James Bond al maghiarilor, spionul care a înfruntat moartea în Retezat. Cum arată acum castelul de lux al lui Nopcsa VIDEO
0
Castelul Nopcsa din Hunedoara, unde a trăit „James Bond” al maghiarilor, este restaurat aproape complet. A fost reşedinţa unuia dintre marii savanţi ai secolului trecut, cunoscut şi pentru activităţile sale de spionaj.
Reabilitarea castelului Nopcsa de la poalele Retezatului, începută în 2019, se apropie de final.
Odată cu înaintarea lucrărilor de renovare a monumentului - ce devenise o ruină în ultimii ani - şi cu demolările construcţiilor ponosite din jurul clădirii, locul dezvăluie oaspeţilor săi luxul în care trăia faimosul baron Franz Nopcsa, ultimul nobil din puternica familie transilvană.
GALERIE FOTO CU CASTELUL NOPCSA
Circa 90% din lucrările prevăzute în proiect au fost realizate, o parte din mobilierul nou al monumentului a fost montată, iar în aceste zile constructorii demolează anexele construite în timpul regimului comunist din curtea castelului, spune Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.
Aproape nouă milioane de lei au fost investiţi în reabilitarea castelului cu ajutorul fondurilor accesate Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Odată cu finalizarea lucrărilor, castelul vechi din secolul al XVIII-lea, care fusese lăsat să se ruineze după 1990, va reintra în circuitul turistic al Ţării Haţegului, una dintre zonele cele mai bogate în monumente istorice valoroase din România.
Castelul Nopcsa are o istorie aparte. Numele său este legat de cel al lui Franz Nopcsa (1877–1933), ultimul baron din familia Nopcsa, una dintre cele mai faimoase din Transilvania secolelor trecute. Aici, faimosul om de ştiinţă, descoperitor al fosilelor de dinozauri pitici din Ţara Haţegului şi-a petrecut copilăria, dar şi ultimii ani înainte de a părăsi definitiv ţara, în 1920.
Castelul Nopcsa. VIDEO: ADEVĂRUL
Misiunea care îl putea costa viaţa
Potrivit mărturiilor redate în volumul autobiografic „Călătorie în Balcani”, apărut după moartea acestuia, Nopcsa a fost agent secret al austro-ungarilor în anii Primului Război Mondial.
În primăvara anului 1916, după ce fusese protagonistul unor aventuri dramatice în Albania, şi-a început una dintre ultimele sale misiuni de spionaj în ţinuturile Retezatului, o zonă de frontieră dintre Transilvania şi România înainte de 1918, unde informaţiile preţioase erau la îndemâna ciobanilor, aflaţi mereu în mişcare cu turmele. În munţi, Nopcsa activa sub numele de Petre Gorlopan, având documente false şi pretinzându-se păstor în slujba unor proprietari din Poiana Sibiului.
Castelul Nopcsa. ADEVĂRUL
Misiunea secretă în Retezat nu doar că a eşuat făcându-l să rătăcească zeci de kilometri prin munţi, dar îl putea costa viaţa, din cauza iernii aspre. Într-o noapte rece de martie, deghizat în cioban, Nopcea a pornit la drum prin zăpadă, pentru a ajunge a doua zi la o cabană aflată pe o creastă a Carpaţilor, la graniţa Transilvaniei, unde avea să se alăture colaboratorilor săi, care îi ofereau informaţii preţioase despre trupele române.
„Deşi era la doar câteva ore de mers pe jos, era seară când a sosit. Munţii Retezat în această perioadă a anului nu erau de glumă. Ici şi colo, zăpada ajungea până la şolduri şi furtunile se biciuiau cu furie asupra călătorului. O febră mare îl chinuia şi transpiraţia îi curgea pe obraji. Numai cu greu putea să-şi facă drum prin zăpada în cojocul său oaie care îi ajungea până la glezne. Moartea pândea în jurul lui în iadul alb. Cu genunchii clătinaţi, Nopcsa a ajuns în sfârşit la o stână. El aştepta cu nerăbdare să se adăpostească şi să se odihnească. Cu toate acestea, în timp ce stătea în faţa colibei şi deschidea uşa, a rămas înrădăcinat în pământ în pragul uşii. În iarna grea, furtunile abuzaseră de adăpostul mizerabil, iar coliba era aproape în întregime plină de zăpadă. Nopcsa nu avea să petreacă noaptea afară din cauza febrei, aşa că a trebuit să cureţe o parte din zăpadă. Într-un colţ, o tablă neagră şi putrezită ieşea din împrejurimile albe. Cu greutăţi, a săpat şi şi-a netezit un loc de odihnă în zăpadă lângă cuptor. Apoi s-a întins să se odihnească puţin. Pe jumătate adormit, auzea vuietul furtunii care zguduia vârfurile copacilor de afară. Din când în când, Nopcsa se ridica şi, cu toată puterea, împingea uşa colibei ca să nu fie îngropat în colibă de zăpada mare de dimineaţă”, arăta Andras Tasnadi Kubacska, autor al biografiei „Franz Baron Nopcsa“ (1945).
În următoarea zi, din cauza suferinţelor şi oboselii, a fost nevoit să renunţe la planul său de a ajunge la cabana unde trebuia să îşi întâlnească informatorii.
Castelul Nopcsa. Foto: Daniel Guţă
„Nopcsa nu mai a riscat să plece într-o călătorie de 100 de kilometri, căci simţea că puterea lui continuă să scadă în fiecare oră. Aşa că a lăsat în urmă tot ce nu-i era necesar în colibă şi a pornit pe drumul de întoarcere. Trebuia să se odihnească la fiecare sută de paşi. S-a luptat pentru a înainta pe creste, cu mare dificultate, dar şi-a pierdut direcţia în ceaţă şi în rafalele de zăpadă la coborâre. A rătăcit multe ore, pierzând poteca şi fără direcţii. În timp ce frica obişnuia să-l scalde în sudoare în vremuri mai devreme, acum o răceală a fricii l-a învins. Nu avea nici cea mai mică idee unde se află sau unde îl purtau picioarele. Vremea rea năvăli peste tot în jurul lui şi în curând zăpada l-a biciuit din mai multe direcţii. Urmele lui au dispărut într-o clipă şi Nopcsa nu mai ştia nici drumul înainte, nici înapoi”, relata fostul apropiat al baronului.
Castelul Nopcsa în 2017, înainte de a intra în şantier. ADEVĂRUL
După ce rătăcise aproape 30 de ore prin munţi, Nopcea, epuizat de foame şi oboseală, a ajuns într-un loc din care putea observa conturul inconfundabil al Retezatului. De aici, s-a putut orienta pentru a ajunge la una dintre cabanele alpine folosite de ciobani şi a reuşit să se salveze.
„Seara, era sub acoperiş şi se putea odihni în siguranţă. A fost salvat. Niciodată moartea albă nu a fost atât de aproape de el ca în aceste zile de la sfârşitul lunii martie”, relata Andras Tasnadi Kubacska.
Nopcsa nu a renunţat la spionaj
În următoarele luni, Franz Nopcsa a rămas în Sibiu, pentru a se recupera după suferinţele îndurate. În vara anului 1916, dornic să îşi reia activitatea de spionaj şi aflând de iminenţa începerii războiului din Transilvania, a revenit la castelul familiei sale din Săcel.
Acolo, şi-a înştiinţat tatăl să plece din ţară, împreună cu toate lucrurile de valoare din castel. Era convins că trupele române vor distruge castelele maghiarilor din Ţara Haţegului, odată ce vor trece graniţa. În încercarea de a opri trupele române, Nopcsa aruncat în aer porţiuni de drumuri din munţi şi a pus la cale un atentat cu explozibil fixat pe versanţii Retezatului, într-una din trecătorile pe care credea că le va folosi armata română. Românii au ocolit însă zona, iar mai târziu, la intrarea în Ţara Haţegului, nu au provocat distrugeri castelelor nobilimii maghiare. Nopcsa a părăsit ţinutul de la poalele Retezatului, plecând la Sibiu, apoi la Budapesta şi în Viena. S-a întors în locurile natale abia în 1920, după ce fusese reabilitat din postura de duşman al statului român şi a fost solicitat să intre în serviciul Institutului Geologic din Bucureşti.
Franz Nopcsa (dreapta), alături de Bajazid Doda. Arhiva personală
„Între timp, locuitorii din Haţeg nu au putut fi împăcaţi cu vechiul proprietar al castelului din Săcel. L-au pândit, iar când odată se plimba singur, l-au atacat. Bărbaţi echipaţi cu furci şi bâte au tăbărât peste el şi l-au trântit la pământ. Sângerând grav şi cu un craniu zdrobit, Nopcsa a fost descoperit de oamenii săi. Mai târziu, castelul său a fost găsit într-o adevărată stare de asediu, iar duhovnicul satului a trebuit să-şi folosească întreaga autoritate pentru a preveni alte jefuiri şi acte de violenţă. Prietenii lui Franz Nopcsa l-au adus la Budapesta, unde a fost operat. A stat mult timp ţintuit la pat şi nu şi-a revenit niciodată complet după leziunile grave ale sistemului nervos central. Boala lui a fost agravată şi mai mult de cazurile de malarie şi de tulburări temporare ale sistemului nervos vegetativ”, relata Andras Tasnadi Kubacska, citând mărturiile baronului.
Franz Nopcsa s-a sinucis în 1933, într-un hotel din Viena, după ce îşi împuşcase mortal asistentul personal, pe albanezul Bajazid Doda, cel care îi fusese credincios în ultimele decenii de viaţă.
Timp de două secole, Castelul Nopcsa din satul Săcel a fost una dintre construcţiile emblematice ale Ţării Haţegului. La instaurarea regimului comunist, el a fost naţionalizat şi transformat într-un internat şi o şcoală pentru copii cu nevoi speciale, care a funcţionat până la sfărşitul anilor ’90.
După închiderea şcolii, vechea reşedinţă a familiei Nopcea a fost abandonată pentru mai mulţi ani, lăsată să se ruineze, iar unii dintre localnici au devastat-o. Un motiv al distrugerilor au fost poveştile că în pereţii săi, baronul Franz Nopcsa (Nopcea) ar fi ascuns o parte din averea sa. Castelul, care a aparţinut familiei Nopcsa nu a mai fost revendicat de presupuşi urmaşi ai acesteia.
Din 2001, Consiliul Judeţean Hunedoara a preluat în administrare clădirile unităţii şcolare şi castelul Nopcsa, iar în 2018 a obţinut fonduri guvernamentale pentru reabilitarea ansamblului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Secretele Castelului Kendeffy. Orgiile cu minore l-au dus la închisoare pe ultimul moştenitor
Monumentul dedicat prinţului Rudolf al Austro-Ungariei, venit la vânătoare în Retezat, în 1882 VIDEO
Se încarcă comentariile...
