Hunedoara: Cosmin Someşan gestionează deşeurile devenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoreanul are în subordine o armată de 75 de gunoieri care degrevează Deva, în fiecare zi, de gunoiul din tomberoane şi de pe străzi.

Profil
Născut - 21 aprilie 1979
Educaţie - Universitatea Ecologică Deva, Facultatea de Drept de la Băile Herculane
Experienţă - Conduce serviciul de producţie al principalului operator de salubritate de la Deva
Familie - Căsătorit,  un copil

Deşi este foarte tânăr, Cosmin Someşan a experimentat mai multe job-uri până acum. A lucrat în vânzări, apoi în domeniul asigurărilor, ocupând o vreme chiar şi funcţia de responsabil zonal al unei importante bănci din România.

Dintr-o dată însă specificul job-ului său s-a schimbat radical. Peste noapte, Cosmin Someşan a trecut de la analiza riscurilor de creditare la gestionarea deşeurilor menajere a unei zone întinse din judeţul Hunedoara. 

„Alo, gunoiul?”

Cel mai greu a fost să se obişnuiască cu telefoanele primite la noul loc de muncă, unde interlocutorii amorsau dialogul cu formula invariabilă „Alo, gunoiu’?”. „M-a frapat la început acest apelativ şi mi se părea jignitor.  La primele apeluri am reacţionat destul de iritat cu precizarea că este vorba de salubritate, nicidecum de gunoi.  Mi-am dat seama apoi că îmi fac probleme degeaba, oamenii nu sunt rău-intenţionaţi şi până la urmă eliminarea gunoiului este obiectul nostru de activitate”, a spus Cosmin Someşan.  Hunedoreanul consideră că munca de salubrizare a oraşului este foarte importantă şi nu are nimic ruşinos în ea.

„M-am aşteptat că voi fi luat peste picior de amici pentru că lucrez la gunoi. Nu s-a întâmplat însă nimic, în afară de faptul că am devenit foarte sensibil la gesturile necivilizate ale concitadinilor”, a mărturisit Cosmin Someşan. Un pachet de ţigări gol, un ziar, o chitanţă de bancomat  aruncate neglijent pe jos sau lângă un coş de gunoi îl alertează imediat pe hunedorean de o manieră fără precedent.

„De când am în răspundere curăţenia oraşului, orice hârtie aruncată pe jos de multe ori chiar lângă coşul de gunoi , mi se pare o bătaie de joc la adresa mea”, s-a confesat Cosmin Someşan.

Zilnic un tren cu gunoi

Sunt 75 de oameni cu 20 de maşini. Zilnic sarcina lor este aceeaşi: să golească tomberoanele Devei de gunoiul adunat în 24 de ore.  Asta înseamnă circa 300 de mc deşeuri, adică volumul unui tren marfar format din 20 de vagoane. 

Supervizarea acestei activităţi îl obligă de multe ori pe Cosmin Someşan să se împartă în mai multe locuri aproape simultan. „Cea mai neplăcută parte a meseriei sunt deşeurile rămase după constructor, descoperite aruncate anapoda prin cartirere sau pe margini de drum. Acestea perturbă agenda zilnică. Ar mai fi apoi traficul rutier în Deva. După prima oră a dimineţii, maşinile salubrităţii riscă să se blocheze în traficul devenit infernal. Practic, adunarea gunoiului se face zilnic ca o probă de viteză pentru a evita nebunia rutieră  care începe după ora opt”, a precizat Cosmin.

Întrebări şi răspunsuri
Ce aruncă devenii?
Aproape orice. Ambalaje, moloz, cadavre de animale, electrocasnice vechi.

Ce notă aţi da comunităţii pentru colaborarea în păstrarea curăţeniei?
Nepăsarea sau indolenţa comunităţii este una din problemele cu care ne confruntăm. Ar fi necesar puţin efort din partea oame-nilor pentru ca Deva să devină instantaneu şi mai curată. Notă nu dau pentru că nu vreau să jignesc un oraş întreg.

V-ar deranja să ieşiţi la pensie „de la gunoi”?
Deloc. Ar fi o carieră fantastică şi vă asigur că, spre deosebire de alte domenii, siguranţa zilei de mâine este asigurată în domeniul serviciilor de salubritate.

ce-i place
„Sunt proaspăt tătic, iar plăcerea mea cea mai mare este să fiu permanent în mijlocul familiei, să mă joc cu copilul şi să povestesc cu ai mei despre întâmplările petrecute în fiecare zi”, a mărturisit Cosmin Someşan.
ce nu-i place
Indiferenţa unor oameni. El spune că e falsă teoria că trebuie să fii distant faţă de tot ce te înconjoară ca să ajungi la bătrâneţe. Dacă nu te implici şi nu te consumi nimic nu poate ieşi bine şi deci indiferenţa, în opinia lui Cosmin Someşan, este sau o manifestare a lenii sau  a egoismului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite