Marile eşecuri ale industriei ceauşiste. Termocentrala inutilă de 1 miliard de dolari, efectele devastatoare ale minelor de uraniu şi exploatările catastrofale
0
Zeci de mii de români au avut de suferit de pe urma ambiţiilor regimului comunist, după ce au fost angrenaţi în proiecte industriale care s-au dovedit dezastruoase.
O termocentrală gigant care a costat statul peste un miliard de euro, dar s-a dovedit total inutilă, exploatările de uraniu în care zeci de mii de români au muncit în condiţii groaznice şi lipsa măsurilor luate de autorităţi pentru prevenirea celei mai mari catastrofe miniere se număre printre marile eşecuri ale industriei comuniste.
Termocentrala din vârf de munte, cel mai costisitor eşec
Termocentrala construită în apropiere de oraşul Anina, pe munte, a fost considerată unul dintre marile eşecuri ale regimului comunist, iar vina pentru investiţia păguboasă estimată la un miliard de dolari i-a fost atribuită lui Nicolae Ceauşescu, dar numai după moartea fostului preşedinte, din decembrie 1989. Construcţia termocentralei a început în 1976, fiind apreciată ca o ambiţie personală a lui Nicolae Ceauşescu.
În anii 1970, mii de muncitori din toate colţurile ţării au fost aduşi în localitatea din Caraş-Severin şi mutaţi într-o colonie înfiinţată în munte şi denumită „Oraşul Nou”. În apropiere, a început exploatarea de şisturi bituminoase, un cărbune dur cu putere calorică mică. Timp de aproape un deceniu, oamenii au transformat vârful muntelui într-un mega-şantier, din care 4,5 milioane de metri cubi de rocă au fost excavate şi înlocuite cu sute de mii de tone de metal şi de clădiri imense de beton. În toamna anului 1984, termocentrala care urma să transforme şisturile bituminoase în energie a fost pusă în funcţiune, după inaugurarea primului grup energetic, de 330 MW, din cele trei prevăzute în proiect. La început, se folosea păcură pentru arderea şisturilor, însă în scurt timp a fost construită o conductă de gaz metan de la Reşiţa la termocentrală.
Nici gazul metan, care a ocolit oraşul Anina, nu a redus din pierderile imense. Avariile repetate şi greutăţile întâmpinate la procesarea rocilor au făcut ca în cei patru ani de viaţă ai colosului industrial, acesta să adune doar puţin peste 8.000 de ore de funcţionare efectivă. În anul 1988, o defecţiune majoră a dus la închiderea termocentralei, iar în anii următori colosul a ajuns la fier vechi. Exploatarea de şisturi bituminoase s-a închis, iar fostele şantiere şi colonii muncitoreşti s-au ruinat.
Eşecul minelor de uraniu
Exploatarea zăcămintelor de uraniu în România a început în anii 1950, o dată cu înfiinţarea Societăţii româno-sovietice „Sovrom Kvartit“, pentru sprijinirea programului nuclear militar sovietic.
În anii 1950, zeci de mii de oameni munceau în condiţii grele la minele din Băiţa Plai şi Avram Iancu din Munţii Bihorului, pentru ca uraniul să ajungă în URSS. Până la începutul anilor 1960, susţin unii cercetători, România a livrat Uniunii Sovietice 20.000 de tone de uraniu metal. Exporturile s-au încheiat în 1961, dar regimul comunist a continuat extinderea exploatărilor, chiar dacă cele mai multe au avut un efect devastator asupra oamenilor folosiţi la lucru. Au fost deschise mine de uraniu la Crucea, Brotuşana şi Grinţieş în Carpaţii Orientali, la Crucea - în Carpaţii Occidentali, la Ciudanoviţa - în Banat, întreprinderi miniere de uraniu la Oraviţa, o uzină de concentrare a uraniului la Feldioara. Cu timpul, condiţiile de protecţie a muncii s-au degradat din ce în ce mai mult.
„Apa pentru duşul obligatoriu de la ieşirea din schimb a fost raţionalizată, masa caldă obligatorie s-a transformat în câteva cutii de pate, dispensarul de la gura minei, care ar fi trebuit să aibă şi evidenţa evoluţiei angajaţilor din punct de vedere al sănătăţii, chiar şi după părăsirea locului de muncă în mediu radioactiv, a fost desfiinţat, chiar şi staţia de tratare a apelor uzate de mină a fost lăsată în paragină începând din anii ’80 - ea încetând să funcţioneze şi lăsând satele din aval să fie poluate. La dozimetrele individuale se renunţase din anii '70“, informa un raport al Federaţiei Naţionale Mine Energie, cu privire la exploatarea minieră Avram Iancu, unde munceau 4.000 de oameni.
Epoca „de glorie” a exploatărilor de uraniu din ultimele decenii de comunism a lăsat în urmă dezastre ecologice, potrivit organizaţiilor de mediu. La Ciudanoviţa, susţineau ecologiştii, haldele fostelor mine de uraniu au rămas neacoperite în totalitate, radiaţiile depăşesc de zeci de ori limita admisă, iar reziduri periculoase au ajuns în apa freatică, punând în pericol viaţa localnicilor.
Blestemul aurului de la Certej
Cea mai mare catastrofă minieră din anii regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu s-a petrecut la Certej, când iazul de steril amenajat deasupra localităţii din Munţii Metaliferi s-a prăvălit peste ea şi a devastat-o, lâsând în urmă aproape 100 de morţi. Nu s-au găsit vinovaţi în faţa legii pentru marea tragedie din octombrie 1971.
Semnalele de alarmă care trebuiau să oprească folosirea iazului au fost trase încă din urmă cinci ani, când acesta se mai rupsese o dată, iar o cantitate mare de steril s-a prăvălit, fără a provocat victime. Autorităţile comuniste nu au îndrăznit să oprească exploatarea, nu au luat măsuri suficiente pentru asigurarea ei şi au asistat la umplerea până la refuz a iazului cu reziduri miniere. La poalele dealului, s-au ridicat între timp blocuri şi cămine muncitoreşti pentru miile de oameni veniţi în zonă. În 30 octombrie 1971, la ora 5 dimineaţa, barajul iazului s-a rupt iar 300.000 de metri cubi de steril toxic au inundat cartierul muncitoresc al Certejului. Valul de nămol şi zgură a acoperit şi a distrus şase blocuri, un cămin de nefamilişti şi peste 20 de gospodării. Nămolul toxic a acoperit zeci de kilometri pătraţi, cu straturi de până la jumătate de metru. Urmările au fost dezastruoase pentru comunitate.
Avalanşa a lăsat, oficial, în urma ei, 89 de morţi. 76 de persoane au fost rănite. Valoarea distrugerilor provocate de avalanşă a fost de peste 8 milioane de lei. O comisie guvernamentală s-a deplasat la Certej pentru a stabili împrejurările dezastrului, considerat „catastrofă cu urmări deosebit de grave”. Ancheta penală a durat doi ani, însă nu a fost găsit niciun vinovat. Comisia de cercetare tehnică a tragediei de la Certej a constatat că o posibilă cauză a prăbuşirii haldei a fost pierderea în timp a stabilităţii masivului de steril pe una din laturi datorită creşterii peste limita critică în înălţime. Nimeni nu a fost trimis în judecată, iar autorităţile comuniste au izolat zona şi au decis să ascundă publicului cele petrecute.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Minele morţii: cele mai mari dezastre petrecute în istoria recentă a Hunedoarei
Se încarcă comentariile...
