Magistraţii decid soarta traficanţilor de comori antice furate din Munţii Orăştiei şi traficate prin filiera sârbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei zece inculpaţi în cel de-al doilea mare dosar al traficanţilor de comori antice din Munţii Orăştiei vor afla sentinţa abia în 2016. Cauza soluţionată pe fond de Judecătoria Deva, în care magistraţii au pronunţat condamnări la închisoare şi la plata unor daune de 1,5 milioane de euro, a fost trimisă la Curtea de Apel Alba Iulia, unde va fi judecat apelul.

Dosarul traficanţilor de comori antice furate din cetăţile dacice ale munţilor Orăştiei a ajuns pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, după ce sentinţa dată de Judecătoria Deva în luna august a fost contestată. Instanţa din Alba Iulia judecă apelul declarat în cauză, iar procesul se va prelungi şi în 2016. „A fost acordat ca termen 15 ianuarie 2016, la cererea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor apelanţi pentru studiul dosarului, pregătirea apărării şi formulării motivelor de apel”, a informat Curtea de Apel.

În august, la şapte ani de la începerea procesului, Judecătoria Deva a pronunţat sentinţa în dosarul traficanţilor de comori dacice. Potrivit instanţei, cei zece inclpaţi au primit pedepse cu închisoarea, între doi ani şi şase ani, pentru infracţiuni legate de tăinuire, complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice, constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural aflat în situri arheologice, acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă, şantaj.

Daune de milioane de euro
Judecătoria Deva a lăsat nesoluţionată latura civilă cu privire la patru brăţări din aur vândute unui colecţionar american, de care au fost acuzaţi Luncan Ilie şi Ilić Ljubiša. În schimb i-a obligat pe inculpaţi la plata unor daune în valoare totală de circa 1,5 milioane de euro, către Statul Român prin Ministerul Culturii, pentru repatrierea şi răscumpărarea unor brăţări, pentru expertizarea artefactelor repatriate, pentru achitarea contravalorii a: 200 de monede din aur de tip Lysimachos, 500 monede de argint tetradrahme, 25 denari de argint şase piese monetare din bronz (Procopius), un inel din aur cu camee (epocă romană), o brăţară tracică din argint, 58 denari imperiali, 99 denari republicani din argint, 43 denari romani din argint în oală de lut, un depozit de 160 monede (denari republicani şi imperiali din argint şi tetradrahme greceşti), 1700 denari romani, 300 denari şi o aplică din bronz cu două capete umane, o brăţară din bronz, un cap de statuetă, fibule romane, 12 tetradrahme de argint, 10 monede romane din bronz şi 18 monede romane din argint.

image

Epopeea comorilor dacice
În dosarul finalizat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din anul 2008, au fost trimişi în faţa instanţei Ilic Ljubisa (cetăţean sârb), Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa, fiind inculpaţi pentru că în urma acţiunilor ilegale de braconaj întreprinse în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, în perioada 1998 – 2007, ar fi produs statului român o pagubă de aproximativ trei milioane de euro. Bunurile sustrase, printre care mai multe brăţări dacice din aur masiv, au ajuns în Occident, fiind vândute pe piaţa neagră a antichităţilor. Potrivit anchetatorilor, la o singură acţiune a braconierilor, în vara anului 1999, în zona Dealului Grădiştii, (situl “Sub Munchea Cetăţii”, aflat la 40 de metri de incinta sacră a cetăţii Sarmisegetuza Regia), aceştia au descoperit un tezaur valoros, alcătuit din două brăţări dacice din aur masiv, 200 monede Lysimach din aur şi 500 tetradrahme din argint, comori care au ajuns în colecţiile private ale unor cetăţeni străini şi doar o mică parte din ele a mai fost recuperată. Metoda ingenioasă prin care o parte dintre piese au fost scoase din ţară, prin vama Nădlac, era transportarea lor în rezervorul unor maşini.

 Sarmizegetusa Regia pentru Nicolae Ceauşescu

Cursul procesului a fost întrerupt în 2011, când dosarul a fost retrimis la Parchet, apoi judecata celor zece a fost reluată în 2012. Au fost necesare audieri prin comisie rogatorie internaţională, iar acest fapt a dus la alte întârzieri.


Vă recomandăm şi:

Adevărul ascuns despre uneltele din fierăria dacilor, găsite în zona cetăţilor antice din Munţii Orăştiei

Cele peste 20 de unelte de fierărie antice, descoperite întâmplător în urmă cu o săptămână de jandarmi au dat naştere unor controverse. Jandarmii au declarat că piesele din vremea dacilor ar fi fost scoase la iveală după ce ploile au spălat pământul, dar au fost contrazişi de reprezentanţii Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice.

10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului

Aproape nu există sat în Ardeal din care să lipsească poveştile faimoaselor descoperiri de comori, afirma istoricul Iulian Marţian. Istoria celor care au dat naştere unor poveşti fascinante se întinde pe aproape 2.000 de ani, începând cu povestea comorii ascunse de regele Decebal şi până la descoperirile recente ale pieselor antice preţioase, din Sarmizegetusa Regia.

Cetăţile dacice vandalizate: Consiliul Judeţean deplânge soarta monumentelor UNESCO şi cere administrarea lor

Consiliul Judeţean Hunedoara deplânge soarta celor trei cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, vandalizate zilele trecute de persoane necunoscute. Adrian David, şeful instituţiei, a trimis un memoriu autorităţilor centrale ale statului, în care solicită preluarea în administrare a monumentelor, de către CJ Hunedoara, după modelul Sarmizegetusa Regia.

Kosonii dacilor sunt vânduţi cu 5.000 de dolari în SUA. Zeci de oferte pentru monedele de aur din Sarmizegetusa Regia

Monedele de aur ale dacilor, provenite din zona Sarmizegetusei Regia, au mare căutare pe Internet. Cei care le oferă pe site-urile de vânzări din Statele Unite ale Americii le estimează la valori cuprinse între 1.175 de dolari şi 5.000 de dolari pentru o piesă care cântăreşte în jur de 8,5 grame.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite