Hunedoara în zorii comunismului: „murdăriile aruncate pe străzi stau zile întregi neridicate şi transformă oraşul într-un coşmar urât”

Hunedoara în zorii comunismului: „murdăriile aruncate pe străzi stau zile întregi neridicate şi transformă oraşul într-un coşmar urât”

Hunedoara în anii 1950. Ilustrată.

Arhivele judeţului Hunedoara păstrează mărturii inedite din Hunedoara pitorească a anului 1949. În zorii comunismului în Hunedoara locuiau 8.000 de oameni, iar oraşul făcea primii paşi în marele proiect al industrializării din timpul regimului comunism.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara păstrează documente inedite despre Hunedoara de la sfârşitul anilor 1940, când autorităţile locale elaborau primul plan de dezvoltare al oraşului, din timpul regimului comunist. Proiectul cuprindea propunerile administraţiei locale „pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi cultură a celor ce muncesc” şi oferea o descriere pitorescă a Hunedoarei din zorii sistematizării.

La acea vreme, Hunedoara devenise un orăşel muncitoresc aglomerat, spre care se îndreptau familii din întreaga ţară, dar şi un loc din ce în ce mai murdar. „Oraşul nostru este un centru aglomerat în raport cu suprafaţa lui. Murdăriile aruncate pe străzi stau zile întregi neridicate. Lipsa unei motocisterne care să ude străzile în timpul prea cald transformă oraşul într-un coşmar urât. Pentru ca în viitor să nu mai dăinuie această situaţie am prevăzut în plan cumpărarea unei autocisterne şi confecţionarea unui număr suficient de roabe necesare transportului de murdărie de pe străzi”, se arată în planul realizat de primăria Hunedoarei în 3 iunie 1949, păstrat în Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara. Administraţia locală prevedea un necesar de 1.100.000 de lei pentru întreţinerea curăţeniei, despre care afirma că lasă mult de dorit. Din această sumă urma să fie achizi­ţionată o motocisternă şi roabele necesare transportului gunoaielor.
Străzile din centrul Hunedoarei erau pavate, însă în timpul ploilor se umpleau de mizerie. „Puţine sunt străzile oraşului nostru care au un aspect omenesc. Datorită faptului că oraşul este foarte umblat, noroiul de pe străzile nepavate este adus în centrul oraşului, care are, mai ales în urma ploilor, un aspect de mahala. Propunem deci pavarea mai multor străzi”, informa Primăria Hunedoara, în iunie 1949.

Reţea electrică la pământ
Multe dintre străzile principale din oraş erau lipsite complet de lumină, din cauza lipsei de materiale necesare pentru reţeaua de iluminat public, informau reprezentanţii primăriei. Reţeaua electrică era veche, iar pierderile de energie erau mari. Transformatoarele electrice erau insuficiente şi se impunea procurarea unora noi. „Pentru întreţinerea reţelei electrice existente, care în momentul de faţă lasă de dorit din toate punctele de vedere, am propus aprobarea sumei de 1.200.000 lei, sumă din care vom putea cumpăra sârmă nouă, becuri şi dulii atât de necesare în momentul de faţă. Pentru a putea ilumina în bune condiţiuni străzile oraşului care în momentul de faţă sunt pe alocuri lipsite de lumină, am prevăzut necesarul de 600 de becuri, a căror procurare impune aprobarea a 120.000 de lei. Stâlpii existenţi ai reţelei sunt aproape toţi putrezi, zilnic având cazuri de răsturnare. Va trebui ca în anul 1950 să înlocuim cel puţin 60 de stâlpi”, se arăta în raportul administraţiei locale. Cei de la primărie se plângeau că nu puteau controla consumul de curent din oraş, în lipsa contoarelor, iar localnicii erau taxaţi după calcule aproximative. „Întrucât în oraşul nostru se construieşte un Oraş Muncitoresc şi alte locuinţe, consumul de electricitate pe anul 1950 va fi mult mai mare, de aceea am prevăzut în plan un spor de 28 la sută faţă de 1949”, informa Primăria Hunedoara, în iunie 1949.

Şcolile pericol - public
Şcolile din Hunedoara anului 1949 nu mai făceau nici ele faţă nevoilor localnicilor. Se aflau într-o situaţie de completă delăsare, afirmau reprezentanţii primăriei. „Este inutil să descriem situaţia fiecărei şcoli în parte, întrucât această descriere ar necesita o sumedenie întreagă de neajunsuri. Va trebui să le mărim capacitatea şi să le înzestrăm cu mobilierul necesar, iar cheltuielile de întreţinere vor fi şi ele mari. În situaţia actuală şcolile nu pot funcţiona normal, ba mai mult, parte din pavilioanele vechi în care se joacă copiii prezintă pericolul de a se dărâma prinzându-i între ruinele lor. În 1950 se înfiinţează o nouă şcoală (grădiniţă de copii), întrucât numărul copiilor fiind prea mare, cele două grădiniţe existente nu pot face faţă”, arătau reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Valoarea investiţiilor în dezvoltarea sistemului şcolar era estimată la 3.411.900 lei şi valoarea întreţinerii şcolilor la suma de 1.250.000 lei.

Lipseau locurile de agrement
Autorităţile adăugau că hunedorenii aveau nevoie de noi locuri de petrecre a timpului liber. „Credem că nu este just ca acest centru muncitoresc cu mari perspective de dezvoltare să nu aibă cinematograf ca lumea, o sală de teatru şi o biblio­tecă serioasă. Propunem construirea unui cămin cultural cu o capacitate de 1.000 de locuri. Având în vedere că toate aceste propuneri ale noastre nu sunt fantezii, ci sunt lucrări dictate de necesităţile actuale, vă rugăm a studia amănunţit fiecare punct în parte şi a aproba lucrările expuse în fişe, în ordinea urgenţei lor”, arăta conducerea Primăriei Hunedoara, în raportul trimis Comitetului Provizoriu al Judeţului Hunedoara, în 3 iunie 1949.

Castelul Corvinilor, reparat de urgenţă
La sfârşitul anilor 1940, după mai multe decenii, Castelul Corvinilor a intrat în reparaţii de urgenţă. În 1948 şi 1949, admi­nistraţia locală a făcut mai multe demersuri în care solicita fonduri pentru restaurarea monumentului. „Castelul Huniazilor este unul dintre cele mai importante mo­numente istorice din ţară. A fost restaurat în ultimul timp de Comisiunea monumentelor isto­rice Maghiare, restaurarea rămânând întreruptă în 1914. De atunci s-au mai făcut lucrări de întreţinere, închizându-se golu­rile cu tâmplărie provizorie de brad la un rând, reparându-se învelitorile şi consolidându-se zidăria unde a fost nevoie, În starea de azi sunt necesare lucrări de întreţinere care trebu­iesc neapărat făcute pentru a pune la adăpostul ploilor acest monument restaurat cu atâta trudă. Lucrările constau în consolidarea crăpăturilor existente, reparatul învelitorilor, înlocuindu-se toate ţiglele zburate de vânt, completatul tâmplăriei lipsă sau stricată, de pe urma ocupaţiei castelului în timpul războiului de armata străină, completarea geamurilor lipsă, sparte de piatră, păsări sau diferite alte cauze. Cu ocazia aceasta ar fi bine să se repare învelitoarea locuinţei Corvineştilor, vecină cu castelul, a cărei şindrilă aşezată în 1912 a putrezit complet”. Lucrările erau estimate la 600.000 de lei, de arhitectul Ştefan Balş, într-un memoriu adresat guvernului, din vara anului 1948. În 17 iulie 1948, Petru Groza, preşe­dintele Consiliului de Miniştri, a dispus să se trimită Primăriei Hunedoara suma de 200.000 de lei pentru imediata începere a lucrărilor de restaurare la Castelul Huniazilor. Au fost efectuate reparaţiile necesare, iar din 1956 Castelul Corvinilor a fost din nou inclus într-un proiect amplu de restaurare, finalizat la începutul anilor 1960.

Hunedoara de peste un deceniu
La un deceniu după redactarea planului de dezvoltare al oraşului, Hunedoara ajunsese să aibă o populaţie de aproape 40.000 de locuitori, iar aşezarea gravita în jurul combinatului, devenit unul dintre marii producători de oţel, fontă, cocs şi laminate din România. „Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuse largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fie fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tineri şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi imagineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, informa jurnalistul american M. S. Handler, într-un reportaj publicat în 1 februarie 1959 în The New York Times, sub titlul: „Noul oraş al oţelului se ridică în România - Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut”.


Vă recomandăm şi:

Primul ambasador al SUA care a vizitat Hunedoara în comunism: americanul plimbat prin castel şi combinat a rămas uimit de sporul populaţiei

În martie 1972, la un deceniu după ce primise vizita liderului URSS Nikita Hruşciov, oraşul Hunedoara a fost gazdă, pentru o zi, a ambasadorului american Leonard Carpenter Meeker (1916 – 2014). Autorităţile locale s-au mobilizat pentru a-i face vizita cât mai plăcută.

Mitul oţelarului Ştefan Tripşa, eroul Muncii Socialiste pe care comuniştii l-au transformat într-un personaj fabulos

Ştefan Tripşa a fost unul dintre cele mai cunoscute personaje din trecutul comunist al Hunedoarei. A devenit celebru în anii 1960, după ce a primit titlul de Erou al Muncii Socialiste – RPR, pentru performanţele sale în Oţelărie. În anii 1960, noul erou stahanovist a fost răsfăţatul presei, al publiciştilor şi al autorităţilor, care l-au transformat într-un oţelar legendar, cu calităţi fabuloase.

Locul în care însemnele comunismului sunt păstrate cu sfinţenie. „Secera şi Ciocanul“ şi stema României socialiste din stadionul aflat în curtea bisericii

Stema României socialiste şi „Secera şi ciocanul“ au fost păstrate la loc de cinste pe clădirea unuia dintre cele mai ciudate stadioane din România: arena comunei Ghelari, o aşezare cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru bogăţia zăcămintelor de fier.

Dramele celor care şi-au căutat salvarea în scrisori trimise lui Nicolae Ceauşescu. Cum erau urmăriţi, pedepsiţi şi transformaţi în „elemente duşmănoase“

Autorităţile comuniste şi conducerea de partid au privit ca adevărate ameninţări cele mai neînsemnate cereri adresate lui Nicolae Ceauşescu în scrisorile trimise de oamenii nemulţumiţi în anii `70. Potrivit documentelor păstrate la Arhivele Naţionale din Judeţul Hunedoara, în acea perioadă zeci de hunedoreni au avut de suferit de pe urma epistolelor pe care le-au trimis liderului comunist.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările