Greva care a cutremurat România lui Ceauşescu, relatată de americani: cum au fost umiliţi miniştrii care au venit să îi calmeze pe mineri
0Spre sfârşitul anului 1977, Valea Jiului devenise o zonă militarizată, cu o populaţie tulburată de ameninţările autorităţilor, scriau jurnaliştii de la The New York Times. Totul se petrecea după ce în primele zile ale lunii august, peste 35.000 de oameni au protestat în Lupeni, faţă de condiţiile rele de muncă şi de lipsa alimentelor. Ceauşescu însuşi a ajuns în Valea Jiului pentru a-i calma, însă dictatorul nu şi-a respectat promisiunile.
Jurnalistul american David Andelman, corespondent al ziarului The New York Times, a ajuns în Valea Jiului, în noiembrie 1977, la trei luni de la cele mai mari mişcări de protest din anii regimului comunist, greva minerilor din Lupeni. Jurnalistul a descoperit un orăşel sărac, cu o populaţie încă frământată de urmările evenimentelor din luna august a aceluiaşi an.
„Mai mult de 2.000 de soldaţi au fost mobilizaţi în Valea Jiului, unde mari demonstraţii şi greve ale minerilor, la care au participat zeci de mii de oameni, au izbucnit în urmă cu trei luni, iar tensiunile economice şi politice continuă. Grevele şi demonstraţiile din Valea Jiului au reprezentat cele mai zdrobitoare mişcări de protest în România comunistă de după război”, afirma jurnalistul american, în reportajul „România cutremurată de protestul minerilor”, din 21 noiembrie 1977.
Ceauşescu, speriat de revolte
De două ori în ultimele trei luni, cel mai recent în urmă cu două săptămâni, preşedintele Nicolae Ceauşescu a călătorit în oraşele minelor de cărbune Petroşani, Vulcan şi Lupeni pentru a îndemna la calm şi pentru a purta discuţii cu muncitorii, consemna autorul în toamna anului 1977. Oficialii din România şi-au exprimat, în particular, îngrijorarea că demonstraţiile se puteau răspândi în rândul muncitorilor din alte zone ale ţării.
„La începutul acţiunilor de protest, muncitorii au sechestrat cel puţin un oficial al guvernului, pe care l-au ţinut ostatic, au blocat intrările în mină şi au mărşăluit pe străzi, strigând denunţări la adresa unui regim care se mândrea cu controlul aspru poliţienesc”, afirma jurnalistul american David Andelman. În 3 august 1977, revendicările minerilor din Valea Jiului au fost prezentate într-o petiţie de 17 puncte preşedintelui Ceauşescu. Ele reflectau deficienţele sistemului politic şi economic, lipsa alimentelor şi a bunurilor de consum, locuinţele înghesuite şi de proastă calitate, sistemul de pensii inadecvat şi sancţiunile aspre pentru neîndeplinirea planurilor de producţie.
Valea Jiului sub teroare
„Nimic nu s-a schimbat, nimic nu s-a rezolvat, a relatat unul dintre cei câţiva mineri care au fost de acord să vorbească despre proteste, dar care a ţinut să pledeze în mod repetat: „trebuie să spui că am vorbit doar despre sport, camping, poate despre ski sau vom fi cu toţii arestaţi”. De aceea numele minerilor nu au fost făcute publice. „Lucrurile s-au liniştit acum, deoarece oamenilor le este teamă”, a continuat minerul. „Este dificil să ne organizăm deoarece acum sunt spioni peste tot. Dar aşteptăm şi anul viitor...” A lăsat propoziţia neterminată, dar şi-a încleştat pumnul”, scria jurnalistul The New York Times.
Potrivit acestor mineri şi a altor informări de la Bucureşti şi Belgrad, tulburările au început în 1 august, în Lupeni, un oraş cenuşiu cu 30.000 de locuitori, care nu se distinge cu aproape nimic faţă de alte oraşe ale minelor de cărbune, arăta David Andelman. “Bulevardul oraşului este aliniat printre blocurile şi barăci de cărămidă cu scuaruri minuscule în care copii cu feţele acoperite de funingine se joacă. Printre barăcile care datează dinaintea celui de-al doilea război mondial se văd ocazional blocurile cu apartamente noi, multe trântite în grabă la cererile muncitorilor, în urmă cu cinci şi zece ani. Acum şi ele sunt crăpate şi înnegrite”, relata jurnalistul The New York Times.
FOTO: Scînteia, 4 august 1977. Greva minerilor a fost relatată ca fiind o vizită de lucru a lui Nicolae Ceauşescu în Valea Jiului.
Doza de curaj a minerilor
În 1 august, muncitorii au început să se strângă în faţa intrării principale a minei, îndreptându-se apoi spre piaţa din centrul oraşului. Au fost bine organizaţi.
„Cu toate că doar 580 de mineri intrau într-un schimb, în subteran, în timp ce 5.000 munceau la suprafaţă, la sfârşitul primei zile de grevă, mai mult de 35.000 de oameni de la minele şi oraşele din împejurimi s-au revărsat în oraş, împânzind piaţa, străzile din jurul ei şi dealurile. O fotografie despre care se spune că a fost făcută, cu mari riscuri, de unul dintre mineri şi dată unui străin îi arata pe demonstranţi blocând intrarea în mină, urcând pe stâlpi şi adunaţi pe străzile laterale. În cea de-a doua zi, informaţiile despre tulburări au ajuns la Bucureşti, iar preşedintele Ceauşescu a trimis în Lupeni trei oficiali de rang înalt: prim-ministrul Ilie Verdeţ, ministrul Muncii, Gheorghe Pană şi pe ministrul Minelor, Constantin Babalău. Cel puţin un ministru, minerii îl indică pe Babalău, alţii afirmă că e vorba de Gheorghe Pană, a fost luat ostatic de minerii care au cerut să vină Ceauşescu pentru a discuta cu ei. În timp ce aşteptau, minerii l-au certat pe ministru. Le-au arătat miniştrilor mâncarea de calitate inferioară pe care o primeau în mod regulat. „Le-am aruncat-o în faţă şi le-am spus să o mănânce ei”, povesteşte un miner”, potrivit autorului reportajului din The New York Times.
FOTO: The New York Times. Lupeni 1977.
Ceauşescu, sfidat de ortaci
Nicolae Ceauşescu şi-a întrerupt o scurtă vacanţă pe litoralul Mării Negre, iar în 3 august a aterizat în Petroşani, un oraş învecinat Lupeniului unde mulţimea era încă adunată. Preşedintele le-a făcut minerilor un număr de promisiuni: revizuirea sistemului de pensii, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, creşterea calităţii alimentaţiei şi a bunurilor de consum, în special a hainelor, şi case noi. Oamenii au fost de acord să se întoarcă la lucru. „Pentru două săptămâni, situaţia noastră s-a îmbunătăţit. Am primit alimente mai multe şi mai bune, haine. O nouă lege a pensiilor a fost publicată în scurt timp, formal. Dar în două săptămâni totul s-a încheiat. Apoi au venit trupele”, povestea un miner, citat în reportajul „România cutremurată de protestul minerilor”, din 21 noiembrie 1977.
Militarii au împânzit Valea Jiului
„Din 1 septembrie, cel puţin 2.000 de militari români au fost mutaţi în Valea Jiului. Se spunea că ei urmau să muncească în minele de cărbune, dar un miner a relatat că soldaţii au refuzat, spunând: „nu este treaba noastră, noi am venit să apărăm ţara”. Minerii povestesc că un număr mare de ofiţeri de securitate au îmbrăcat haina simplă a minerilor şi au fost detaşaţi la minele din Valea Jiului, având misiunea de a preveni reluarea organizării muncitorilor, a planurilor unor mişcări de protest. Au fost informaţii că la scurt timp după sosirea ofiţerilor de Securitate şi a soldaţilor, mii de mineri au fost îndepărtaţi, mulţi dintre ei cu forţa, din Valea Jiului, împreună cu familiile lor. Minerii din Lupeni au negat că au avut loc strămutări în masă. Unii, cu siguranţă, au fost demişi şi alungaţi din minele de cărbune. Minerii şi informăriile externe confirmă că liderul greviştilor care a prezentat cererile minerilor lui Ceauşescu, un miner identificat ca fiind Constantin Dobre, absolvent de liceu, a fost luat de Securitate în mijlocul nopţii şi mutat împreună cu soţia şi copiii săi în Craiova, un oraş de provincie la circa 200 de mile depărtare”, relata David Andelman.
Minerii au rămas în sărăcie
Trei dintre cei cinci demnitari din Ministerul Minelor, Dan Rădulescu, Ivan Mineu şi Gheorghe Pacoste, au fost demişi. Unii diplomaţi susţin că se crede că vor avea loc alte epurări, ca urmare a acţiunilor minerilor şi a eşecului agenţiilor guvernamentale de a-i ţine sub control pe mineri. Muncitorii spun că au fost luate măsuri de represiune financiară împotriva lor: până la 40 la sută din veniturile pe luna august au fost reţinute, pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Iar Guvernul deşi le-a oferit salarii mărite cu până la 30 la sută, continuă să le reţină între 5 şi 25 la sută din ele, pentru neândeplinirea planului, informa The New York Times.
„În urmă cu două săptămâni, Ceauşescu s-a reîntors în Valea Jiului. «Vrem ca munca minerilor să fie uşurată, iar condiţiile de muncă să fie îmbunătăţite şi o productivitate sporită să fie asigurată», le-a spus miilor de oameni care au asistat la ceremonia prin care a primit titlul de miner de onoare. «Face totul pentru binele lui», a rânjit un miner”, scria David Andelman.
Vremurile grele
Autorul reportajului afirma că, deşi minerii din România aveau o reputaţie de agitatori, ei şi-au exprimat un sentiment care s-a răspândit în rândul muncitorilor din industria grea. Deja nemulţumiri au fost auzite şi la Uzina 23 August din Bucureşti. „Mulţi dintre muncitorii care au ajuns în ultimii 30 de ani de la ferme la uzine, mine şi combinate au făcut mari sacrificii. Standardele de viaţă ale muncitorilor sunt mai ridicate ca întotdeauna, dar mai reduse ca în majoritatea ţărilor est-europene. După toate indicaţiile nici în anii următori situaţia nu se va schimba, preşedintele Ceauşescu va continua să trântească productivitatea naţiunii în dezvoltare mai degrabă decât în alimente şi haine. Guvernul a refuzat să ofere vreun comentariu public despre evenimentele din Valea Jiului”, încheia jurnalistul american.
Vă recomandăm şi:
FOTO Cine salvează Lupeniul, municipiul dator vândut din Valea Jiului
Municipul Lupeni din Valea Jiului a ajuns dator vândut la statul român, cu aproape 33 de milioane de lei. Localnicii dau vina pe administraţia locală, primarul pe statul român, însă nimeni nu pare în stare să găsească vreo soluţie de ieşire din situaţia ingrată.
Ernest Ulrich (87 de ani), etnic german din Petroşani, deportat, în 1945, în lagărele de muncă din fosta Uniune Sovietică pentru aproape cinci ani, povesteşte cum un gropar rus îşi hrănea porcii din cadavrele deţinuţilor şi chiar ar fi folosit carnea de om la preparatele oferite prizonierilor. Ulrich este unul dintre cei mai în vârstă şoferi din Valea Jiului şi a reuşit să scrie o carte în care a relatat experienţele din URSS.
Octavian Pătraşcu este preot de jumătate de veac şi a fost unul dintre cei care au oficiat la înmormântarea părintelui Arsenie Boca, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Slujeşte în Petroşani, unde a ctitorit o bisericuţă maramureşeană şi a creat un muzeu al satului.
Se încarcă comentariile...
