Lucrările la Cetatea Costeşti, oprite pe timp de iarnă. „Palatele dacice” nu au mai fost restaurate de 4 decenii

Lucrările la Cetatea Costeşti, oprite pe timp de iarnă. „Palatele dacice” nu au mai fost restaurate de 4 decenii

Acoperişul metalic al turnului antic va fi înlocuit anul viitor. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Intervenţiile pentru protejarea „palatelor” cetăţii dacice Costeşti, derulate de voluntari sub supravegherea unui colectiv ştiinţific, au fost suspendate pe durata iernii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din luna aprilie a anului 2020, vor fi reluate lucrările de protejare a turnurilor – locuinţă din cetatea dacică de la Costeşti, Munţii Orăştiei.  Lucrările la primul dintre cele două „palate” au început în octombrie, cu ajutorul voluntarilor de la „Ambulanţa pentru monumente”, o organizaţie neguvernamentală implicată, cu ajutorul specialiştilor, în reabilitarea mai multor monumente istorice din România. Pe durata iernii, la recomandarea aheologilor, ele au fost suspendate, a precizat arhitectul Eugen Vaida, coordonator al proiectului.

Intervenţiile pentru punerea în siguranţă a turnului constau în demontarea copertinei metalice care s-a degradat extrem de tare şi înlocuirea acesteia cu o nouă suprastructură. De asemenea, elementele de piatră prăbuşite din turn sau vandalizate vor fi aşezate în poziţia originară, sub îndrumarea arheologilor, a istoricilor şi a arhitecţilor, a informat Eugen Vaida. Autorităţile şi instituţiile publice nu pot aloca bani pentru reabilitarea monumentelor din cetatea dacică pentru că situl nu există în niciun inventar, astfel românii sunt invitaţi să se implice prin donaţii, pentru reabilitarea vestigiilor antice.

„Toţi cei care doresc să se implice în salvarea acestui important edificiu de valoare naţională şi universală sunt rugaţi să ne contacteze telefonic la numărul de telefon 0746319869 (arhitect Eugen Vaida), sau să doneze în contul Asociaţiei MONUMENTUM, IBAN: RO46RNCB0227141236620001, cu specificaţia  - Costeşti”, informa „Ambulanţa pentru monumente”.

Cetatea Costeşti este considerată de arheologi drept cea mai veche aşezare dacică din Munţii Orăştiei, a doua ca popularitate după Sarmizegetusa Regia. A fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca reşedinţă pentru căpeteniile strămoşilor noştri. A fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 - 106). Mai multe dintre construcţiile sale (două turnuri locuinţă, bastioane, patru sanctuare, ruinele unei cisterne de apă, ziduri) sunt vizibile şi în prezent, deşi s-au degradat, mai ales în ultimii ani. Cele mai ample lucrări de consolidare şi conservare a monumentului istoric au avut loc la începutul anilor 1980, potrivit unui proiect elaborat de arheologi şi de Institutul de Proiectări Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fenomenul straniu din Sarmizegetusa Regia, înaintea solstiţiului de iarnă. Cum se înfăţişează capitala Regatului Dac

Marile secrete ale cetăţii dacice din Hunedoara. Cimitirul ciudat al copiilor din grădina castelului şi mormintele „lupilor daci“ îngropaţi lângă arme

Cetăţile dacice vandalizate: Consiliul Judeţean deplânge soarta monumentelor UNESCO şi cere administrarea lor


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările