„Improvizaţia mortală” de la intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu va fi asigurată cu un kilometru de parapeţi din beton

„Improvizaţia mortală” de la intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu va fi asigurată cu un kilometru de parapeţi din beton

Parapeţii din beton reprezintă o soluţie pentru a preveni accidentele provocate de cei care intră pe contrasens. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Un şir de parapeţi din beton, lung de aproape un kilometru, va despărţi cele două sensuri de mers în zona intrării de pe Drumul Naţional 7 pe autostrada Deva – Sibiu. Amplasarea parapeţilor care vor lega cele două giraţii de la ieşirea din Deva a început în această de dimineaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au început astăzi montarea parapeţilor pe distanţa dintre cele două giraţii improvizate la intrarea în municipiul Deva. Dacă măsura ar fi fost pusă în aplicare în urmă cu o lună, viaţa a cel puţin doi oameni ar fi fost salvată. Parapeţii din beton care despart cele două sensuri ale DN7, pe o distanţă de aproximativ un kilometrui vor creşte gradul de siguranţă al şoferilor, într-o zonă în care în ultimele luni au avut loc mai multe accidente rutiere grave. De asemenea, giraţiile amenajate în urmă cu doi ani pentru a facilita accesul şoferilor pe autostradă vor fi lărgite, iar balizele din plastic ale acestora vor fi înlocuite cu plăci de beton.

Risc de accidente ridicat
În 2012, drumarii au amenajat pe DN 7 două giraţii, construite din balize de plastic, pe care le folosesc cei care vor să intre dinspre Timişoara sau Arad pe autostradă şi şoferii care ies de pe autostradă pe drumul naţional. În cei peste doi ani de la adoptarea soluţiei provizorii pentru intrarea pe autostradă, situaţia nodului rutier care face legătura dintre DN7 şi A1 a rămas aproape neschimbată.

Şoferii de camioane întâmpină probleme mari la ocolirea balizelor din plastic. Unele au fost distruse sub roţile maşinilor, altele spulberate de şoferii neatenţi, iar numărul evenimentelor rutiere care au loc în zonă a fost ridicat. Intrarea pe autostradă a fost considerată un loc cu grad ridicat de risc din cauza numărului mare de accidente grave petrecute aici.

Cel mai grav dintre ele s-a petrecut în urmă cu o lună. Autoturismul în care se aflau trei angajaţi ai unei unităţi militare din Arad a fost spulberat de un autotren, după ce şoferul maşinii a virat brusc în dorinţa de a intra pe şoseaua de legătură cu autostrada Deva – Sibiu. Doi pasageri ai maşinii au murit în urma impactului, iar unul a fost grav rănit.
Parapeţii au fost montaţi. Fiecae dintre ei cântăreşte trei tone. FOTO: Daniel Guţă.

Valorile de trafic rutier, în creştere
Pe DN 7, în zona nodului rutier de intrare pe autostradă, valorile de trafic depăşesc 12.000 de maşini pe zi, iar în anul 2020 valorile de trafic vor fi creşte, potrivit estimărilor CNADNR, la 15.000 de maşini pe zi. Potrivit reprezentanţilor CNADNR, peste doi ani, când va fi dată în folosinţă autostrada Deva – Lugoj, în Şoimuş va fi amenajat un nou nod rutier. Aici va fi construit un pod peste Mureş şi încă şase kilometri de drum, iar un drum judeţean pe o porţiune de aproximativ 15 kilometri va fi lărgit la patru benzi şi modernizat, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la cinci milioane de euro.


Vă recomandăm şi:

FOTO Autostrada Lugoj – Deva: cât au lucrat constructorii loturilor 3 şi 4 în primele trei luni de la startul proiectului

Autostrada Lugoj – Deva se conturează pe loturile trei şi patru, între limita judeţului Timiş cu Hunedoara şi localitatea Şoimuş, apropiată de municipiul Deva. Stadiul construcţiei autostrăzii este mai avansat pe tronsonul 4, Deva – Ilia, unde proiectul a demarat în luna martie.

Incertitudinile Autostrăzii Deva – Lugoj: mai multe familii nu ştiu dacă le vor fi demolate casele din calea Lotului patru

Lucrările la tronsonul de autostradă Deva – Ilia au început în luna martie şi vor fi finalizate în termen de un an. În ciuda ritmului alert în care se lucrează la construirea celor 22,1 de kilometri ai Autostrăzii A1, situaţia familiilor din Şoimuş ale căror case au fost incluse în procedurile de expropiere a rămas incertă.

Autostrada Lugoj – Deva: al treilea lot a intrat în construcţie. Vom putea circula pe autostradă în primăvara lui 2016

Al treilea lot al autostrăzii Lugoj – Deva a intrat în construcţie. Lucrările la tronsonul rutier al A1 au început în comuna Dobra din judeţul Hunedoara, unde viitoarea autostradă A1 se va intersecta cu DN 68A Deva – Timişoara.

Previziuni optimiste: un tronson de 22 de kilometri al autostrăzii Deva – Lugoj va fi inaugurat cu şase luni mai devreme

Tronsonul de autostradă Şoimuş – Ilia, întins pe 22 de kilometri, are ca termen de finalizare luna noiembrie a anului viitor, însă potrivit ministrului Transporturilor, Dan Şova, constructorii au promis urgentarea lucrărilor, astfel încât acestea să fie finalizate cu o jumătate de an mai devreme.

FOTO Cum a ajuns autostrada Lugoj – Deva de râsul internauţilor

Doar unul dintre cele patru loturi ale autostrăzii Deva – Lugoj a fost inaugurat până în prezent, însă doar 17 kilometri dintre cei 27 de kilometri ai tronsonului pot fi folosiţi de şoferi. Proiectul de infrastructură care a costat aproape 700 de milioane de lei a ajuns subiect al ironiilor internauţilor, pentru că autostrada se opreşte brusc în mijlocul unei câmpii.

Giraţia improvizată din balize de plastic, distrusă de şoferi, în urma unui accident petrecut recent. FOTO: Daniel Guţă

Imagini din aceeasi galerie
  • Giraţia improvizată din balize de plastic, distrusă de şoferi, în urma unui accident petrecut recent. FOTO: Daniel Guţă
  • Giraţia improvizată din balize de plastic. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Poliţiştii au testat o variantă de intrare pe autostradă. FOTO: zhd.ro
  • Recent, în zonă a avut loc un accident soldat cu moartea a doi oameni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Giraţia după un accident. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
  • Un accident petrecut în giraţie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Şi înainte de a a fi amenajată intrarea pe autostradă aveau loc accidente în zonă. FOTO: Daniel Guţă
  • Un accident petrecut recent la intrarea pe autostradă s-a soldat cu moartea a doi oameni. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Nodul rutier improvizat la intrarea pe A1. FOTO: zhd.ro
  • Intrarea pe A1. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Nodul rutier improvizat la iieşire de pe A1. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Nodul rutier improvizat laieşire de pe A1. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.2
  • Nodul rutier improvizat la ieşirea de pe A1. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • De doi ani, intrarea pe autostradă se face printr-o improvizaţie. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Giraţia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Intrarea pe A1. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Nodul rutier improvizat la intrare pe A1. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Şoferii de camioane au probleme în a întoarce în giraţia improvizată.  FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Intrarea spre autostradă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările