Hramul Mănăstirii Prislop: mii de pelerini sunt aşteptaţi la mormântul părintelui Arsenie Boca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua de 8 mai va fi una de sărbătoare pentru Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului. Are loc hramul mănăstirii aflată sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ioan Evanghelistul.

Mii de oameni sunt aşteptaţi joi, 8 mai, la hramul Mănăstirii Prislop din Ţara Haţegului.

„Peste 30 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică premergător şi pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Hramul Mănăstirii Prislop. Măsurile adoptate de jandarmi, alături de poliţişti şi pompieri, vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi credincioşii care vor sosi la mănăstire", a informat căpitanul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara. Anul trecut, la slujba care a avut loc la Prislop, de 8 mai, au participat peste 3.000 de oameni.

Mănăstirea Prislop are două hramuri, unul în 8 mai, când e sărbătorit Sfântul Ioan Evanghelistul, ocrotitorul lăcaşului, iar al doilea în 14 septembrie, de Ziua Crucii. Data de 28 noiembrie e considerate de asemenea o zi importantă pentru pelerinii care ajung la Prislop, fiind ziua trecerii în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca, înmormântat în cimitirul mănăstirii.


Vă recomandăm şi:

Părintele Arsenie Boca a schimbat soarta satelor apropiate Mănăstirii Prislop      Două sate hunedorene, Silvaşu de Sus şi Silvaşu de Jos, aflate în vecinătatea Mănăstirii Prislop, au renăscut economic în ultimii ani datorită popularităţii locului unde este înmormântat părintele Arsenie Boca.

FOTO VIDEO Mănăstirea Prislop în sărbătoare: au răbdat ploaia pentru a se ruga la mormântul lui Arsenie Boca        În ciuda ploii şi a vremii posomorâte, mii de pelerini au venit în această dimineaţă la Prislop, pentru a sărbători 103 ani de la naşterea duhovnicului Arsenie Boca. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirii a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga ţară.

FOTO Zece monumente din Hunedoara pe care turiştii nu trebuie să le rateze              Castelul Corvinilor, Cetatea Devei şi Mănăstirea Prislop se află pe lista celor mai vizitate monumente istorice ale Hunedoarei. Oferta turistică a judeţului este însă mult mai mare.

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca         Veche de mai bine de un secol, o căsuţă din lemn şi chirpici ascunsă pe vârful unui munte e considerată de localnicii din împrejurimile Bradului un colţ de Rai. Aici s-ar fi născut în 1910 părintele Arsenie Boca, cel supranumit „sfântul Ardealului“.

FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului     Mănăstirea Prislop se confundă cu numele părintelui Arsenie Boca, una dintre cele mai iubite figuri ale ortodoxiei româneşti. În anii 1950, părintele a fost stareţ al Mănăstirii Prislop, într-o vreme în care calvarul persecuţiilor din regimul comunist începea să se răsfrângă asupra lui. Un reportaj plin de mistic şi profunzime în cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - ”125 de locuri pentru care iubim România”.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite