Ioan de Capistrano, sfânt şi inchizitor. Secretele duhovnicului lui Iancu de Hunedoara, omul care a propovăduit ultimele cruciade împotriva otomanilor
0
Călugărul franciscan Ioan de Capistrano a rămas în istorie ca unul dintre marii propovăduitori ai catolicismului, ca o voce a Inchiziţiei, dar şi pentru ajutorul important pe care I l-a dat lui Ioan de Hunedoara în cea mai importantă bătălie a vieţii sale, purtată la porţile cetăţii Belgrad, împotriva otomanilor.
Ioan de Capistrano (1386 - 1456), unul din sfinţii Bisericii Romano Catolice, a fost un personaj fabulos, dar şi controversat din Evul Mediu Mediu. A rămas cunoscut în istoria poporului român şi pentru ajutorul dat lui Ioan de Hunedoara în marea bătălie pe care armatele sale au purtat-o la Belgrad, în vara anului 1456, pentru a apăra oraşul de armatele otomane.
Marea bătălie de la Belgrad
Se spune că toiul luptei de la porţile Belgradului, călugărul franciscan a apărut în mijlocul armatelor creştinilor, strigând, cu o voce electrizantă. "Fie că înaintaţi, fie că vă retrageţi, fie că loviţi, fie că primiţi lovituri, invocaţi numele lui Isus. Numai El e mântuirea!". El a fost cel care, prin predicile sale, a reuşit să mobilizeze zeci de mii de oameni pentru a lupta, sub ordinele sale şi ale lui Ioan de Hunedoara, împotriva oştilor sultanului Mehmet al doilea, Cuceritorul Constantinopolului.
Capistrano avea 70 de ani în 1456, când armatele sultanului atacaseră cetatea Belgradului. Înainte de această bătălie istorică, la cererea Papei Nicolae V, Ioan de Capistrano a ajuns şi în Transilvania pentru a propovădui creştinilor pericolul otoman.
„Călugărul italian Ioan de Capistrano, trimis în părţile Ungariei ca inchizitor împotriva ereticilor, fu cel dintâi care luă crucea, la 14 februarie 1456, începând predica de cruciadă”, nota istoricul Camil Mureşanu, în volumul Ioan de Hunedoara şi vremea sa (1956). Predicile sale şi pericolul iminent reprezentat de puternica armată otomană i-au motivat în cele din urmă pe oameni să se alăture oştilor conduse de Ioan de Hunedoara.
„Papa lansează un apel pentru o cruciadă contra turcilor şi însărcinează pe călugărul franciscan loan Capistran cu adunarea ostaşilor cruciaţi. Acest călugăr, fiind pe lângă un fanatic religios, un bun cunoscător al sufletelor maselor şi un mare orator, prin cuvântări înflăcărate ce ţine în Germania, Italia şi Ungaria, reuşeşte să adune un număr destul de mare de cruciaţi în jurul lui. Paralel cu activitatea neobosită a lui Ioan Capistran, Huniade ia măsuri spre a aduna, arma şi echipa o armată pe propria sa cheltuială, visteria ţării fiind goală. Cu trupele cruciate adunate de Capistran şi cu cele mercenare plătite de el, Huniade reuşeşte a aduna o armată de 50.000 oameni”, scria Teodor Nicolau, în volumul Ioan Huniade Corvin (1925).
Oamenii din toate părţile Transilvaniei şi din celelalte provincii ale Regatului ungar au sprijinit armatele care apărau Belgradul de oştile şi flota otomană estimate la circa 100.000 de oameni. Armatele creştine au învins, însă cei doi eroi, Ioan de Hunedoara şi duhovnicul său Ioan de Capistrano, au murit la scurt timp, doborâţi de ciumă.
Iancu i s-a destăinuit pe patul de moarte
Ioan de Capistrano i-a fost alături voievodului transilvănean până în ultimele clipe ale vieţii lui. Înainte de a muri, în 11 august 1456, la doar trei săptămâni după ce îi alungase pe turci de la porţile cetăţii Belgrad, Ioan de Hunedoara i s-a împărtăşit călugărului franciscan. Scena emoţionantă, petrecută în tabăra de la Zemun, unde voievodul fusese adus în speranţa că starea sa de sănătate se va ameliora, a fost relatată de cronicarul Bonfinius. Astfel a răspuns Ioan de Hunedoara cererii duhovnicului său de a-şi pune în ordine afacerile lumeşti, înainte de a muri.
„Este leneş şi imprudent omul care amână îndeplinirea datoriilor sale lumeşti până în ultimele momente ale vieţii, atunci când cel mai puternic om, în prezenţa morţii care înspăimântă, nu mai poate răspunde de el însuţi. O, nu, sfinte părinte, eu nu am fost neprevăzător. Eu nu am aşteptat ultima bătălie, epoca despărţirii sufletului de corp, ci cu mult înainte de a se apropia ziua fatală, mi-am făcut deja testamentul şi am stabilit ceea ce datorez copiilor mei, prietenilor şi lui Dumnezeu”. Iancu de Hunedoara i s-a adresat călugărului Capistrano, înainte de a muri, zicându-i:
„Sunt gata pentru drumul cel mare şi etern. Toată viaţa mea a fost o pregătire pentru primirea acelui prieten bun, care să mă conducă la tronul atotputernicului meu domn. L-am servit pe acesta în toate peripeţiile şi vitejiile vieţii mele, năzuindu-mă să umplu acel loc care mi-a fost încredinţat. Sper că el va primi graţios pe luptătorul său obosit care l-a servit cu credinţă, şi îi va oferi odihna în locul păcii eterne”, relatează Teodor Popa, în volumul biografic, Iancu Corvin de Hunedoara (1928), citîndu-l pe cronicarul Bonfinius.
„Apoi Ioan se întoarce către fiii săi Ladislau şi Matia şi continuă: „Faptele şi exemplele părintelui vostru să se înrădăcineze în inimile voastre. Fiţi constanţi şi înaintaţi fără şovăire pe cărarea cinstei şi a vredniciei, care ce e drept nu e lipsită de spini, dar este cea mai sigură cărare pe care mi-a fost menirea vieţii mele pământeşti să merg, spre a vă indica şi vouă calea ce aveţi de urmat. Temera de Dumnezeu şi iubirea de patrie este ceea ce vă las ca moştenire nepieritoare, celelalte ce primiţi de la mine, toate sunt numai darul norocului schimbăcios”, relata Bonfinius, potrivit istoricului Teodor Popa, autor al volumului Iancu Corvin de Hunedoara (1928).
În 23 octombrie 1456, la mai puţin de trei luni de la moartea voievodului transilvănean, a murit şi călugărul, în castelul întărit de la Villak, în Austria. În onoarea prieteniei dintre Ioan de Hunedoara şi Capistrano, un turn din Castelul Corvinilor poartă numele călugărului.
Viaţa lui Ioan de Capistrano
Ioan s-a născut în anul 1386, în localitatea Capistran, din provincia Aquila. Potrivit istoricilor, a studiat dreptul şi a devenit, la vârsta de 26 de ani judecător şi guvernator în Perugia, însă la scurt timp, regiunea este ocupată de familia Maltesta, iar el îşi pierde funcţia şi este aruncat în temniţă. În perioada petrecută în închisoare, fostul guvernator decide să meargă pe calea călugăriei. La eliberare a bătut la poarta mănăstirii franciscane din Assisi.
“Superiorul, cunoscând trecutul şi ambiţiile fostului guvernator, a declarat că nu-l va primi până nu va da o dovadă neîndoielnică despre dezlipirea lui de orgoliul propriu şi de fala lumii. Ioan s-a îmbrăcat în zdrenţe, a încălecat pe un măgar, aşezându-se cu spatele în faţă, şi-a pus pe cap un coif de hârtie pe care a scris păcatele lui, şi astfel s-a dus la Perugia şi a străbătut tot oraşul. Toată lumea l-a considerat nebun, dar superiorul mănăstirii s-a convins că Dumnezeu îi trimitea un suflet de oţel”, se arată în volumul “Vieţile Sfinţilor", apărut la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.
Autorii biografiei sale, din volumul amintit, scriu că Ioan de Capistrano a călătorit, timp de 30 de ani, în Italia, Germania, Europa centrală şi răsăriteană, readucând la disciplină şi fervoare viaţa din mănăstiri, întemeind mănăstiri noi, organizând opere de caritate, mijlocind împăcarea între regi, principi, episcopi, rechemând la creştinism mulţimi imense atrase de diferitele erezii ale timpului.
„Pietatea sa adâncă, viaţa de model şi elocvenţa neîntrecută îi duseră repede faima în toate colţurile, câştigându-i renume şi o mare mulţime de admiratori, în aşa măsură, încât unii oameni bigoţi, încă până acesta era în viaţă, îl înşirau între sfinţi, atribuindu-i mai multe minuni. Aşa se spune că atunci când el a voit să meargă în Germania, voind să treacă pârâul Piave, fiindcă n-a avut bani, luntraşul a refuzat să-l treacă. Atunci Capistran şi-a aşternut mantaua pe apă şi a trecut ca pe o plută. Şi-a câştigat însă mare trecere prin vorbirile sale rostite împotriva semilunei. Deşi nu cunoştea limbile popoarelor la cari era trimis, era ascultat cu atenţie şi explicat prin interpreţi. Vorbea de multe ori în faţa a 100.000 de ascultători”, susţinea Teodor Popa.
În 1452 apărea în la Moravia, unde converteşte 11.000 de eretici, susţinea Teodor Popa. Oamenii credeau în puterea lui de a vindeca. Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara, la chemat la Castelul Corvinilor, pentru a se îngriji de sănătatea logodnicei lui Matia, Elisabeta de Czillei, afirma autorul.
Inchizitorul Capistrano
Alţi istorici români susţin că Ioan de Capistrano inspira teamă oamenilor de rând.
“Poporul de jos îl privea cu neîncredere pe fanaticul călugăr, care în calitatea lui de inchizitor se dedase la persecuţii împotriva „ereticilor" şi a tuturor celor de altă credinţă decît catolicismul. Nu mai departe decît în Transilvania, Capistrano luase măsuri brutale împotriva ortodocşilor. Din îndemnul său fusese prins şi închis Ioan de Calfa, un „vlădică", probabil ortodox, ce activa în părţile Hunedoarei şi ale Albei. Mulţi preoţi ortodocşi din aceleaşi ţinuturi suferiseră o soartă asemănătoare”, afirma Camil Mureşanu, în volumul Ioan de Hunedoara şi vremea sa (1956).
Ioan de Capistrano a fost reprezentant al Inchiziţiei, instrumentul de temut al bisericii catolice a Evului Mediu, împotriva celor care aveau altă credinţă. A purtat titlul, susţin istoricii, de “Haereticae Pravitatis Generalis Inquisitor”, adică inchizitor general al ereticilor.
Unii istorici îl descriu ca fiind unul dintre cei care au incitat, prin predicile sale, mulţimile la crime în masă împotriva evreilor în mai multe oraşe din Germania. 41 de evrei au fost arşi pe rug în oraşul Breslau, alţi 36 au fost arşi în piaţa din Berlin, iar evreii din Liegnitz au fost ucişi, de comunitatea instigată de călugărul franciscan.
“Predicile sale de amestecare, în care el a cerut oamenilor să se pocăiască de păcatele lor şi de a lupta împotriva liber-cugetătorilor, au făcut o impresie palpitantă. Ştiind cât de uşor este de a excita masele apelând la prejudecăţile lor, Capistrano, în discursurile sale, i-a acuzat pe evrei de uciderea copiilor creştini şi profanarea soţiilor. Evreii tremurau la apropierea lui, pentru că predicile sale păreau invitaţii la revoltă. Admiratorii săi l-au numit "flagelul iudeilor." Ducii bavarezi Louis şi Albert, influenţaţi de Capistrano, au izgonit pe evrei din ducate lor; în unele locuri din Bavaria evreii au fost obligaţi să poarte degradantele Insigne pe hainele lor (1452). Episcopul Godfrey de Würzburg, domnind duce de Franconia, care a acordat privilegii evreilor din ducatul său, sub influenţa Capistrano emis o ordonanţă (1453) decretând exilul lor. Oraşele şi proprietari au fost poruncit să expulzeze pe evrei şi creditorii evrei au fost lipsiţi de o parte din datoriile datorate ei”, era descris călugărul Ioan de Capistrano, în Jewish Encyclopedia (Enciclopedia evreiască) din 1906.
Autorii articolului din despre Ioan de Capistrano informau că la ordinele sale autorităţile din Breslau au arestat toţi evreii din oraş şi le-au confiscat bunurile, după ce un evreu bogat batjocorise o tânără. „Ancheta de aşa-numitei blasfemii a fost realizată de Capistrano însuşi. Prin intermediul torturii el a reuşit să stoarcă de la câteva dintre victime mărturii false ale crimelor atribuite evreilor. Ca rezultat, mai mult de patruzeci de evrei au fost arşi pe rug în Breslau, 2 iunie 1453. Alţii, temându-se de tortură, s-au sinucis. Un rabin, Pinheas, s-a spânzurat. Restul evreilor au fost alungaţi din oraş, în timp ce copiii lor de vârstă fragedă au fost luaţi de la ei şi botezaţi cu forţa”, astfel era prezentat călugărul, în Jewish Encyclopedia.
Ioan de Capistrano a fost canonizat în anul 1690 şi este omagiat în 23 octombrie.
Vă recomandăm şi:
Ioan de Hunedoara a rămas în istorie ca unul dintre marii voievozi ai Transilvaniei şi un apărător al creştinătăţii în faţa expansiunii puternicului Imperiu Otoman din secolul al XV-lea. Ioan (Iancu) de Hunedoara şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în campaniile militare, iar iscusinţa sa i-a adus renumele de „atlet al lui Hristos”. Voievodul a avut însă aliaţi de bază în numeroasele bătăţii purtate.
Castelul Corvinilor din Hunedoara are o istorie de peste şase secole, iar în prezent este unul dintre cele mai vizitate monumente din România. Turiştii din toate colţurile lumii i-au trecut pragul şi au rămas impresionaţi de frumuseţea şi de legendele care circulă pe seama lui, însă multe dintre secretele fortăreţei au rămas necunoscute publicului larg.
Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la vârsta de 15 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. A fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi cercetătorii români nu l-au privit, în general, cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care este privit tatăl său.
Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.
Se încarcă comentariile...
