Hunedoara descrisă în anii '70. „Oraşul e un adevărat stup. Trenul local şi cele 65 de autobuze sunt ticsite de muncitori”

Hunedoara descrisă în anii '70. „Oraşul e un adevărat stup. Trenul local şi cele 65 de autobuze sunt ticsite de muncitori”

Hunedoara în anii '70.

Combinatul siderurgic al Hunedoarei se întindea pe mai mult de 400 de hectare, iar oraşul număra 80.000 de locuitori în urmă cu cinci decenii, ambele fiind surse de inspiraţie pentru publiciştii acelor vremuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul anilor ’70, Hunedoara se afla într-una dintre cele mai prolifice perioade din istoria ei. Investiţiile masive în industria siderurgică au făcut ca oraşul să se dezvolte într-un ritm alert, odată cu creşterea capacităţii combinatului.  

Oraşul - stup
Peste 80.000 de oameni trăiau în Hunedoara din urmă cu cinci decenii, iar cei mai mulţi erau angajaţi în cele şapte uzine ale combinatului siderurgic (CSH) şi la Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara (ICSH). Atmosfera din jurul colosului industrial era intensă, relata publicistul Mircea Bunea (1938 - 2012), într-unul dintre reportajele sale, numit „Eonul Hunedoarei” (1973).

„La 1 iunie 1973 – ne spune statistica – Hunedoara avea 78.000 de locuitori, fără suburbii. Pe cele 430 de hectare ale Combinatului Siderurgic Hunedoara există două secţii cu şase furnale în funcţiune; trei secţii de oţelării – 13 cuptoare Martin şi şase cuptoare electrice; bloomingul. Şi asta sunt numai o parte.

Majoritatea celor care lucrează aici sunt localnici, dar sunt şi vreo 3.000 de oameni care vin la lucru din afara perimetrului municipiului, din satele şi comunele învecinate. În orele de rotaţie a schimburilor oraşul pare un adevărat stup. Trenul local şi cele 65 de autobuze sunt ticsite de cei care urmează să pătrundă prin cele 17 porţi ale gigantului industrial. E firesc să fie aşa. La CSH se munceşte.

Dacă nu-i salariatul combinatului, apoi să ştiţi că hunedoreanul lucrează la ICSH, adică la construcţii siderurgice. Indferent unde ai lucra, la furnale sau la oţelării, la blooming sau la noua fabrică de oxigen, la cocserie sau la „aglomerare”, peste tot eşti întâmpinat cu noutăţi tehnice de ultimă oră: sfetofoare, tablouri şi pupitre de comandă cu sute de aparate de măsură şi control, semnale optice, acustice, creiere electronice pe generaţii, tristori... Nu-ţi trebuie pic de imaginaţie să te crei aflat undeva pe un cosmodrom. Probabil şi din cauza siluetelor coşurilor, furnalelor, cauperelor”, scria Mircea Bunea, în „Eonul Hunedoarei”.

Ce cumpărau localnicii
Colosul siderurgic cu 20.000 de salariaţi era motorul de dezvoltare al Hunedorei, aflată într-o continuă transformare.

„Cele şase librării din oraş vând o carte la fiecare cinci minute. Rezultatele? Se văd şi se simt. Se munceşte şi se trăieşte altfel. Într-o singură zi, Hunedoara livrează ţării peste 73 de tone de fontă, 105 tone de oţel şi 100 de tone de laminate. Toate peste plan. În 1971, la fiecare opt ore, un siderurgist s-a mutat într-un apartament nou. În 1973, la şase ore. Zilnic se vinde în Hunedoara mobilă în valoare de 81.000 de lei. Sunt cumpărate şapte televizoare şi patru receptoare radio. În municipiu, numărul televizoarelor este mai mare decât al aparatelor radio. În fiecare zi, în trei apartamente apar un frigider nou şi o maşină de gătit, iar în alte două patrimoniul sporeşte cu o maşină de spălat rufe. În alte apartamente, în aceeaşi zi sunt aduşi de la maternitate şase nou născuţi. Sunt întemeiate două noi famili. Sunt şi necazuri – divorţuri, decese...”, relata Mircea Bunea.

Uzinele Hunedoarei
În anii ’70, Combinatul siderurgic din Hunedoara avea în componenţă şapte uzine. Uzina 1 Cocsochimică era compusă din secţia de cocsificare, unde erau produşi cărbuni metalurgici, din secţia chimică, secţia de prelucrare a benzenului brut pentru produse de distilerie, secţia de distilerie a gudronului şi secţia de reparaţii. Uzina 2 Furnale aglomeratoare avea în subordine secţiile de exploatare a calcarului adus din cariera de la Crăciuneşti, secţia de pregătire a materiilor prime, două secţii de aglomerare care prelucrau minereu de fier şi calcar, două secţii de furnale care produceau fontă şi subproduse.

Uzina 3 Oţelării refractare avea în componenţă Oţelăria Martin I, care prelucra fier vechi, fontă şi deşeuri de fier pentru producţia de oţel lingou carbon şi aliat; Oţelăria Martin II; Oţelăria electrică, secţia dolomită şi var şi secţia de pregătire a fierului vechi. Uzina 4 Laminare avea şapte secţii: secţia laminoare Bluming, care prelucra oţelul pentru a produce semifabricate grele, secţia laminor de semifabricate, care producea ţagle din oţel carbon, secţia laminor 800 mm, secţia laminor 650 mm, secţia laminor profile mijlocii, laminor profile uşoare, laminor de sârmă şi strungăria.

Uzina 5 Siderurgică era compusă din secţia prelucrătoare, turnătorii, secţia de reparaţii siderurgice, cuptoarele industriale, secţia Edil unde era prelucrat materialul lemnos. Uzina 6 de Producţie, transport şi distribuţie avea cinci secţii: de centrale, de alimentarea cu aer-gaz, de alimentarea secţiilor siderurgice cu hidro-oxigen, de alimentări electrice uzinale şi secţia termotehnică.

Uzina 7, de exploatare a transporturilor feroviare, era împărţită în şapte secţii, care ofereau servicii de transport, reparaţii, de întreţinere, precum şi lucrări de amenajare a haldei de zgură. Pe lângă cele şapte uzine, în componenţa combinatului intrau depozitele, sediile administrative şi laboratoarele. Combinatul derula anual peste 4.000 de contracte de furnizare a produselor siderurgice, 13 la sută dintre ele în afara ţării.

De la începutul anilor ’80, semnele declinului economic al zonei au devenit tot mai vizibile în Hunedoara. În anii ’90, a început prăbuşirea combinatului, care a adus disponibilizări masive, demolări ale numeroaselor sale clădiri şi uzine şi jafurile nenumărate asupra patrimoniului său. La mijlocul anilor 2000, la ultimul mare val de disponibilizări, peste 5.000 de oameni au rămas fără serviciu.

Din 2003, Mittal Steel a achiziţionat compania de la statul român, iar din 2006, vechiul colos siderurgic a intrat în patrimoniul ArcelorMittal. Circa 700 de oameni lucrează în combinat, iar din moştenirea lui fac parte peste 110 hectare acoperite de dărâmături, pe lângă alte peste 100 de hectare nefolosite.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Ruinele combinatului din Hunedoara, înghiţite de natură. Cum s-a schimbat peisajul dezolant al colosului industrial

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara

FOTO Uzinele Hunedoarei, văzute din turnul castelului în urmă cu 70 de ani. Ce a rămas din ele în şapte decenii

FOTO „Supermuncitorii” din deceniile trecute: cum erau imortalizate chipurile oţelarilor şi ale minerilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: