Investiţie de cinci milioane de euro în construirea nodului rutier de la Şoimuş, pe viitoarea autostradă Lugoj - Deva

Investiţie de cinci milioane de euro în construirea nodului rutier de la Şoimuş, pe viitoarea autostradă Lugoj - Deva

Proiectul nodului rutier de la Şoimuş, pe autostrada A1. D.G.

Demersurile autorităţilor hunedorene pentru realizarea unui nod rutier pe autostrada A1 mai apropiat celor două municipii au eşuat. În schimb, reprezentanţii Ministerului Transporturilor promit o investiţie de cinci milioane de euro în realizarea ieşirii de pe autostradă, la Şoimuş.


Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi, la Simeria, că solicitările autorităţilor locale şi judeţene din Hunedoara privind construirea unui nod rutier pe autostrada A1, mai apropiat municipiilor Deva şi Hunedoara, nu pot fi luate în calcul.

„Proiectele pentru tronsoanele Lugoj – Deva şi Deva – Orăştie au fost făcute în 2007 – 2008. Am văzut cum se doreşte realizarea celui de-al treilea nod, am primit mai multe cereri din partea autorităţilor locale, în acest sens. Problema este că fiind astfel făcut proiectul şi aprobat de Comisia Europeană, nu putem interveni în acest proiect. Va rămâne nodul rutier pe autostradă la Şoimuş, până la finalizarea proiectului”, a precizat Dan Şova.
 

Proiect de cinci milioane de euro
Potrivit ministrului Transporturilor, în zona Şoimuş, unde se află ieşirea de pe autostrada Sibiu - Deva va trebui construit un pod şi şase kilometri de drum, iar un drum judeţean pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri va trebui lărgit la patru benzi şi modernizat. Costurile investiţiei se vor ridica la cinci milioane de euro, spune Dan Şova, iar ea va fi realizată abia la finalul construcţiei lotului 4 al autostrăzii Deva – Lugoj, respectiv tronsonul Şoimuş – Ilia, adică peste doi ani. „Acest nod este pus în planul de investiţii viitoare al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România”, a declarat ministrul Dan Şova.


Vă recomandăm şi:

Autostrada A1 ocoleşte Deva şi Hunedoara. Primăria Deva se opune proiectului care va izola municipiul             Primăria Deva nu şi-a dat acordul pentru proiectul de urbanism privind construcţia tronsoanelor autostrăzii A1 care vor lega judeţele Hunedoara şi Timiş. Reprezentanţii administraţiei locale au anunţat că se vor opune proiectului, în stadiul în care a fost prezentat de CNADNR, atâtat timp cât acesta nu prevede construirea niciunui nod rutier la Deva. Şi Hunedoara a fost exclusă de pe harta autostrăzii.

Cum a ajuns Hunedoara pe autostrada Deva – Orăştie: panouri rutiere montate de localnicii supăraţi pe CNADNR                Un grup de tineri din Hunedoara a amplasat în zona unui nod rutier al autostrăzii Deva – Orăştie panouri care să îi îndrume pe şoferi spre Hunedoara. Oamenii şi-au cheltuit banii proprii pentru confecţionarea indicatoarelor rutiere, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a refuzat cererea hunedorenilor.

Previziuni optimiste: un tronson de 22 de kilometri al autostrăzii Deva – Lugoj va fi inaugurat cu şase luni mai devreme            Tronsonul de autostradă Şoimuş – Ilia, întins pe 22 de kilometri, are ca termen de finalizare luna noiembrie a anului viitor, însă potrivit ministrului Transporturilor, Dan Şova, constructorii au promis urgentarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie finalizate cu o jumătate de an mai devreme.

CNADNR a pierdut scrisoarea deschisă în care Primăria Hunedoara a cerut indicatoare pe A1 spre Castelul Corvinilor            Autorităţile locale din Hunedoara au solicitat pentru a doua oară Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România permsiunea de a amplasa panouri informative cu privire la Castelul Corvinilor, pe traseul autostrăzii A1.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: