Lista uriaşă a lagărelor comuniste din anii '50. Canalul Dunăre - Marea Neagră, proiectul faraonic al Gulagului românesc

Lista uriaşă a lagărelor comuniste din anii '50. Canalul Dunăre - Marea Neagră, proiectul faraonic al Gulagului românesc

FOTO: ARHIVĂ.

Aproape 100 de lagăre de muncă forţată şi închisori au funcţionat în România în primii ani de comunism, arăta un raport publicat în SUA acelor ani. Cele mai multe erau concentrate în jurul Canalului Dunăre- Marea Neagră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un studiu vast, denumit „Munca forţată în Democraţiile populare” oferea detalii despre lagărele de muncă din România, la începutul anilor ’50. A fost publicat în 1955 la New York şi reprezenta un proiect al Bibliotecii Congresului American pentru Centrul de Studii ale Europei Centrale.  Raportul prezenta situaţia lagărelor de muncă forţată din Bulgaria, România, Cehoslovacia Ungaria şi Polonia şi Yugoslavia. În capitolul deicat României, specialiştii americani arătau că lagărele de muncă forţată funcţionau în din vara anului 1945, iar treptat legislaţia a permis extinderea lor.

„Până în iunie 1952, existenţa a 55 de lagăre de muncă forţată şi închisori care furnizau forţa de muncă în România se aflau în evidenţa Ligii Internaţionale pentru Drepturile Omului. De atunci, informaţii suplimentare au confirmat existenţa altor 41 de lagăre şi închisori adiţionale care foloseau deţinuţi pentru diferite proiecte de muncă, totalul lagărelor raportate fiind de 96, începând din 1948”, arăta raportul. Un scop iniţial al lagărelor de munc ă a fost distrugerea opozanţilor regimului comunist, însă treptat, la începutul anilor 1950, lagărele de muncă forţată au devenit un factor important de avans economic, susţineau autorii studiului.

Proiectele spectaculoase erau folosite ca justificare pentru suferinţele la care erau supuşi deţinuţii. „Orice regim totalitarist care susţine politici ale privaţiunilor şi greutăţilor trebuia să se justifice printr-un spectacol impresionant al realizărilor industriale. Construcţa Canalului Dunăre – Marea Neagră a fost alesă astfel, printre alte motive, pentru natura sa spectaculoasă. O abordare similară a fost folosită în Rusia prin construcţia canalelor la Marea Baltică şi Volga – Don”, se arăta în studiu.

Eşecul Canalului Dunăre - Marea Neagră
Cel mai mare proiect din anii 1950 al Guvernului comunist a fost construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru a-l finaliza conform Planului Cincinal, la sfârşitul anului 1955, autorităţile au folosit forţă de muncă forţată la o scară largă. „Cei mai mulţi dintre deţinuţi, fie ţărani sau intelectuali, erau muncitori necalificaţi, astfel că eficienţa lor era scăzută li progresul muncii era încet. Proiectul a fost de asemenea împiedicat de lipsa utilajelor adecvate: rapoartele arătau că maşinile sovietice folosite nu erau adaptabile la condiţiile locale”, informau autorii studiului. În 10 august 1953, potrivit raportului, oficialii comunişti au decis întrerupera lucrărilor la Canal, considerând că nu mai este „esenţială”.

„Chiar dacă proiectul ar fi fost finalizat, Canalul nu ar fi fost util sub prezente izolare economică a României şi faţă de restricţiile economice aplicate Estului. A fost argumentat că Rusia a fost interesată de construcţia canalului în 1950 – 1951 din motive economice şi militare, ceea ce ar fi explicat de ce guvernul sovietic a trimis tehnicieni şi utilaje la Canal, dr în realitate Canalul avea o mică valoare strategică, chiar şi în eventualitatea unui război”, informau autorii studiului.

Lagărele închise până în 1954

Mai multe rapoarte prezentau rata mare a mortalităţii în rândul deţinuţilor din lagărele Canalului Dunăre – Marea Neagră. Un grec repatriat după ce fusese închis la Galaţi, în decembrie 1953, relata, potrivit autorilor studiului, despre Petre Goiciu, fostul director al închisorii, care ar fi fost arestat în vara anului 1953 alături de alţi 40 de oficiali ai Ministerului de Interne şi  condamnat la 25 de ani de închisoare pentru moartea a 10.000 de oameni implicaţi în proiectul Canalului Dunăre – Marea Neagră. După abandonarea construcţiei CanaluluI Dunăre – Marea Neagră, deţinuţii au fost trimişi în alte lagăre de muncă forţată, hidrocentrala de la Bicaz şi braţul Borcea fiind printre destinaţiile principale.

„Prizonierii lagărului Borcea lucrau în echipe de zece oameni, grupaţi în funcie de pedepse şi conduşi de şefi de brigadă care deşi erau tot deţinuţi, aveau puteri arbitrare faţă de ceilalţi. Lor li se cerea să raporteze zilnic comportamentul şi performanţele fiecărui prizonier. Condiţiile de trai în lagăr erau extrem de rele. Fără facilităţi medicale, deţinuţii care susţineau că sunt bolnavi erau torturaţi până se declarau apţi pentru a munci din nou. Acesta a fost unul dintre puţinele lagăre unde brutalităţile şi metodele vechi de înfometare au continuat să fie folosite după noul curs, Decretul de amnistiere din aprilie 1953”, informau autorii raportului. Lagărul de la Braţul Borcea ar fi fost închis la sfârşitul anului 1953.
 

Lista lagărelor de muncă forţată
Studiul din 1955 prezenta pe scurt lagărele de muncă forţată care au existat în România între 1948 şi 1954:

1 Agnita – Botorca. Deţinuţii lucrau la extragerea gazelor naturale pentru conducta spre Capitală,
2 Aiud. Una dintre cele mai mari închisori, folosită uneori ca şi centru de distribuţie. Prizonierii lucrau în atelierele ei.
3 Anina. Femeile şi deţinuţii politici. Lucrau în minerit.
4 Baia Sprie. Deţinuţi politici şi deportaţi din zonele de graniţă. Lucrau în mine.
5 Băneasa. Lagăr de tranzit.
6 Bicaz – Stejar. Lagăre de muncă şi pentru deportaţi. Deţinuţii lucrau la proiectul hidroelectric, la construcţia barajului şi a tunelului etc.
7 Borcea. Deţinuţii au lucrat la Canalul Borcea până în 1953. Apoi la irigaţiile dintre Borcea şi Dunăre. Au fost transferaţi aici de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
8 Bragadiru. Prizonierii lucrau în ferme. Erau folosiţi sezonier.
9 Brăila. Lagăr de concentrare pentru rude ai celor care fugeau din ţară.
Bucureşti: 10 Ministerul de interne. Închisoare, centru de tranzit şi de interogatorii ale Securităţii. 11 Strada Uranus. Închisoare şi centru de tranzit.  12 Jilava. Cea mai mare închisoare pentru deţinuţi politici, centru de distribuţie. Renumită pentru tratamentele rele. 13 Văcăreşti. Închisoare mare, cenru de distribuţie, de asemenea loc de detenţie pentru deţinuţii politici cu pedepse mari.
14 Buftea Râioasa. Prizonieri care lucrau în fermele de stat.
15. Caracal. Lagăr de concentrare pentru fascişti şi criminali de război.
16 Caransebeş. Închisoare şi lagăr de concentrare.
17 Chirnogi. Prizonierii lucrau la orezăriile şi fermele de pe malul Dunării. Deţinuţii lucrau sezonier şi se întorceau la Galaţi pe durata iernii.
18 Ciurel. Lagăr pentru fascişti şi criminali de război.
19 Cluj. Lagăr de tranzit.
20 Constanţa. Deţinuţi politici şi pentru ofense economice, cu condamnări mici.
21 Craiova. Închisoare de tranzit, pentr cei cu infracţiuni economice, recunoscută pentru tratamentele rele.
22 Deva. Deţinuţii lucrau la calea ferată dintre Deva şi Brad.
23 Doiceşti. Deţinuţii lucrau la centrala hidroelectrică Doiceşti, proiect realizat în august 1952,
24 Domneşti Ilfov. Deţinuţii lucrau în ferme.
25 Dorohoi. Deţinuţii lucrau la drumuri.
26 Dumbrăveni. Fără detalii.
27 Florica. Deţinuţii erau refugiaţi greci. Lucrau la canalul de irigaţii. Lagărul s-a închis aparent în octombrie 1954.
28 Focşani. Deţinuţii lucrau în ferme.
29 Galata. Fără detalii.
30 Galaţi. Închisoare majoră pentru deţinuţi politici şi entru de distribuţie pentru proiecte în agricultură.
31 Ghencea. Cel mai important centru de distribuţie, închis în august 1953.
32 Gherla. Deţinuţii erau moşieri, studenţi şi prizonieri politici, angajaţi în lucrări publice.
33 Huedin. Lagăr de muncă forţată.
34 Hunedoara. Deţinţii lucrau la calea ferată.
35 Huşi. Laăr de tranzit, raportat pentru deportaţii în URSS.
36 ialomiţa. Deţinuţii lucrau la proiectul Bucureşti – Dâmboviţa – Canalul Dunăre.
37 Iaşi. Închisoare de tranzit pentru persoanele trimise la proiectul hidroelectric Bicaz.
38 Izvorul muntelui. Deţinuţii lucrau la Bicaz.
39 Jibou. Deţinuţii lucrau la fermele de stat.
40 Lugoj. Închisoare.
41 Mărgineni. Închisoare şi lagăr de concentrare. Deţinuţii lucrau în atelierele închisorii. Rapoartele arătau că avea o mare concentare de străini. Puţini prizonieri au fost eliberaţi în 1954.
42 Mărgineanca. Deţinuţii lucrau la ferme colective.
43 Mănăstire. Deţinuţii lucrau la ferme.
44 Mărculeşti. Deţinuţii lucrau în plantaţii de bumbac.
45 Moroeni – Gâlma. Batalioane de muncă lucrau la uzina hidroelectrică.
46 Năsăud. Deţinuţii lucrau la construcţia căii ferate.
47 Novaci. Deţinuţii lucrau la construcţia drumurilor.
48 Ostroveni. Deţinuţii care includeau şi deportaţi din zona graniţelor cu Iugoslavia, munceau în Râmnicu Vâlcea.
49 Ocna Sibiului. Deţinuţii lucrau în salină.
50 Ocnele Mari. Deţinuţii lucrau în minele de sare.
51 Paroşeni, Deţinuţii lucrau la centrale hidroelectrică de lângă Petroşani.
52 Paşcani. Lagăr de muncă.
53 Piteşti. Închisoare pentru deţinuţii politici, pentru studenţi şi lagăr pentru femei.
54 Ploieşti. Lagăr de concentrare şi centru de distribuţie. Deţinuţii munceau în lucrări publice.
55 Podul Iloanei. Lagăr de concentrare pentru străini.
56 Pomarla. Fără detalii.
57 Rahova. Lagăr de concentrare şi centru de distribuţie. Deţinuţii lucrau în ateliere. Rahova I era pentru civili, Rahova III pentru prizonieri de război, incluzând 6.000 de germani care au fost eliberaţi în martie 1952.
58 Râmnicu-Vâlcea. Închisoare. Fără detalii.
59 Roşiorii de Vede. Deţinuţii munceu în ferme şi în proiecte de lucrări publice.
60 Salva Vişeu. Deţinuţii lucrau la construcţia căii ferate.
61 Sărmaş Cluj. Deţinuţii montau conducte la magistraşa de gaz pentru Bucureşti.
62 Sculeni. Lagăr de tranzit pentru deportaţi trimişi în URSS.
63 Sighetul Marmaţiei. Deţinuţii politici, inclusiv maghiari.
64 Slobozia. Deţinuţi, deportaţi. Lucrau la Canalul Dâmboviţa – Dunăre.
65 Spantov. Deţinuţii lucrau în orezării.
66 Târgu Frumos. Lagăr de tranzit.
67 Târgu Jiu. Închisoare şi lagăr de muncă. Deţinuţii munceau în lucrări publice.
68 Târgu Ocna. Închisoare. Deţinuţii lucrau la minele de sare.
69 Târgşor nou. Închisoare pentru „reeducarea” tinerilor deţinuţi politici.
70 Timişoara. Închisoare. Deţinuţii lucrau în construcţii militare.
71 Topraisar. Deţinuţii erau transferaţi din lagărele de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Lucrau la reîmpăduriri.
72 Tulgheş. Lagăr de concentrare pentru copii greci. Ultimul existent din cele nouă astfel de locuri. S-a închis, probabil, în 1954.
73 Ungheni. Lagăr pentru deportaţi. Unii dintre ei au fost transferaţi la Bicaz.
74 Valea Sadului. A suplimentat forţa de muncă pentru centrala hidroelectrică Jiul I în 1951.
75 Vlăhiţa. Deţinuţii lucrau în minerit. Preoţii catolici au fost închişi aici.

76 - 97 Canalul Dunăre – Marea Neagră cuprindea lagărele: Basarabi, Canari, castelul, Cap Midia, Cernavodă, Columbia, Culmi, Disecare, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Nazarcea, Ovidiu, Peninsula, Poarta Albă, Saligny, Seimeni, Siutghiol, Stanca, Tasaul, Valea Neagră.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Secretele celor mai faimoase tuneluri din România. Drumurile croite sub munţi, cu târnăcopul şi dinamita 

VIDEO Calea ferată realizată în 50 de ani şi distrusă după un deceniu. Cum a eşuat mega-proiectul „epocii Ceauşescu” început cu prizonierii sovietici

Ceauşescu, ridiculizat de oficialii americani în notele secrete despre greva minerilor din 1977. WikiLeaks: „În Valea Jiului, l-au huiduit şi i-au arătat pumnii“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările