Laba piciorului şi femurul unei mumii vechi de două milenii au fost expuse în Deva. Moaştele antice sunt autentice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fragmente din mumii egiptene. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Fragmente din mumii egiptene. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Fragmente din trupul unor egipteni mumificaţi în Antichitate, amulete şi ofrande egiptene fac parte dintr-o expoziţie inedită organizată în municipiul Deva, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Două fragmente dintr-o mumie veche de peste două milenii şi o cameră mortuară în care se află replica unei mumii egiptene, dar şi peste 100 de obiecte originale din Egiptul antic au fost prezentate într-o expoziţie inedită inaugurată, joi, la Deva.Cei care trec pragul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva sunt invitaţi la o incursiune în lumea Egiptului Antic. Pot vedea replici ale mumiilor egiptene şi chiar părţi ale unor mumii reale.

”Expoziţia încearcă să prezinte o mică fărâmă din istoria Egiptului Antic, din perioada de glorie a faraonilor. În vitrinele expoziţiei sunt fragmente de scriere hierolglifică, avem reprezentate principalele zeităţi ale egiptenilor din Antichitate, o mulţime de amulete, o cameră mortuară care conţine o mumie şi două fragmente de mumie adevărată, statuete din perioada elenistică”, a declarat Adrian Stroia, conservator în cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

”Expoziţia este dedicată Egiptului Antic, o perioadă a istoriei extrem de interesantă, o lume extrem de interesantă. Urmează “Săptămâna altfel”, iar cei peste 1.500 de elevi care vor ajunge la muzeu pot afla aici informaţii valoroase despre acestă lume a Egiptului. Pot găsi aici circa 100 de obiecte originale şi o serie de replici, toate aceste obiecte făcând parte din expoziţia itinerantă, care prezintă obiecte de la şapte muzee din România”, a declarat Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

mumie

Expoziţia este realizată în colaborare cu mai multe muzee din ţară care deţin în patrimoniul lor obiecte din perioada amintită, printre aceste instituţii numărându-se Complexul Naţional Muzeal Astra Sibiu, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Muzeul Judeţean Satu Mare şi Muzeul Judeţean Mureş. Expoziţia va putea fi vizitată la sediul instituţiei situat în Palatul Magna Curia în perioada 17 martie – 30 mai 2016.

mumie
mumie

Vă recomandăm şi:

Cinci locuri de vis din Hunedoara, care au transformat judeţul într-o destinaţie de top. Recordurile Castelului Corvinilor şi ale Mănăstirii Prislop

Peste 10.000 de oameni au vizitat Castelul Corvinilor din Hunedoara de la începutul anului 2016. Administratorii monumentului istoric estimează că în acest an la castel vor ajunge peste 330.000 de turişti, mai mulţi în anul precedent. Hunedoara oferă turiştilor mai multe atracţii turistice de top. Cinci monumente istorice au făcut din judeţul Hunedoara una dintre principalele zone cu atracţii turistice din România.

Traian, împăratul roman care a supus Dacia. 10 lucruri puţin ştiute despre el. Cum au ajuns capul şi comorile regelui Decebal în mâinile sale

Traianus Ulpius Marcus (53 - 117) a fost unul dintre cei mai de seamă împăraţi ai Imperiului Roman, iar renumele său este datorat şi cuceririi teritoriilor Daciei. În istoria poporului român, împăratul Traian şi-a cucerit un loc de cinste, iar urmele realizărilor sale se văd încă pe teritoriul României. O serie de lucruri despre viaţa împăratului Traian au rămas însă mai puţin cunoscute publicului larg.

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Secretele ofrandelor din aur descoperite în termele de la Germisara: comorile cu care dacii şi romanii îşi răsplăteau zeii

Folosite ca ofrande aduse zeilor, în Antichitate, 11 plăcuţe din aur nativ, dintre care opt au fost descoperite în termele daco-romane de la Germisara, iar trei aparţin aceleiaşi zone, dar provenienţa lor este contestată, se numără printre comorile uimitoare de pe teritoriul României.

Secretul fabuloasei comori din Peştera Cioclovina: cum au fost găsite mii de podoabe vechi de peste trei milenii în măruntaiele pământului

Un tezaur impresionant de podoabe vechi de peste 3.000 de ani, potrivit arheologilor, a fost descoperit în urmă cu patru decenii în Peştera Cioclovina. Mii de obiecte de chihlimbar, sticlă şi faianţă compun una dintre marile comori arheologice ale României. Povestea descoperirii a fost relatată în detaliu de speologul care s-a aventurat în labirinturile subterane.

Monede antice valoroase ridicate de procurori: un stater Lysimach de aur a fost recuperat din Olanda

Mai multe obiecte antice au fost ridicate de procurorii care invstighează traficul de comori sustrase din zona Sarmizegetusei Regia, în urma unor percheziţii efetcuate la două galerii de artă din Bucureşti şi la domiciliile unor colecţionari. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat şi o monedă Lysimach, extrem de valoroasă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite