Investiţie importantă în singura staţiune din Masivul Retezat. Zona de agrement Râuşor va avea apă şi canalizare

Investiţie importantă în singura staţiune din Masivul Retezat. Zona de agrement Râuşor va avea apă şi canalizare

Rîuşor. FOTO: inforetezat.ro

Zona turistică Râuşor din Masivul Retezat va fi dotată cu o reţea de apă şi canalizare. Lucrările au fost scoase la licitaţie publică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Staţiunea Râuşor de la poalele Retezatului va avea reţea de apă şi canzlizare. Proiectarea şi execuţia lucrărilor la investiţia de peste 6,2 milioane de lei au fost scoase la licitaţie publică de Primăria comunei Râu de Mori. Proiectul va fi finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II.

Povestea staţiunii

Râuşor se află la circa 30 de kilometri de oraşul Haţeg, în masivul Retezat, iar accesul spre staţiune este posibil de pe Drumul Naţional 68 Haţeg-Caransebeş, prin comuna Râu de Mori. Ultimii zece kilometri ai drumului spre Râuşor încep de sub Cetatea Colţ, „borna“ prin care turiştii sunt atenţionaţi că au ajuns în sălbăticie. De la Colţ până în Râuşor, şoseaua străbate un defileu şi urcă apoi abrupt prin pădure, traversând locuri atractive pentru liniştea şi frumuseţea lor. În Râuşor, sunt câteva zeci de cabane şi case de vacanţă, iar iarna pot schia pe două pârtii de schi. Din zona de agrement turiştii pot porni pe mai multe trasee spre vârfurile, lacurile şi cascadele Retezatului. Povestea zonei turistice de la Râuşor a început în anii 1970, o dată cu cel mai ambiţios proiect hidroenergetic din vestul ţării, amenajarea hidroenergetică de pe Râul Mare - Retezat şi a barajului Gura Apelor.

În anii 1970 aici se aflau doar câteva cantoane ale muncitorilor şi minerilor care dăltuiau stâncile şi săpau galerii de zeci de kilometri pentru marele proiect. Barajul Gura Apelor a fost inaugurat în 16 aprilie 1986, după 11 ani în care s-a muncit la construcţia lui. În locul cantoanelor muncitoreşti demolate după inaugurarea barajului a fost ridicat în anii 1980 un complex turistic pentru angajaţii Combinatului Siderurgic din Hunedoara. Tot atunci, a fost înfiinţat şi Serviciul Salvamont Hunedoara, iar voluntarii care făceau parte din el au amenajat pârtia şi primul teleschi. Din anii 1990, în zonă au început să apară case de vacanţă şi pensiuni private. Unele clădiri au rămas nefinalizate şi părăsite de mai mulţi ani, altele s-au dezvoltat, iar fostul motel al combinatului, primul din Râuşor, s-a mistuit în anii trecuţi într-un incendiu.

Comuna Râu de Mori a mai accesat fonduri prin PNDL II pentru construcţia reţelei de canalizare menajeră în satele Brazi, Râu de Mori, Ostrovel, Suseni, Valea Dâljii şi Unciuc. Investiţia a fost estimată la peste 10 milioane de lei, iar lucrările vor demara în perioada următoare.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Savanţii care au transformat Retezatul în primul parc naţional al României: „În aceşti munţi vom sorbi aerul de libertate lăsat moştenire de Craiul Decebal”

Povestea marilor defrişări din Retezat: cum au profitat baronii Kendeffy de bogăţia pădurilor, de peste un secol

Muntele vrăjit în imagini de poveste. Cele mai frumoase peisaje din Masivul Retezat înainte de sosirea iernii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: