Marea enigmă a Sarmizegetusei Regia: unde au dispărut necropolele regilor şi rămăşiţe umane din capitala dacilor
0Sarmizegetusa Regia este plină de mistere, iar unul dintre cele mai puţin explicate este lipsa necropolelor din capitala dacilor şi faptul că arheologii nu au mai găsit aici, în ultimele decenii, rămăşiţe umane din vremea dacilor.
În urmă cu două milenii, Sarmizegetua Regia, cea mai de seamă aşezare antică din Munţii Orăştiei, era un oraş înfloritor, cu o cetate întinsă pe aproape trei hectare, înconjurată de numeroase aşezări civile, înşirate pe terasele Dealului Grădiştii pe o distanţă de aproape trei kilometri în jurul zidurilor sale. Deşi a fost cercetată intens în ultimele două secole, în capitala dacilor nu au fost descoperite necropole.
„Cu totul curios este şi faptul că la Grădiştea Muncelului (Sarmizegetusa Regia), capitala Daciei independente, nu ne întâmpină morminte monumentale ale regilor, preoţilor şi nobililor daci. Cercetările arheologice de mare anvergură din ultimele decenii nu au semnalat ori scos la lumină nimic în acest domeniu. Şi desigur, oricine se aştepta să apară morminte regale, ale nobililor sau ale marilor sacerdoţi daci. Lipsa lor constituie deocamdată o enigmă”, informează Eusebio George Tudor, autorul lucrării „Spiritualitatea geto-dacilor: aspecte ale religiei şi comportamentului funerar (sec. V î.e.n. - I e.n.)”, potrivit enciclopedia-dacica.ro.
Cimitirele antice
Nici în celelalte aşezări dacice din împrejurimile ei nu au fost descoperite necropole, iar una dintre explicaţiile date de istorici este că populaţiile antice îşi incinerau morţii. „Un fapt straniu, remarcat mai de mult, este că în Munţii Orăştiei şi ai Sebeşului, în apropierea cetăţilor şi aşezărilor civile dacice, nu s-a găsit până acum, în afară de Tilişca, nici un fel de mormânt, în ciuda cercetărilor arheologice intense, făcute mai cu seamă de la primul război mondial încoace. Înseamnă că în acele locuri ne putem aştepta să găsim, pentru grosul populaţiei, nu morminte cu tumuli –care s-ar fi observat mai uşor şi s-ar fi semnalat în cursul timpului– , ci mai curând morminte de incineraţie cu gropi simple sau cu urne cinerare”, informa autorul volumului „Spiritualitatea geto-dacilor: aspecte ale religiei şi comportamentului funerar”.
În vremea geto-dacilor, susţin specialiştii, cel mai obişnuit ritual de înmormântare implica incinerarea cadavrelor. Descoperirile arheologice au atestat că arderile aveau loc pe ruguri funerare, dar şi, în unele cazuri, în cuptoare speciale. Zeci de necropole din vremea dacilor au fost cercetate pe teritoriul actual al României, în alte zone decât în preajma cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Cenuşa defuncţilor putea fi aruncată în râurile care curgeau la poalele cetăţilor, susţin unii istorici.
Ultimele oase umane, găsite în anii 1800
În cele două secole de cercetări arheologice, în doar câteva situaţii au fost descoperite oase umane la Sarmizegetusa Regia. Menţiunile cu privire la aceste descoperiri provin de la începutul anilor 1800, în timp ce în urma săpăturilor din ultima jumătate de secol nu au mai fost scoase la iveală rămăşiţe umane. „Săpăturile sistematice nu au consemnat până acum oase umane, iar cele de animale s-au găsit sporadic, fapt care a dus la diverse interpretări. Pentru numărul mic al oaselor de animale s-a invocat posibilitatea existenţei unor gropi în care erau depozitate resturile alimentare, din motive de igienă. Pentru absenţa completă a oaselor umane nu este suficientă invocarea riturilor de înmormântare a dacilor (incineraţia). Sarmizegetusa a fost teatrul unor confruntări dramatice, astfel încât absenţa oaselor umane nu poate ilustra decât un stadiu al cercetărilor. Că este aşa, o demonstrează tocmai informaţiile din secolul al XIX-lea, care certifică existenţa osemintelor umane în situl de la Grădiştea de Munte”, scrie cercetătoarea Aurora Peţan, în „Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea cetăţii” (Ed. Dacica, 2018).
Misterioasa temniţă
Dintre puţinele rămăşiţe umane descoperite în Sarmizegetusa Regia, cea mai interesantă desoperire este a unei tibii, cu un lanţ pe ea. Potrivit documentelor istorice, în anul 1804 ar fi fost scoasă la iveală o încăpere misterioasă, care fi avut rol de temniţă. Încăperea subterană construită din blocuri de piatră era plină cu dărâmături. „Ce se descoperise în acel „beci”? Pe lângă multe blocuri de calcar şi lespezi de andezit, conform afirmaţiilor unor martori, în acea încăpere de sub pământ s-au găsit oseminte umane. Iar ce i-a şocat cel mai mult pe cei ce lucrau la golirea încăperii a fost o tibie umană pe care se aflau lanţuri masive din fier”, informa arheologul Aurora Peţan. Potrivit cercetătoarei, în vara anului 1847 a avut loc o expediţie la ruinele de la Grădiştea Muncelului, la care au participat oameni de ştiinţă şi pasionaţi de antichităţi. Trei dintre cărturari au consemnat povestea descoperirii „beciului” despre care au concluzionat că în vechime putea avea rolul unei închisori. În prezent, urmele acesteia nu mai sunt vizibile.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
