilor, de acum 1800 de ani şi cu ajutorul tui Dumnezeu, cu voinţă tare şi cu credinţă mare, s-a început lucrarea în mic, cu 3, 4 ,5 muncitori la zi, continuând apoi pe măsură ce aducea venit, la 6, 8, 10 muncitori la zi”, relata preotul Sabin Olea, din Almaşu Mare.

Minele din Almaşul Mare
Autorul descrierii oferea detalii despre viaţa minerilor din acea vreme. „Să nu se creadă că minieritul e aşa de uşor, ca şi când te aşezi Ia blidul cu mămăligă cu lapte. Nu, nu, nu e un Canaan atât de fericit! Cu câtă greutate se fac găurile Inlăuntrul minei, cu sfredele mari (nişte dălţi de oţel, lungi de un metru), în muntele de piatră vânătă şi tare ca cremenea de aruncă scântei. Câte lovituri de puşcă (ciocan mare şi greu de 3 - 4 kilograme) trebuie date în capătul sfredelului şi cu toate aceste doi oameni în 8 ore, abia fac 5 - 6 găuri, în care se introduce apoi cu mare grijă dinamită, aprinzându-se, pe când ies muncitorii afară. Detunătură înfiorătoare în măruntaiele pământului zguduindu-se întreg muntele, când explodează câte 20—25 de dinamite deodată. Explozibilile rup piatră multă, fac un fum foarte greu de suportat Ia cei cu plămânii slabi, căci combinat de multe ori cu gazele rele din pământ fac să ameţească cel slab, scoţâdu-l alţii afară, altfel acela moare”, scria Sabin Olea.


Fostul castel al lui Iuliu Albini, din Izvorul Ampoiului.

castelul

Ţinutul aurului din anii interbelici

Cu mare greutate era scos şi triat în acei ani minereul scos din mină. „Aurul atât e de ascuns şi împrăştiat prin piatră, încât foarte rareori se poate găsi câte-un firicel (filou) cu ochii liberi, ori prăfuit sub forme de steluţe. Când se găsesc de acestea, atunci e mare noroc. Din minereul bun se duce pentru pisat în şteampuri, unde apoi cu ajutorul apei se spală şi cu ajutorul mercurului (argint viu) se prinde praful de aur ce este măcinat de-o dată cu piatra. Abia atunci se ştie rezultatul, pentru ce s-a muncit mult şi s-a cheltuit şi mai mult”, relata Sabin Olea.

Cei care ajungeau în Almaşul Mare în vremea scrierii reportajului puteau vedea, în creierul munţilor, noile instalaţii achiziţionate de familia Albini. „Un zgomot asurzitor îţi face să-ţi vâjăie capul. Muncitorii mişună ca furnicile după treabă în zi de lucru, iar în zi de duminecă ori sărbătoare se îndreaptă tăcuţi şi umiliţi spre capela unde din două în două săptămâni scriitorul acestor şire slujeşte sfânta liturghie. Capela aceasta a fost ridieată de domnul Albini, spre a le putea veni în ajutor şi din punct de vedere spiritual muncitorilor săi, căci în lumea aceasta nu-i de ajuns să-i dai omului numai bulgări de aur, ca să-l mulţumeşti, ci trebue să-i dai şi hrană sufletească”, scria preotul Sabin Olea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Românii ignoră muzeul unic în lume, cu piese de aur nativ estimate la milioane de euro. Soarta tristă a tezaurelor preţioase

Muzeul Aurului din Brad le oferă vizitatorilor ocazia de a vedea peste 1.000 de piese unice din aur nativ, unele estimate la mai multe milioane de euro, însă în ultimii ani neglijenţa cu care a fost tratat de autorităţi l-a transformat într-o clădire fantomatică, ocolită de localnici şi vizitată rar de străini.

VIDEO Blestemul aurului. Ce a rămas din Treptele Romane, galeria care a deschis romanilor calea spre inima Apusenilor

Galeria Treptele Romane a fost clădită în urmă cu circa 1.800 de ani, potrivit istoricilor, iar în prezent se află pe lista monumentelor din patrimoniul naţional. Situl a rămas abandonat de mai mulţi ani, fără ca nimeni să ia vreo măsură pentru conservarea sau punerea lui în valoare.

FOTO Jaful minelor de fier. Exploatarea minieră Ghelari s-a făcut praf şi pulbere în mai puţin de un deceniu

Minele de fier din Ghelari au o istorie de peste două milenii, însă povestea exploatărilor miniere are un final trist. De aproape zece ani, minele din Ţinutul Pădurenilor au fost închise, iar cele mai multe dintre clădirile lor au fost lăsate pradă jefuitorilor, care le-au distrus cărămidă cu cărămidă.

VIDEO Agonia Barburei, satul foştilor căutători de aur din Munţii Metaliferi

Doar 120 de oameni mai trăiesc în casele satului hunedorean Barbura, înfiinţat în urmă cu două secole în Munţii Metaliferi, în apropierea zăcămintelor de aur şi cupru. Cele două mine din sat au fost închise, iar localnicii se plâng de dezastrul ecologic şi social care a urmat mineritului.

FOTO VIDEO Barza, satul părăsit de pe muntele de aur. Dezastrul exploatării aurifere jefuite timp de un deceniu

Exploatarea auriferă Gura Barza a intrat în urmă cu opt ani în programul guvernamental de închidere a minelor, însă oamenii din zonă nu s-au ales cu nimic: fostul complex minier a fost devastat în întregime, foştii mineri nu au mai avut posibilitatea să îşi găsească alte locuri de muncă, iar comunitatea de la poalele Munţilor Apuseni se mai poate mândri doar cu trecutul „muntelui de aur”.

Cum s-a transformat Valea Jiului în Jalea Viului: oraşele miniere hunedorene intrate în cursa supravieţuirii

Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din economie.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite