Povestea celei mai urâte clădiri din Hunedoara: ruina construită ilegal care a stricat înfăţişarea Parcului Corvin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O clădire ridicată cu încălcarea flagrantă a legii, începând cu anul 2006, a cărei construcţie a rămas nefinalizată, sluţeşte imaginea unuia dintre cele mai vechi parcuri din municipiul Hunedoara.

Imobilul din mijlocul Parcului Corvin, plănuit a fi un complex de agrement, cu pizzerii şi baruri, s-a transformat într-un bloc fantomă, cu două etaje, ale căror ferestre sunt cu toate sparte, cu pereţii mâzgăliţi de grafitii, înconjurat de gunoaie şi abandonat.


Construcţie ilegală
Clădirea din parcul hunedorean a fost construită ilegal, după ce în anul 2005, administraţia locală a municipiului Hunedoara a concesionat unei firme private, patronată de un consilier local, peste 30.000 de metri pătraţi din parc, reprezentând jumătate din suprafaţa acestuia. Concesiunea a fost aprobată pe 49 de ani, iar investitorii de la SC Proiect Design SRL se angajau ca să modernizeze Parcul Corvin. În schimb, firma privată a primit dreptul să construiască în mijlocul parcului o pizzerie, cu terasă şi restaurant. Construcţia a dus la tăierea a circa 30 de arbori din Parcul Corvin, cu acordul municipalităţii.

Abia la doi ani de la începerea lucrărilor, acestea au fost oprite, pentru că investitorul privat a ridicat un nivel suplimentar clădirii, fără ca acesta să fie inclus în planul construcţiei, iar lucrările au fost executate fără autorizaţie de mediu.

Ulterior primăria a intrat în litigiu cu firma căreia i-a concesionat terenul, iar afacerile judiciare nu sunt încheiate nici în prezent. În ultimii ani, administraţiile locale nu au mai investit în modernizarea Parcului Corvin, iar cât timp există litigiul asupra actului de concesiune, nu pot fi atrase fonduri de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea parcului.

Afacere păguboasă
Concesiunile au reprezentat în ultimii ani un mod de a face afaceri păguboase pentru administraţia locală şi pentru locuitorii municipiului Hunedoara.

image

În cazul Parcului Corvin, soarta construcţiei ilegale care a dus retezarea a zeci de copaci şi la blocarea investiţiilor de restaurare, a rămas deocamdată incertă. Localnicii din zonă i-au reproşat fostului primar al municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, că nu a pus în acţiune demolarea clădirii.

Legea nu mai permite astfel de construcţii în parcuri, însă nici administraţia locală nu a luat până în prezent vreo decizie privind situaţia ruinei. Avantajul demolării acesteia îl reprezintă redarea unei suprafeţe importante de zone verzi Hunedoarei.

Vă recomandăm şi:

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj, atacuri ale partizanilor

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara

FOTO-VIDEO Frânturi din istoria zbuciumată a celui mai mare combinat siderurgic din Transilvania

„Regele” fierului vechi din Hunedoara: Povestea lui Ovidiu Luca, fierarul care a ajuns milionar din cenuşa combinatului

FOTO Cum a dispărut "Victoria" Călan, una dintre marile uzine ale Transilvaniei

FOTO Imagini rare din istoria zilei de 1 Mai: cum sărbătoreau hunedorenii în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite