Iulian Ceia amână finalul procesului aurarilor, judecat la Curtea de Apel Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedorenii care au declarat apel împotriva condamnărilor primite în dosarul traficului de comori dacice fac tot posibil pentru a amâna sentința finală, pe care o va da Curtea de Apel Alba Iulia.

Iulian Ceia, unul dintre inculpații considerați coordonatori ai grupării de crimă organizată, condamnat la 12 ani de închisoare de Tribunalul Hunedoara, nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele apelului formulat.

“Judecarea cauzei a fost amânată, pentru citarea lui Iulian Ceia la noul domiciliu indicat de acesta și deoarece au lipsit martorii chemați la audieri”, a precizat ieri Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al instanței din Alba Iulia.

Sentinţă finală în dosarul comorilor dacice: "Aurarii" au primit ani grei de închisoare

Ceia și-a schimbat de mai multe ori adresa de domiciliu, în diferită țări. Miza dosarului este, pe lângă anii de închisoare, și suma de 1,6 milioane de euro, pe care Tribunalul Hunedoara a decis ca inculpații să o plătească Ministerului Culturii drept despăgubiri pentru artefactele traficate, rămase nerecuperate. Unele dintre infracțiunile pentru care sunt judecați aurarii se apropie însă de termenul de prescriere. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite