Imaginea „drăcească” a preoţilor români, în secolele trecute: „Absolvă de păcate pentru câteva parale, dar iartă din suflet pe cel care împarte cu ei o oaie furată”
0Preoţii se numărau printre personajele cele mai pitoreşti ale comunităţilor de români despre care au relatat autorii străini care au călătorit în secolele trecute în teritoriile române. Descrierile lor sunt ample şi diverse, însă cei mai mulţi dintre străinii care au scris despre preoţii din trecut aminteau despre superstiţiile românilor şi practicile religioase mai puţin obişnuite, pentru occidentali.
Eugene Stanislas Belanger (1814 - 1859) a fost un literat francez, autor al uneia dintre cele mai pitoreşti descrieri ale societăţii româneşti, la mijlocul secolului XIX. Călătoria în spaţiul românesc a fost descrisă de acesta în lucrarea „Trois ans de promenade en Europe et Asie”, apărută la Paris în 1842 şi reluată în volumul Le Keroutza, în 1846. A relatat despre privilegiile preoţimii şi despre faptul că nu plăteau impozite.
„Dintre toţi privilegiaţii, preoţii formează clasa cea mai bogată a populaţiei. Nu numai că au locuri în Divan şi au însemne de onoare, dar nu plătesc niciun impozit împovărător sau ceea ce plătesc este atât de simbolic, că nici nu se poate vorbi de aşa ceva. De asemenea, proprietăţile şi veniturile lor sunt dintre cele mai importante”, scria Eugene Stanislas Belanger. Autorul se arăta uimit de superstiţiile românilor, promovate chiar de biserică.
„Superstiţioşi şi fanatici, indiferent de calitatea, poziţia şi vârsta lor, românii, bărbaţi şi femei, cred încă în apariţii, în spirite bune sau rele, în revelaţii misterioase, în viziuni, într-un cuvânt în şarlatanism. Ei cred şi se tem şi rămân în credinţele şi temerile lor fără a vrea să găsească principiul şi să-l combată. Obscuritatea le convine mai mult decât lumina zilei”, scrie Eugene Stanislas Belanger.
Autorul relatează apoi despre credinţele românilor în stafii şi strigoi, în suflete rătăcitoare, pentru alungarea cărora oamenii apelau la preoţi.
„Vrem să scăpăm de aceşti oaspeţi, atât de incomozi pentru multă lume, în special noaptea, când ne place să dormim fără să fim deranjaţi? Preotul se însărcinează cu aceasta. El sfinţeşte în faţa voastră o fiolă de ulei, nu contează calitatea, în care înmoaie o hârtie pliată în mod misterios, şi vă agaţă această hârtie pe cap, cu şapte fire de păr luate de pe frunte. În mai puţin de trei săptămâni, datorită remediului, coşmarul nocturn, chiar şi cel mai îndărătnic, încetează în totalitate. Uleiul şi hârtia au avut efectul arsenicului”, scrie autorul.
Totuşi, călătorul străini îi aprecia pe români, afirmând despre ei că sunt înzestraţi cu o inteligenţă remarcabilă, cu spirit fin, seducător, pitoresc, cu o flexibilitate a caracterului puţin comună.
Respectul acordat preoţilor
Pastorul anglican Nathaniel Burton a călătorit în Ţara Românească şi în Transilvania în anul 1837 şi a relatat despre voiajul său, într-o lucrare apărută în Dublin, în 1837, în care a dedicat spaţii ample modului de viaţă al românilor şi chiar psihologia unora dintre ei. A întâlnit un preot într-un han din Ţara Românească şi a rămas fascinat de impozanţa lui.
„În ultimul han în care m-am oprit în Ţara Românească, un preot venerabil prezida în acea seară. Purta pălărie mare atât de obişnuită la ţărani, ceea ce nu văzusem niciodată la clerul ortodox, şi avea o barbă lungă care îi cobora până la brâu. El era, bineînţeles, oracolul adunării, care i se adresa cu titlul de părinte, un cuvânt care era mereu pe buzele lor. Am cerut ceva carne, dar am primit răspunsul: nu e carne. Pâine şi rachiu era din belşug. După câtva timp mi-au dat să mănânc cu pâinea mea o bucată de slănină, pe care am luat-o la început drept brânză albă; iar încetul cu încetul a apărut o strachină mare cu carne de berbec friptă, din care numai preotul m-a poftit să mă împărtăşesc. Cum cei din casă refuzaseră la început, nu m-am socotit îndreptăţit să îi primesc propunerea binevoitoare şi m-am mulţumit cu hrana pe care o luasem. Acest preot înaintat în vârstă avea o înfăţişare foarte respectabilă şi chiar plină de demnitate. Nicio veselie spontană nu era îngăduită în prezenţa lui. Cei din jur îi ascultau în tăcere spusele sale şi se purtau cu el cu adevărat ca şi cu un părinte. Masa a început cu o binecuvântare şi s-a încheia cu o rugăciune de mulţumire spusă de el. A plecat la o oră potrivită, urându-mi binevoitor noapte bună şi o zi fericită”, povestea preotul irlandez, potrivit autorilor volumului „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”, apărut la Editura Academiei Române.
Superstiţioşi şi ignoranţi
Bartolomeo Geymet a fost consul sard în Principatele Române. Şi-a publicat impresiile despre realităţile româneşti, într-o lucrare datată în 1838, la scurt timp după instalarea sa în Galaţi.
„Poporul este foarte superstiţios, preoţii sunt, în general, ignoranţi, foarte puţini au studii. Aceste populaţii au practici religioase care ţin de păgânismul antic. În zilele de comemorare a morţilor depun pe mormintele rudelor diferite mâncăruri pe care preoţii le ridică bineînţeles la timpul şi locul potrivit. Sunt asiguraţi că absolvirea păcatelor are un preţ mai mult sau mai puţin ridicat, în funcţie de importanţa greşelii de care au fost acuzaţi. Dacă este vorba de un furt, nu de puţine ori preotul tratează cu vinovatul, luându-şi jumătatea sa din banii sau obiectele furate”, scria consulul, citat în volumul „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”, apărut la Editura Academiei Române
Iertarea păcatelor, cumpărată
Felice Caronni (1747 - 1815), arheolog şi numismat italian, a întreprins mai multe călătorii în Transilvania, la începutul anilor 1800. A descris, cu uimire, obiceiurile ciudate ale localnicilor şi modul în care unii dintre ei se raportau la religie şi la preoţi.
„Faţă de prelaţii şi arhimandriţii lor, preoţii manifestă o veneraţie care aş spune că degenerează în idolatrie, căci se aruncă la pământ înaintea lor, le sărută picioarele şi învaţă mulţimea să facă tot astfel. Ar fi mult mai de dorit ca să-şi îndrepte numeroasele lor prejudecăţi şi superstiţii, dar preoţii find ei molipsiţi de ele, nici nu se gândesc măcar să înlăture relele deprinderi care se împotrivesc pe faţă preceptelor divine cât şi adevaratului spirit al religiei. Potrivit rătăcirii acelui popor nespiritualizat, dacă ai postit cu străşnicie şi ai serbat Paştele, totul s-a împlinit. Ce adevăr poate fi în ispăşirea păcatelor, care constă în rătăcirea simoniacă de a plăti iertarea lor ca o datorie imprescriptibilă printr-o taxă în bani pe care o cere preotul sau pe care o impune, fără ruşine chiar, pe masură ce se lungeşte spovedania sau se mărturisesc păcate mai grave? Se mai găsesc încă printre români necredincioşi, care nu s-au sinchisit în viaţa lor de vreo practică religioasă sau care s-au aratăt în biserică doar de ochii lumii. Totuşi sunt unii foarte riguroşi (habotnici) care se abţin marţea şi vinerea de la came şi ţin cu o grijă fariseică orice alt post. Dar cu toţii beau vine, bere, rachiu şi câteodată cu atâta lipsă de măsura, încât merg „cu ochii deschişi” visând la năluci şi suferă de convulsiuni, care îi mână la groapă”, scria Felice Caronni, potrivit autorilor volumului „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”, apărut la Editura Academiei Române.
Sacralitatea sutanei
Warington Wilkinson Smyth (1817 - 1890) a fost un celebru mineralorog, care a călătorit în Transilvania la mijlocul secolului XIX şi a relatat despre modul de viaţă al localnicilor.
„Profunda stare de ignoranţă care predomină printre oameni cu greu poate fi înlaturată, daca şi preoţimea abia se ridică în înţelepciune deasupra ţăranilor şi oricine poate să îl vadă pe popa din parohie îmbrăcat în piei şi stând în spatele plugului precum cel mai umil om din turma sa. Dar când îşi îmbracă veştmântul oficial este considerat a avea un caracter sacru, moment în care se crede, în mod superstiţios, că devine o altă persoană”, afirma W.W. Smyth, potrivit autorilor volumului „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea”, apărut la Editura Academiei Române.
Poporul crede în vrăjitorii
Joseph Caillat, un medic francez celebru la mijlocul secolului al nouăsprezecelea, a petrecut mai mulţi ani călătorind în Principatele Române. În urma expediţiilor sale prelungite, doctorul distins cu ordinul Legiunea de Onoare a oferit unele dintre cele mai minuţioase relatări despre modul în care românii din acele timpuri se raportau la starea lor medicală şi despre cum încercau să se trateze de diferite boli. „Poporul crede în tot felul de vrăjitorii, spirite, strigoi etc. Are o mulţime de practici superstiţioase”, constata doctorul. „Pentru a se simţi împăcat, omul ajunge să facă semne ale crucii, să se prosterneze în faţă imaginilor, să le sărute, să aprindă lumânări în faţă sfântului favorit. Zilele de post de sărbătoare, atât de numeroase în calendarul ortodox, sunt cu rigurozitate respectate. Cu bani se poate răscumpăra păcatul, comuniunea, sentinţa de divorţ”, relata medicul. Preotul era cel care stătea la căpătâiul bolnavului şi îi asigura trecerea spre veşnicie. „Este imposibil ca ţăranii să primească, atunci când sunt bolnavi, îngrijiri medicale. Când este bolnav ţăranul nu are decât apă şi rugăciunile preoţilor, adică apa de Coran a musulmanilor”, constata Joseph Caillat, în relatările publicate de autorii cărţii „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea. Volumul 6”, Editura Academiei Române în 2010.
Modul de viaţă al preoţilor de la sate
Americanul James Oscar Noyes a călătorit la mijlocul secolului XIX în Ţările Române, profesând ca medic în armata sultanului. A descris în amănunt viaţa locuitorilor şi s-a arătat uimit de ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi de modul de viaţă al preoţilor de la sate.
„Tipul autentic al personajului preot poate fi văzut doar în satele Ţării Româneşti, de a căror mizerie nimeni nu-şi poate face o idee fără să le viziteze. Trăind pe un petec de pământ dat de boierul care stăpâneşte satul, şi deosebindu-se de cel mai sărac ţăran doar prin lunga sa barbă, potcap şi cizme, munceşte şi merge la piaţă la fel ca enoriaşul ignorant ale cărui păcate trecute, prezente şi viitoare, este împuternicit să le ierte. De piaştrii proveniţi de la împărtăşanie şi de vinderea aghiazmei familia sa beneficiază prea puţin, pentru că marea majoritate trebuiesc daţi episcopului, ca un dar anual pentru privilegiul de a-şi păstra poziţia. Nu mai este, atunci, de mirare că el absolvă de păcate pentru câteva parale, dar iartă din tot sufletul persoana care împarte cu el o oaie furată sau un sac de porumb”, descria americanul preoţii din satele Ţării Româneşti.
James Noyes observa şi cerinţele ciudate, susţinea el, pe care enoriaşii le aveau de îndeplinit. „Să facă semnul crucii de la dreapta la stânga când se roagă sau când tună, să repete semnul crucii când întâlnesc preotul, când trec pe lângă o biserică sau când încearcă să alunge diavolul, să se prosterneze ca turcii, find atenţi să evite poziţia îngenuncheată a ereticilor catolici, să-i venereze pe popi şi să-i blesteme pe Papa şi pe musulmani, să ţină o sută cincizeci de sărbători pe an şi să postească o sută zece zile, această este învăţătura pe care o dă biserica milioanelor ei de adepţi”, susţinea autorul american.
Vă recomandăm şi:
În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.
Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.
Oraşele româneşti erau aşezate în ţinuturi bogate, locuite de oameni harnici şi milostivi şi femei frumoase. Astfel erau descrise, în secolul al XVII-lea, cele mai multe dintre aşezările de pe teritoriul României, vizitate de istoricul turc Evliya Celebi.
Se încarcă comentariile...
