Iadul, descris de Arsenie Boca: „Vuietul sfâşietor de suspine, duhuri rele cu ochii de văpaie, în întunericul de smoală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iadul este descris în detaliu de părintele Arsenie Boca, în cartea sa „Cărarea împărăţiei”. Locul unde ajung sufletele păcătoşilor este unul al groazei nesfârşite, al beznei în care se pierd orice speranţe şi al chinurilor la care sunt supuşi cei care nu au respectat poruncile divine, afirma duhovnicul în lucrările sale.

Arsenie Boca îşi începea predicile, deseori, afirmând că „există şi Rai şi Iad”, susţineau foştii săi apropiaţi de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Braşov. Călugărul a descris Iadul, în mai multe capitole din cartea sa „Cărarea Împărăţiei”, ca loc al osândei sufletelor celor necredincioşi. Una dintre relatări spune povestea unui om care se învoise cu un înger să rabde trei ceasuri în temniţele Iadului.

„După plecarea îngerului, totul se întunecă, un întuneric de smoală, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâşietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie şi cu urâciunea lor, îl împrejmuiau şi îi înghiţeau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră ca nişte gheare de groază şi îl cufundară într-o spaimă nespusă. Ochii arzători ai demonilor luceau în întuneric şi se vedeau deasupra umbrelor lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să-l sfărâme şi să-l înghite într-o sorbitură de fiară”, scria Arsenie Boca.

„Nenorocitul suflet începu a striga de spaimă, însă nu răspundea nimeni la strigătele sale, decât răsunetul hăului, prăpăstuit de dihănii. Ceasurile se făcură ani. Ba chiar i se păru că are sute de ani în muncile acelea şi îngerul tot nu mai venea. Aşa-l încleştă deznădejdea că îngerul nu se va mai întoarce şi scrâşni deodată din dinţi. Nu-l auzi nimeni, căci toţi păcătoşii nu se ocupau decât de ei înşişi şi de propria muncă, iar sălbaticii demoni luau în bătaie de joc suferinţele lor”, relata părintele, descriind scena întemniţării unui suflet în Iad.  

O gloată de arapi, negri ca tăciunele


Într-o altă povestire, din „Cărarea Împărăţiei”, Arsenie Boca înfăţişa o adunare a diavolilor, în Iad, văzută de un preot, într-o viziune.

iadul

„Cum sta aşa, pierdut în gânduri grele, iată cu Dumnezeu îi deschise ochii necăjitului său suflet, asupra unei vedenii înfricoşătoare: o gloată de arapi, negri ca tăciunele, i se arătase ca un nor întunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor în frunte cu Satana, marele şi încruntatul tartor al lor. Deodată, în mijlocul divanului, un glas diavolesc zbieră de clocoti văzduhul: Voi, drăceştilor gloate, sfătuiţi-vă, născociţi în mintea voastră meşteră în viclenii, şi îmi spuneţi cum aţi putea voi mai uşor şi mai sigur înşela pe oameni, ca să umplem cu ei împărăţia beznei şi pântecele flămând al iadului (...) Eu vreau oameni mulţi, ca nisipul mării, să-i închid ca pe o turmă de proşti în toate peşterile iadului!, răcni Satana şi trânti odată din copită aşa de tare, că toată droaia dracilor sughiţă de groază”, scria Arsenie Boca.

Sinucigaşii, pedepsiţi pe veci

Preotul afirma că în iad sunt mai multe feluri de osândiţi: „Unii pentru vecii vecilor, alţii până la judecata de pe urmă”. Printre cei care vor fi trimişi, pentru totdeauna, în Iad, se numărau sinucigaşii, relata Arsenie Boca, în „Cărarea Împărăţiei”.

iadul

„Iată cum, din neascultare şi nepocăinţă începe calea pierzării care-i duce până în faţa morţii, lipsiţi de orice pietate şi prăbuşindu-i în pierzarea veşnică. Iată cum cei cu mintea plină de fumul mândriei şi al iubirii de sine până la moarte, neprimind luminile sfatului, cad din greşeli în greşeli, peste care vin necazuri din ce în ce mai mari, iar sub povara durerilor, cei neascultători se aruncă în deznădejde şi în omorârea de sine, prin care iadul îi înghite fără de întoarcere. Căci ucigaşii de sine nu au iertare, nici în veacul de acum, nici în veacul de va să vie, iar Biserica e oprită să se roage pentru iertarea lor”. Iadul este şi un loc al beţivilor, adăuga duhovnicul, în scrierile sale.

„Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui - nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu”.

Povestea Iadului, văzut de un copil


Arsenie Boca se referea la un altfel de iad, în afara celui teologic, şi anume iadul de pe pământ, „iadul vieţii mizerabile, unde convoiul mizeriei asupra căreia desfigurarea şi degenerarea se întind ca o pereche de gheare, trăgând pe cine prind într-o enormă gloată de chinuiţi şi osândiţi ai sorţii. Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e deţinut astăzi de boală şi infirmitate”, scria Arsenie Boca. Ura face din această viaţă o anticameră a iadului, susţinea preotul. „Un învăţător întâlni un copil pe drum. Copilul era mic, nu venise la vremea de şcoală şi nu ieşise printre oameni. -"Al cui eşti tu?" -"Al dracului", - răspunse copilul. învăţătorul încremeni. -"Cum te cheamă?" -"Satana". -"De unde vii?" -"Din iad". Învăţătorul cercetă obârşia acestui răspuns fioros şi află lămuririle următoare: mama copilului se certa foarte des cu tatăl lui care era beţiv şi-i zicea: "Ce-i drace, iar ai venit beat pe capul meu? La asta, tatăl holba ochii, încleşta pumnii, şi-un potop de înjurături îi ieşea pe gură. Copilul fugea speriat, plângând, în braţele mamei, dar mamă-sa îl alunga, zicând: "Fugi, satano, nu mă mai năcăji şi tu în iadul ăsta de casă". De aci a învăţat copilul că pe tată-său îl cheamă "dracul", pe el "satana" şi că ei toţi trăiesc în iad", scria Arsenie Boca.



Asupra credincioşilor „iadul în zadar vărsa văpaie de ură, le îndesa cununi de spini pe cap, le bătea cuie înroşite în picioare sau îi ardea în cuptoare de vii”, afirma autorul volumui „Cărarea Împărăţiei”. Iubirea a sfărâmat porţile iadului, adăuga Arsenie Boca.


Vă recomandăm şi:

Arsenie Boca şi „Cărarea Împărăţiei”. Cartea pe care Duhovnicul Ardealului nu a vrut să o publice - aici sunt cele mai frumoase învăţături de viaţă

Singura carte scrisă de părintele Arsenie Boca a fost „Cărarea Împărăţiei”, un volum de învăţături religioase la care preotul a lucrat între anii 1946 şi 1948. Arsenie Boca a dăruit primele capitole ale cărţii unui preot din Braşov, rugându-l să oprească multiplicarea şi publicarea manuscriselor, dar cererea nu i-a fost ascultată. Astfel au ajuns cunoscute publicului primele lucrări ale duhovnicului de la Prislop.

Secretul relaţiei dureroase dintre Arsenie Boca şi Creştina, mama duhovnicului: „Voiam ca ea să mă uite şi să nu-i vie greu să ştie că m-am călugărit“

O întâmplare ciudată, relatată de cei care l-au cunoscut pe duhovnicul Arsenie Boca, arată cum acesta ar fi dispărut din lagărul de muncă de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, pentru a asista la înmormântarea mamei sale. Arsenie Boca mărturisea, însă, că voia să se îndepărteze de mama sa, pentru a o obişnui cu dorinţa sa de a se călugări.

Scrisorile călugărului Ilie Cleopa către Arsenie Boca, care au înnebunit Securitatea: „Mi-a umplut sufletul de bucurie auzind că sunteţi un izvor curat“

Călugării Ilie Cleopa şi Arsenie Boca, doi dintre marii duhovnici români ai ultimului secol, au avut legături strânse, o dovadă fiind scrisorile interceptate de Securitate, în care stareţul Ilie Cleopa îl ruga pe părintele de la Prislop să îl ajute cu îndrumări duhovniceşti. Epistolele au fost trimise în anul 1950, în vremea în care cei doi erau urmăriţi de Securitate.

Pelerinii lui Arsenie Boca lasă în urma lor munţi de gunoaie şi râuri de bani. „Unii nu respectă regulile bunului simţ decât în faţa mormântului părintelui“

Un adevărat haos domneşte în împrejurimile Mănăstirii Prislop din Ţara Haţegului, unde locul de veci al părintelui Arsenie Boca este vizitat săptămânal de aproape 100.000 de oameni. Pelerinii lasă în urmă o mizerie de nedescris. Luni, angajaţii unei firme de salubrizare au strâns tone de gunoaie de pe urma vizitatorilor, dar spun că deşeurile vor împânzi din nou locul în cel mai scurt timp.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite