Lucruri mai puţin ştiute despre Războiul de Independenţă din 1877: „Bieţii soldaţi ai noştri mănâncă numai porumb fiert“

Lucruri mai puţin ştiute despre Războiul de Independenţă din 1877: „Bieţii soldaţi ai noştri mănâncă numai porumb fiert“

Atacul de la Smârdan. Pictură de Nicolae Grigorescu.

Cele mai sângeroase bătălii din timpul Războiului de Independenţă al României au avut loc în timpul Asediului Plevnei. Românii au intrat încrezători într-un război despre care credeau că se va încheia rapid, însă lucrurile au stat cu totul diferit.

Pentru români, Războiul ruso-turc din 1877 – 1878, a reprezentat Războiul de independenţă al României. Conflictul dintre cele două imperii, în care românii s-au alăturat ruşilor, şi-a avut originea, spun istoricii, într-o răspândire a naţionalismlui în Peninsula Balcanică şi în dorinţa Rusiei de a recupera pierderile tertoriale.

În urma războiului, principatele România, Serbia şi Muntenegru şi-au proclamat oficial independenţa faţă de Imperiul Otoman, după mai multe secole în care s-au aflat sub dominaţia acestuia, iar statul bulgar a fost reînfiinţat cu numele de Principatul Bulgariei. În 1878, Bosnia şi Herţegovina au intrat în componenţa Imperiului Austro-ungar, Cipru a fost plasat sub administraţie britanică, iar Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei. Iată câteva lucruri mai puţin cunoscute despre Războiul de independenţă al României.

120.000 de ostaşi români apărau malurile Dunării
În aprilie 1877, a fost declarată mobilizarea trupelor, iar aproximativ 120.000 de soldaţi au fost masaţi de-a lungul Dunării pentru apărarea ţării în faţa unui eventual atac al turcilor. „La început s-a crezut că războiul va fi numai o simplă concentrare de forţe armate pentru a impresiona armatele turceşti. Lucrurile s-au schimbat însă cu totul. Războiul a fost lung, pierderile mari, boli şi lipsuri destule, care au schimbat cu mult situaţia”, scria istoricul George Potra.

Povestea podului prin care ruşii au intrat în Moldova
Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România, trecând podul feroviar peste Prut, ce fusese construit în perioada 1876 - 1877, după proiectul arhitectului francez Gustave Eiffel, creatorul Turnului Eiffel din Paris. Podul a fost deschis pe 9/21 aprilie 1877, cu doar trei zile înainte ca Rusia să declare război contra Turciei. A intrat apoi în istorie sub numele de Podul de flori: la 6 mai 1990, zeci de mii de români de pe cele două maluri ale Prutului s-au reîntâlnit şi s-au îmbrăţişat.

Proclamarea Independenţei
Pe 9 /21 mai 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat independenţa României. În discursul său memorabil, Mihail Kogâlniceanu declara în Parlamentul ţării: „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. A doua zi, proclamaţia a fost semnată de principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plăţii tributului de 914.000 lei, suma fiind direcţionată către bugetul apărării. Potrivit istoricilor, iniţial puterile europene au primit cu rezervă Proclamaţia de Independenţă (Franţa) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman şi Regatul Unit), însă opinia publică internaţională a fost favorabilă luptei poporului român.

Turcii au fugit din calea ruşilor şi românilor
Potrivit istoricilor, Imperiul Rus a concentrat pentru luptele din Balcani 260.000 de soldaţi cu 802 tunuri, iar Imperiul Otoman 186.000 de soldaţi cu 210 tunuri. Românii i-au sprijinit pe ruşi, iar cele mai importante bătălii la care au participat au fost asediul Plevnei şi asediul Vidinului, oraşe aflate în Bulgaria, primul în zona centrală, iar al doilea pe malul Dunării. Aproape 5.000 de români au murit în timpul bătăliilor, iar alte câteva mii au fost răniţi. De asemenea, aproape 20.000 de oameni s-au întors bolnavi de pe front. Pierderiel suferite de ruşi şi otomani au fost mult mai mari.

„Se zice că rolul ţării noastre în acest resbel se va termina curând, căci nu ne vm duce prea departe în interiorul Turciei, şi trupele noastre, care au trecut înainte sunt foarte bine primite de locuitorii din Bulgaria, care mai toţi sunt români. Turcii şi cerchesii fug dinaintea noastră şi pe unde îi întâlnesc trupele noastre îi fac prizonieri pe cei armaţi, iar pe locuitorii paşnici îi lasă în pace”, scria tânărul locotenent C. Mihăiescu, devenit ulterior general, într-o scrisoare de pe front, adresată soţiei în vara anului 1877.

Suferinţele războiului
În zilele următoare înaintării românilor pe teritoriul bulgar, spre Plevna, locotenentul remarca sărăcia şi înapoierea localnicilor.

„Turcii sunt înconjuraţi de ruşi la Plevna şi nu se bat, dar ruşii vor ca turcii să se predea de foame. Prin satele ce am trecut până acum nu am găsit picior de turc. Ţăranii sunt tocmai ca ţăranii noştri, vorbesc numai româneşte şi sunt aşa de buni cu soldaţii noştri, că li iese înainte cu tot ce au. Dar sunt foarte proşti, căci nu au biserici, nu au popi şi în sate de câte o sută sau două sute de familii nu se găseşte unul să ştie carte. De aceea sunt aşa de simpli”, scroa locotenentul.

Ostaşii au început să sufere de foame. „Pâinea pe aici e cam rară. Mâncăm mai mult pesmeţi cu zeamă de carne. Vin nu se dovedeşte, rachiu foarte rar. Bulgarii care au rămas în urma turcilor pe aici sunt aşa de săraci că abia au mămăligă pentru ei. Mic şi mare dorm pe pământ şi mănâncă la fel ca şi soldatul”, relata autorul scrisorilor.

„Eu de patru zile nu mănânc decât pesmeţi uscaţi, care sunt buni, dar mi-au băşicat gingiile, fiind prea tari”, scria câteva luni mai târziu, acelaşi locotenent, aflat în trupele care asediau Plevna. Spre sfârşitul anului, situaţia ostaşilor români devenise şi mai dramatică.

„Bieţii soldaţii noştri de trei zile nu mănâncă decât porumb fiert. Abia azi au venit aici, la Breselniţa, câteva care de pâine de la Turnu şi mâine le vom trimite pâine”, adăuga acesta.

Asediul prelungit al Plevnei
Una dintre marile bătălii la care au participat românii a fost Asediul oraşului fortificat Plevna, înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecţie de drumuri. Luptele au început în vara anului 1877, însă aşezarea apărată de turci s-a dovedit extrem de greu de cucerit.

„Ruşii sunt în partea cealaltă a turcilor. Turcii sunt între noi şi între ruşi şi s-au fortificat foarte bine în nişte dealuri înalte, de unde se luptă la disperare, căci peste 80.000 de oameni, care stau acolo între fortificaţiile după dealuri, dacă vor fi bătuţi, nu va scăpa niciunul. Românii noştri în trei lupte care le-au avut până acum s-au luptat ca nişte lei şi cei care au pierit, au pierit ca nişte braviTurcii sunt aşa de bine întăriţi şi fortificaţi în dealurile lor, că noi trebuie să lucrăm şi să săpăm fortificaţii necontenit până ce vom ajunge lângă fortificaţiile lor. Din 6.000 de români care au atacat nişte fortificaţii turceşti, au pierit vreo 2.500 şi abia au reuşit să se apropie de forturile lor”, scria locotenentul.

În vara anului 1877, după mai multe asalturi nereuşite, în care pierduse efective preţioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut ajutorul aliatului său român Carol I. Acesta a trecut Dunărea cu o armată românească şi a fost pus la comanda trupelor ruso-române, hotărând să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii.

„Plevna stă tot înconjurată. Ai noştri şi ruşii s-au hotărât a nu mai da asalt, spre a nu se prăpădi multă lume. Voiesc a supune pe turci prin foamete. Şi, dacă de mult ar fi făcut astfel, apoi bine era, că nu pierdeau atâta lume, şi noi poate eram demult întorşi la căminele noastre”, scria tânărul locotenent C. Mihăiescu, în noiembrie 1877. Turcii dezertau cu sutele, relata acesta în zilele următoare, erau apoi luaţi prizonieri şi trimişi în ţară. Zvonurile de pace, atât de numeroase, erau însă greu de crezut de românii aflaţi deja de aproape jumătate de an în faţa Plevnei. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an când turcii aflaţi sub comanda lui Osman Paşa au capitulat în faţa forţelor armate conduse de colonelul Mihail Cerchez.

Războiul s-a încheiat în primăvara anului 1878. Tratatul de pace dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano pe 3 martie 1878, iar în urma acestui tratat a fost creat Principatul Bulgariei şi recunoscută independenţa Muntenegrului, Serbiei, României. României i s-a impus cedarea către Rusia a celor trei judeţe din sudul Moldovei (Cahul, Ismail, Bolgrad), potrivit istoricilor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cel mai devastator asediu din Al Doilea Război Mondial. Mărturii cumplite din oraşul sovietic decimat de foamete

FOTO Cele mai bizare arme din Al Doilea Război Mondial: tancurile subacvatice ale naziştilor şi câinii anti-tanc din URSS

Ororile lagărelor din Al Doilea Război Mondial: experimentele macabre ale lui Mengele şi sadismul ofiţerilor SS

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: