Hunedoara: PORTRET / Marieta Ilcu-Răileanu este dezamăgită de România
0
Medaliată la cele mai importante competiţii mondiale, Marieta Ilcu a ales să antreneze la Hunedoara, pe un stadion în paragină, în locul unei cariere universitare.
PROFIL
NăscutĂ 16.10.1962, Darabani, jud. Botoşani.
Studii. Licenţiată a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport – Bucureşti.
Ocupaţie. Antrenor de atletism.
Familie. Căsătorită, nu are copii.
A făcut atletism timp de 21 de ani şi a obţinut 10 medalii la cele mai importante competiţii atletice internaţionale: Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, Cupa Mondială şi Jocurile Mondiale Universitare.
Campioană mondială la săritura în lungime, la Toronto, în 1993 şi campioană mondială universitară, în lungime, la Zagreb, în 1987, Marieta Ilcu-Răileanu se declară umilită şi spune că vrea să plece din ţară. Până atunci, antrenează pe o pistă complet improprie copiii din Hunedoara, în fiecare seară, după ce îşi termină programul zilnic de muncă la Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS).
Regretă că nu a plecat din ţară
Trecută de pe funcţia de director al DJS Hunedoara pe una de consilier, hunedoreanca spune că regretă că nu a plecat peste graniţe mai devreme: „Sportul nu trebuia politizat. Dacă până şi Ivan Paţaichin, el, care are statuie în faţa parcului din Ştefan cel Mare, a fost dat afară de la Federaţie nu pot decât să constat cu dezamăgire completa demolare a valorilor româneşti. Da, regret că nu am plecat atunci când am avut ocazia şi le spun copiilor să nu se gândească de două ori dacă li se va ivi oportunitatea”, a declarat fosta campioană. Pe când făcea sport de performanţă revenea acasă, la Hunedoara, doar trei zile pe an.
Este unul dintre motivele pentru care Marieta Ilcu a ajuns ca tot ce îşi dorea să fie întoarcerea lângă familia sa, în ciuda invitaţiilor de a preda la universităţi din Japonia, Germania, ba chiar şi Kenia. Mai mult, simţea că îi reprezintă pe cei 20.000 de sindicalişti ai Clubului Siderurgistul, care o susţineau financiar, iar când a încetat să mai participe la competiţii s-a gândit că ar putea face treabă bună ca antrenor, tot la ea acasă.
Stadionul din Hunedoara e un maidan
„De fapt, eu rezist pentru că am două servicii. Cu salariul de 1.000 de lei, de antrenor, nu aş putea să mă descurc, iar pista pe care se antrenează copiii e complet distrusă. Înainte era acoperită cu zgură, dar acum stadionul e un maidan. A rămas drenul şi deasupra praf, iar iarna alergăm pe aici, în jurul gardului, pe ciment, pentru că pista e plină de apă. Aşa nu putem face performanţă. Nici nu există comparaţie cu pistele moderne din coretan, de aceea participăm numai la alergări; nu ne putem pregăti pentru nimic altceva, însă chiar şi aşa am adus acasă peste 20 de medalii”, a menţionat Marieta Ilcu-Răileanu.
Întrebări şi răspunsuri
Vă mai amintiţi cum a fost prima zi pe pista de atletism?
La 12 ani am câştigat un concurs de selecţie şi, după ce făcusem trei ani de vioară, am fugit de acasă pentru a veni pe stadion, cu riscul de a lua bătaie la întoarcere. Ulterior aveam să muncesc enorm: am ridicat sute de tone de haltere şi am alergat milioane de kilometri.
Care a fost cel mai dificil moment din cariera dumneavoastră?
Au fost foarte multe. Era multă invidie, care mă afecta mai ales când venea vorba de plecările peste graniţe, la competiţii. Pentru că eram din provincie, trebuia să muncesc de două ori mai mult decât sportivele din Bucureşti.
Ce-i place
„Să stau în familie, singurul loc unde mă simt în siguranţă, îmi place casa «de revistă» pe care mi-am amenajat-o la Peştiş şi pentru care voi plăti din greu în următorii 20 de ani şi mă bucur că sunt şi oameni care mă iubesc”, a mărturisit Marieta.
Ce nu-i place
„Că lumea e parşivă şi rea, că nu s-a făcut reformă în sport, iar legile care există nu sunt respectate. Valorile nu sunt recunoscute şi răsplătite, dar suntem nevoiţi să-i suportăm pe cei lipsiţi de orice simţ al ridicolului“, a spus sportiva.
Se încarcă comentariile...
