Locurile plăcerilor interzise în secolele trecute: prostituatele îşi atrăgeau clienţii în grădini sau mergând din casă în casă

Locurile plăcerilor interzise în secolele trecute: prostituatele îşi atrăgeau clienţii în grădini sau mergând din casă în casă

Bordel. Pictură de Henri de Toulouse Lautrec.

Una dintre cele mai interesante relatări despre locurile prostituatelor din secolele trecute i-a aparţinut cronicarului turc Elvia Celebi, care a călătorit în Ţara Românească, Moldova şi Transilvania la mijlocul secolului al XVII-lea. Autorul afirma că în unele oraşe "femeile de moravuri uşoare" mergeau din casă în casă cântând, pentru a-şi atrage clienţii. Cârciumile, bordelurile şi hanurile erau şi ele locuri de prostituţie.

Cronicarul turc Evlia Celebi, care a călătorit la mijlocul secolului al XVII-lea în ţinuturile actuale ale României, a fost autorul unora dintre cele mai vechi relatări despre prostituatele din secolele trecute. Autorul „Cărţii Călătoriilor” informa că în oraşele din Dobrogea existau femei care îşi ofereau serviciile sexuale, mergând din casă în casă.

„Cântăreţelor li se spune guvende. Ele sunt numeroase şi merg din casă în casă şi cântă din dible acordate la întâmplare sau umblă prin grădini fluierând, aceasta nu se consideră o ruşine. Aceste femei destrăbălate au ruinat atâtea mii de oameni de familie şi, ducându-i la faliment, i-au făcut să devină slujnici”, scria Evlia Celebi, în Cartea călătoriilor. Călătorul menţiona că femeile care practicau prostituţia erau uşor de recunoscut după modul în care se îmbrăcau, iar unele dintre ele, o dată prinse, erau pedepsite aspru, uneori chiar cu moartea.

„Gazdele” din cârciumile Iaşilor
Cârciumile erau, de asemenea, locuri unde prostituaele îşi desfăşurau activitatea. „În acest oraş, Iaşi, se află în total 1060 de pivniţe, deasupra cărora, aproape la toate, se află câte un birt sau o casă de toleranţă. Femeile uşoare din acest oraş, zise gazde, stau în cârciumi. Ele poartă un fel de rochii pestriţe din atlaz, din stofă de mătase şi de catifea şi se încalţă cu papuci cu tocuri înalte şi împodobite cu cuie cu capete mari şi aurite. Stau cu capul gol şi cu părul negru despletit. Oferind celor care le ies în cale frumuseţea lor şi plăcerile trupeşti ele plătesc, ca dare, beiului Moldovei, şase pungi pe an”, informa Elvia Celebi.

Femeile uşoare din bâlciuri
Şi oraşul Focşani era renumit în secolele trecute, pentru femeile cu moravuri uşoare care puteau fi găsite în bălci.

„Din cele patruzeci de zile, trei zile şi trei nopţi se luminează târgul cu mii şi mii de candele şi muzicanţii din diferite ţări cântă din gură şi din instrumente, iar lăutarii din trompete. Mai multe mii de femei cu moravuri uşoare cântă din gură şi din instrumente, petrecând astfel în toate părţile, încât aşa ceva nu este caracteristic niciunei alte ţări”, informa Elvia Celebi.

Timişoara, renumită pentru casele de prostituţie
Două secole mai târziu, un alt călător străin, austriacul Friederich Uhl, relata despre casele de toleranţă din Timişoara, arătându-se uimit de mulţimea acestora.

„Aici razele lunii sunt alungate de flăcările lumânărilor care îşi trimit lumina în stradă din case de prostituţie, aici liniştea este întreruptă dizarmonic de vocile desfrânate ale celor puşi în mişcare de fericirea nebunatică, aici sunt case întunecate cu patimile continuu treze ale locatarilor lor şi permit să se vadă doar o părticică de cer”, scria austriacul, potrivit autorilor cărţii „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul 6”, publicate de Editura Academiei Române în 2010.

Prostituţia se practica şi în hoteluri, afirma un alt vizitator al Banatului, din secolul al XIX-lea. „Două frumoase hoteluri ne anunţau că pasagerii se puteau caza aici confortabil. Fete drăguţe, dar agasante, ne dădeau de înţeles că sexul frumos este aici foarte generos, relata Jaques Boucher, un geolog francez care a călătorit pe Dunăre, de la Viena la Sulina, în 1853.  

Prostituatele care aduceau clienţi
În Bucureştii din secolele trecute, cârciumile şi hanurile erau folosite şi ca locuri pentru prostituţie. „Oraşul este plin de cârciumi şi pentru a atrage clienţii, în fiecare din ele se ţine un număr oarecare de femei care sunt gata la un semn să joace şi să cânte pentru oaspeţi. În aceste case vin boierii lăsându-şi familiile şi îşi petrec serile cu femei de teapa cea mai lipsită de ruşine, care îşi dezonorează sexul. În felul acesta au ajuns Bucureştii de ocară din cauza desfâului, întrecând orice alt oraş din Europa”, afirma autorul irlandez, Robert Walsh, care a călătorit în Ţara Românească la mijlocul secolului XIX.

Mai târziu, la începutul anului 1900, prostituţia în România era un fenomen obişnuit, iar modul de funcţionare al bordelurilor era reglementat. Legile stipulau faptul că un bordel putea fi amenajat numai în case situate în vecinătatea grădinilor, a parcurilor sau a crâşmelor, nicidecum lângă şcoli sau biserici. ”Se vor considera case de prostituţie o casă în care locuiesc sau se adună una sau mai multe femei prostituate sub patronajul propritarei sau locatarei acestei case care este responsabilă pentru paza bunei ordine. Asemena se vor considera ca case de prostituţie locuinţele în care şed două sau mai multe prostituate impreună, fără a se afla sub patronajul unei dintre ele”, stabileşte un document publicat în Monitorul Oficial din noiembrie 1905.


Vă recomandăm şi:

Blestemul frumoasei Beatrice, ultima prinţesă a Corvinilor şi cea mai bogată femeie din Transilvania medievală: şi-a văzut soţul ucis şi copiii otrăviţi

Beatrice de Frangepan a fost considerată una dintre cele mai frumoase şi bogate prinţese din Regatul Ungar. În ciuda frumuseţii cu care a fost binecuvântată, viaţa moştenitoarei Castelului Corvinilor a fost o înşiruire de drame care au culminat cu moartea soţului ei şi a celor doi copii, ultimii urmaşi ai familei Corvinilor.

Oraşele noastre, acum patru secole, văzute de un turc: cum erau prostituatele din Iaşi şi de ce bucureştenii purtau cruci de aur

Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.

De ce erau interzise slujbele în Biserica lui Matia Corvin din Hunedoara şi legătura cu ciudatul principe Rakoczi I

Cea mai veche biserică din municipiul Hunedoara poartă hramul Sfântului Nicolae, iar potrivit istoricilor datează din vremea regelui Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara. Biserica ridicată în apropierea Castelului Corvinilor stârneşte controverse privind vechimea ei, dar şi datorită unor legende vechi.

Dragostea nebună dintre regele Ungariei şi o tânără din Ardeal - cea mai frumoasă legendă a familiei lui Ioan de Hunedoara

Contestată de istorici, legenda Corvinilor, ilustrată în trecut pe frescele din veranda Aripei Matei a castelului din Hunedoara, se numără printre cele mai cunoscute povestiri despre originea voievodului Ioan de Hunedoara. Povestea spune că Ioan (Iancu) ar fi fost, de fapt, copilul din flori al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, îndrăgostit de o româncă din zona Hunedoarei.

Cea mai cumplită poveste adevărată din Castelul Corvinilor: patimile domniţei care a sfârşit în chinuri groaznice pentru că şi-ar fi înşelat soţul, pe Ioan Torok

Cea mai înfricoşătoare poveste adevărată din istoria Castelului Corvinilor este cea a decapitării domniţei Ana (Barbara) Torok, de către soţul ei, nobilul Ioan Torok, cel care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI. Domniţa a sfârşit torturată şi ucisă cu un piron, pentru că îşi înşelase soţul.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările