Hunedoara: PORTRET / Liublian Petrovschi jandarmul cu ochi ca de şoim

Hunedoara: PORTRET / Liublian Petrovschi jandarmul cu ochi ca de şoim

Hunedoara: PORTRET / Liublian Petrovschi jandarmul cu ochi ca de şoim


Liublian Petrovschi a intrat în Jandarmeria Hunedoara în anul 2003, iar o bună perioadă a fost trimis să facă patrulă alături de poliţiştii de la Ordine Publică, în localităţile Văii Jiului. Experienţa i-a prins foarte bine şi l-a antrenat în a înţelege comportamentul infractorilor şi a le anticipa intenţiile.

Ultima reuşită a jandarmului este dejucarea planurilor a doi bărbaţi din Mureş, specializaţi în spargeri de bancomate. Aceştia au mers în localitatea Vulcan din Valea Jiului pentru a da o lovitură la un automat bancar, însă ghinionul lor a fost că în zonă se afla şi Liublian Petrovschi.

Două ore de filaj

Jandarmul i-a urmărit discret timp de două ore şi, pe când hoţii se pregăteau să spargă bancomatul, a dat alarma. „Veneam de la o partidă de fotbal şi am văzut două persoane suspecte care se învârteau pe lângă un magazin. I-am monitorizat, mi-am sunat un prieten din Poliţie, pentru că eram în timpul liber şi i-am spus. Acesta şi-a chemat colegii, iar cei doi au luat-o la fugă, abandonându-şi toate lucrurile. Am reuşit să-i prindem, iar geanta lor era plină de scule construite pentru a putea sparge case de valori, bancomate”, povesteşte Liublian Petrovschi.

Ulterior, cei doi au recunoscut că nu sunt la prima tentativă de spargere a unui bancomat şi s-au „calificat” tocmai prin Belgia. În urmă cu două luni, militarul a mai reuşit să pună mâna pe un hoţ care nu ar fi dat de bănuit că a fost la furat. Petrovschi a avut o presimţire şi i s-a părut suspect comportamentul bărbatului, aşa că a trecut la verificări.

Hoţul din pod

„Era dimineaţa, pe la ora 07.00, când lumea se duce la muncă. Dintr-un bloc a coborât un bărbat cu mai multe sacoşe şi ne-am mirat un pic. Avea trei sau patru sacoşe. Mi s-a părut că nu este de-al casei şi, împreună cu poliţiştii, l-am oprit pentru a-l legitima. Respectivul dăduse o spargere în podul blocului de unde a furat tot ce îşi păstrează oamenii acolo. Avea porţelanuri, pahare, farfurii, tot ce a putut lua”, spune jandarmul.

Lista lui Petrovschi

Flerul său l-a ajutat şi în urmă cu trei săptămâni, când a reuşit să prindă un hoţ care furase huilă şi conducea o maşină fără a avea permis de conducere. Liublian Petrovschi are o listă lungă de infractori pe care i-a prins în cei şase ani de când lucrează ca jandarm, iar cele mai multe reuşite sunt datorită instinctului şi spiritului său de observaţie.

Întrebări şi răspunsuri

De unde acest simţ de a anticipa o infracţiune?
Am făcut mult timp misiuni de patrulare la ordine publică, iar asta te ajută foarte mult. De cele mai multe ori, din comportamentul lor suspect îţi dai seama dacă vor să comită o infracţiune. Tot ce trebuie să faci este să fii atent şi să le anticipezi mişcările.

Te mulţumeşte munca de jandarm?
Da, mă simt împlinit. Dacă o faci din pasiune, este o muncă frumoasă. Este  periculoasă pentru că ai de-a face cu tot felul de oameni răi, dar este o muncă uşoară dacă-ţi place. Am avut de nenumărate ori ocazia să fac altceva, însă ca la tine acasă nu-i niciunde. Asta vreau să fac şi pe viitor.

ce-i place
Îi place sportul. „Sunt pasionat de sport şi un familist convins. Îmi place că pot lucra în slujba comunităţii şi că pot ajuta oamenii şi o spun cu convingere. De asemenea, îmi iubesc cariera”, spune Petrovschi.
ce nu-i place
Lui Petrovschi nu-i plac minciuna şi oamenii falşi. „Sunt două aspecte pe care nu pot să le tolerez şi poate de aceea mi-am ales şi meseria pe care o am”, crede jandarmul.

Profil
Născut - 30 ianuarie 1981.
Studii - Medii.
Familie - Căsătorit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: