Liga a treia: FC Hunedoara a debutat cu un eşec pe Stadionul Michael Klein

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oaspe'ţii s-au bucurat după golul marcat de Negoescu. FOTO: Daniel Guţă.
Oaspe'ţii s-au bucurat după golul marcat de Negoescu. FOTO: Daniel Guţă.

Echipa FC Hunedoara a fost învinsă pe teren propriu în prima etapă din acest sezon al Ligii a treia de fotbal. Hunedorenii au pierdut la limită în faţa echipei CS Caransebeş.

FC Hunedoara a fost învinsă cu 1 – 0 în meciul disputat aseară, împotriva CS Caransebeş, pe stadionul Michael Klein. Gazdele au dominat jocul, însă nu au reuşit să înscrie, în ciuda ocaziilor pe care şi le-au creat.
CS Caransebeş a marcat în minutul 68 singurul gol al partidei. În urma unui contraatac, Cosmin Negoescu a scăpat singur cu portarul gazdelor şi a înscris cu un şut de la marginea careului de 16 metri.

Învinsă de contracandidata la promovare

Circa 400 de spectatori au asistat la meciul de debut al jucătorilor hunedoreni.

Echipa FC Hunedoara se luptă în acest sezon la promovarea în liga secundă. Este singurul club din judeţ înscris în liga a treia. Adversara ei, CS Caransebeş, este principala contracandidată la câştigarea campionatului, într-o serie din care mai fac parte echipe din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Gorj şi Sibiu.

În sezonul trecut, FC Hunedoara a terminat campionatul pe locul al doilea şi a ratat promovarea. În pauza de vară a competiţiei, echipa hunedoreană a pierdut jucători importanţi, care au ales să părăseacă Hunedoara, după ce conducerea clubului le-a diminuat salariile.

Vă recomandăm şi:

Plăcerile milionarilor din Hunedoara: Alina State şi-a cumpărat club de fotbal şi are iubit fotbalist

Alina State, finanţatoarea FC Hunedoara, a fost prădată: s-a întâlnit cu hoţul în scara blocului, dar nu l-a recunoscut

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite