Localnic anchetat de poliţişti după ce a tăiat ilegal aproape 100 de salcâmi

Localnic anchetat de poliţişti după ce a tăiat ilegal aproape 100 de salcâmi

FOTO: ARHIVĂ.

Un localnic din Boşorod a fost pus sub urmărire penală pentru tăiere ilegală de arbori şi furt după ce ar fi doborât aproape 100 de salcâmi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii şi angajaţii Ocolului Silvic Pui au stabilit, în urma unor verificări în teren, că un bărbat de 51 de ani, din comuna Pui, a tăiat ilegal 86 de arbori de esenţă salcâm din locul numit „Vâlcea”, situat în extravilanul localităţii Pui.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Măcelul copacilor în Pădurea Bejan, aflată pe lista ariilor protejate încă din anii '30. Sute de arbori au dispărut

VIDEO Cât de poluată a ajuns Pădurea Chizid. Mormane de saci cu gunoaie au fost uitate pe potecile ariei protejate

Ce se va întâmpla cu pădurea de fagi din Sarmizegetusa Regia. S-a hotărât soarta celor 9,5 hectare din jurul incintei sacre


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: