Hunedoara: Un primar acuză persoane necunoscute că l-au otrăvit cu mercur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Un primar acuză persoane necunoscute că l-au otrăvit cu mercur
Hunedoara: Un primar acuză persoane necunoscute că l-au otrăvit cu mercur

O ţigară în care se presupune că există mercur a fost trimisă spre expertiză la Bucureşti de către poliţiştii Serviciului de Criminalistică din cadrul IPJ Hunedoara.

Totul a pornit de la o reclamaţie a primarului comunei Brănişca, Teodor Lazăr, care după ce a tras câteva fumuri din ţigara respectivă a acuzat senzaţii de ameţeală.

„A fost ultima ţigară din pachet. Când am vrut s-o aprind am sesizat că e de cinci şase ori mai grea decât una obişnuită. Am tras câteva fumuri şi am ameţit. Imediat am stins ţigara iar când am desfăcut-o, pe lângă tutun ,au căzut şi nişte biluţe metalice care semănau cu mercurul. Am sesizat Poliţia, iar acum aştept o expertiză a acelei ţigări”, a spus primarul.

Ipoteza unei răzbunări este plauzibilă dacă se ţine cont de faptul că primarul comunei Brănişca este într-un război permanent cu reprezentanţii Consiliului Local. Poliţia a intervenit de nenumărate ori pentru a aplana aceste conflicte în care s-au folosit chiar şi pistoale cu bile.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite