Istorii întunecate din secolul al XV-lea. Cum au ajuns duşmani de moarte Ioan de Hunedoara şi Vlad Dracul. Trădarea lui Vlad Ţepeş de către regele Ungariei
0
Două familii de voievozi au influenţat decisiv soarta Transilvaniei şi Munteniei din secolul al XV-lea. Relaţiile dintre Huniazi şi Drăculeşti au stârnit numeroase controverse, iar pentru Vlad Dracul şi fii săi s-au sfârşit tragic.
Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei în secolul al XV-lea şi Vlad Dracul, tatăl domnitorului Vlad Ţepeş, au fost aliaţi, dar şi duşmani de moarte, iar relaţiile dintre cei doi voievozi s-au sfârşit prin uciderea lui Vlad Dracul şi a fiului său Mircea.
Aliaţi în mai multe bătălii împotriva armatelor otomane, Ioan de Hunedoara şi Vlad Dracul au ajuns duşmani de moarte în cele din urmă, tatăl lui Vlad Ţepeş şi fratele acestuia fiind ucişi.
Pentru o scurtă perioadă, Ioan de Hunedoara a fost prizonierul lui Vlad Dracul. S-a întâmplat în 1444, după una dintre cele mai sângeroase bătălii la care a participat voievodul transilvan, comandant al oştilor Regatului Ungar.
În toamna anului 1444, o armată creştină de circa 20.000 de oameni, din care făceau parte maghiari, polonezi, cehi, cavaleri papali, bosniaci, croaţi, sârbi, bulgari, români şi ruteni, a înaintat spre Imperiul Otoman. În fruntea ei se aflau Ladislau al treilea, regele Ungariei şi al Poloniei, şi voievodul Transilvaniei, Ioan de Hunedoara.
Potrivit istoricilor, armata era sprijinită de circa 5.000 de cavaleri, conduşi Mihai Szilagyi, cumnatul lui Ioan de Hunedoara. Vlad Dracul, aliat până atunci al lui Ioan de Hunedoara, a refuzat să sprijine armata creştină. Bătălia a avut loc la Varna, iar armatele otomane, conduse de Murad al doilea, estimate la 60.000 de oameni, au ucis mai mult de jumătate de soldaţii apuseni. Pierderi mari au suferit şi turcii, însă lovitura decisivă a fost moartea regelui ungar Ladislau al treilea.
Prizonieratul lui Ioan de Hunedoara
Ioan de Hunedoara a reuşit să scape cu viaţă din măcelul de la Varna, dar a ajuns prizonier al voievodului Vlad Dracul. La presiunea Dietei Ungariei, Ioan de Hunedoara este eliberat.
„După înfrângerea trupelor maghiare în lupta cu turcii la Varna, Ioan Huniade cade în captivitate la Vlad Dracul. Este închis de acesta, fie din ură personală veche, fie că a voit să facă un serviciu sultanului Murad, ca acesta să nu se răzbune contra lui din cauza ajutoarelor date ungurilor, fie în fine că voia să-l aibă ca ostatec, spre a-1 schimba cu fiul său care a luptat cu Vladislav la Varna, dar care nu s-a mai întors, fiind fäcut probabil prizonier de turci. În scurt timp insă Vlad s-a răsgândit şi atât din cauza intervenţiei lumei creştine, cât şi din cauză că se teme că trupele ungaro-ardelene să nu pdtrundă în Muntenia spre a se răzbuna contra lui pentru închiderea lui Huniade, acesta este eliberat, fiind însoţit până la graniţa ţărei de însuşi Vlad Dracul, care la despărţire îi dă şi mai multe daruri scumpe, voind să-l împace cu orice preţ”, scria istoricul interbelic Teodor Nicolau, citând cronicarii maghiar ai vremii.
Răzbunarea lui Ioan de Hunedoara
Ioan de Hunedoara nu a trecut peste „ruşinea” de a fi prizonierul voievodului muntean, susţin unii istorici, şi s-a îndreptat împotriva acestuia la scurt timp, mai ales că în următorul an, Vlad Dracul decide să se alăture otomanilor.
Doi dintre fii săi, Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos se aflau captivi la Poarta Otomană. În 1445, Vlad Dracul este alungat de pe tronul Munteniei de armatele lui Ioan de Hunedoara şi înlocuit cu Dan al doilea. Domnia acestuia din urmă durează puţin timp, pentru că fostul voievod revine în ţară, spijinit de otomani şi îşi recapătă tronul. Este ucis alături de unul dintre fii săi, în 1447, în urma unei incursiuni a armatelor lui Iancu în Muntenia.
„Expediţia fu pregătită în destulă taină. încă de prin august-septembrie 1446 circulau prin Ardeal zvonuri vagi că se va întreprinde ceva „împotriva duşmanilor regatului". în a doua jumătate a lui octombrie, loan e prin părţile Braşovului. În toamna târzie, mai probabil prin decembrie, el intră în Ţara Românească. Vlad Dracul fu surprins nepregătit şi fugi din Târgovişte. Fu însă ajuns din urmă şi ucis, împreună cu fiul său, Mircea, la satul Bălteni. Ceilalţi doi fii, Vlad şi Radu, găsiră scăpare la turci”, informa Camil Mureşanu, în volumul Ioan de Hunedoara. Vlad Dracul a fost decapitat, iar fiul său, Mircea, ar fi fost îngropat de viu, potrivit unor documente istorice.
S-au înrudit
Aproape zece ani mai târziu, Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, a fost ajutat de Ioan de Hunedoara să cucerească tronul Munteniei. Vlad Ţepeş s-a căsătorit cu o rudă a lui Ioan de Hunedoara, pentru a întări relaţiile între cele două ţări. Soţia lui Ţepeş ar fi fost chiar una dintre surorile sau verişoarele lui Matia, rege al Ungariei şi fiu al lui Ioan de Hunedoara. Înrudirea a fost considerată o alianţă politică dintre cei doi domnitori, una pe care sultanul a încercat să o împiedice, scria Nicolae Stoicescu, autor al biografiei lui Vlad Ţepeş, publicată în 1976, de editura Academiei.
„Turcii, cei mai înverşunaţi duşmani ai crucii lui Cristos, au trimis solii lor cei mari ca să nu ţinem pacea şi unirea făcută între serenitatea voastră şi noi şi să nu căutam a celebra căsătoria, ci să ne alipim numai la ei şi să mergem la Poarta împărăţiei turceşti”, înştiinţa Vlad Ţepeş pe regele Matia, la 11 februarie 1462, potrivit unor documente istorice.
Vlad Ţepeş, alungat de pe tron
După moartea lui Ioan de Hunedoara, în 1456, Vlad Ţepeş rămâne aliat al fiului său Matia Corvin, devenit rege al Ungariei. Relaţiile de prietenie dintre cei doi se sting însă în toamna anului 1462, când voievodul muntean a fost arestat din ordinul regelui, deposedat de tron şi trimis într-o captivitate prelungită pe durata a 12 ani, la Vişegrad, lângă Buda. Potrivit unor istorici o scrisoare „de trădare” falsă, către sultan, pe care boierii i-au atribuit-o lui Vlad Ţepeş, ar fi stat la baza arestării domnitorului.
„Însuşi cronicarul oficial al regelui Matei, italianul A. Bonfini, care cunoştea bine toate acţiunile patronului său, îşi mărturisea nedumerirea cind scria: Regele spunea că se duce în Ţara Românească pentru a elibera din mâinile turcilor pe Dracula, căruia îi dăduse în căsătorie pe o rudă a sa de sânge. Pornind într-acolo, nu ştiu din ce cauză, căci aceasta nimănui nu i-a fost destul de lămurit, l-a luat prins pe Dracula în Transilvania. Cât despre celălalt Dracula (n.a. Radu cel Frumos), orânduit de turci peste acea ţară, l-a confirmat împotriva părerii tuturor”, scria Nicolae Stoicescu, în volumul Vlad Ţepeş, publicat de Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, în 1976.
Eliberat de Matia
O serie de anecdote au circulat pe seama captivităţii lui Vlad Ţepeş, la Vişegrad. Una dintre ele este relatată de Efronim, autorul povestirilor slave despre viaţa voievodului muntean, publicate într-un manuscris datat în 1490.
"Când regele l-a scos din temniţă şi l-a dus la Budin şi i-a dat o casă în Pesta în faţa Budinului şi pe când încă nu fusese la rege, s-a întâmplat unui răufăcător să fugă în curtea lui şi să se salveze. Dar au venit următorii şi au început să-l caute şi l-au găsit. Draculea însă s-a sculat şi a luat sabia sa şi a sărit din casă şi a tăiat capul pristavului aceluia, care ţinea pe răufăcător şi a dat drumul răufăcătorului. Ceilalţi însă au fugit şi s-au dus la birău şi i-au spus cele întâmplate. Iar birăul cu toţi posadnicii s-a dus la rege ca să se plângă împotriva lui Draculea. Regele a trimis la el să-l întrebe: „De ce ai făcut un astfel de rău?”. Dar Draculea a răspuns astfel: „Nu am făcut nici un fel de rău, ci el singur s-a omorât. Oricine va pieri aşa, dacă va năvăli în casa unui mare stăpânitor. Dacă acel birău ar fi venit la mine şi mi s-ar fi înfăţişat şi eu aş fi găsit în casa mea pe acel răufăcător, sau l-aş fi predate, sau l-aş fi iertat de la moarte”. I-au spus aceasta regelui. Regele a început să râdă şi să se mire din inimă de dânsul”, se arată în Cartea cronicilor (texte antologate şi commentate de Elvira Sorohan), volum publicat de Editura Junimea, Iaşi, 1986).
Vă recomandăm şi:
Atrocităţile pe care le-ar fi săvârşit Vlad Ţepeş în timpul domniei sale au fost redate de numeroşi cronicari din vremea sa. Autorii turci s-au arătat printre cei mai neîndurători critici ai voievodului muntean. Unii dintre ei au relatat că Ţepeş şi-ar fi construit o grădină de cadavre trase în ţeapă, iar pădurea care îi înconjura cetatea era ticsită de spânzuraţi.
Cele mai vechi descrieri şi portrete ale marilor domnitori din Transilvania, Muntenia şi Moldova sunt diferite de modul în care Ioan de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul au fost prezentaţi în mai cunoscutele reprezentări moderne. Potretele voievozilor au fost ajustate de-a lungul timpului, iar unele dintre detaliile lor au fost alterate sau omise.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Se încarcă comentariile...
