Gică Popescu, în căutare de talente la Hunedoara: „Dorim ca jucătorii de la CS Hunedoara să vină către noi”

Gică Popescu, în căutare de talente la Hunedoara: „Dorim ca jucătorii de la CS Hunedoara să vină către noi”

Academia Gheorghe Hagi şi FC Viitorul au semnat un parteneriat cu CS Hunedoara. ADEVĂRUL.

Gheorghe Popescu a venit, joi, la Hunedoara pentru a semna parteneriatul dintre Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Viitorul FC Constanţa şi Clubul Sportiv Hunedoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Viitorul FC Constanţa şi Clubul Sportiv Hunedoara au semnat, joi, un parteneriat pentru selecţia în vederea selecţiei, pregătirii şi promovării celor mai talentaţi tineri jucători de fotbal pentru competiţiile profesioniste. La semnarea contractului au participat Gică Popescu, în calitate de reprezentant al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, Zoltan Marton Iasko (reprezentând Viitorul Constanţa) şi Daniel Stroia, directorul sportiv al CS Hunedoara),

„Academia noastră şi Clubul Viitorul au început o serie de parteneriate cu cluburi de copii şi juniori din România. Am ţinut foarte mult ca unul dintre parteneriate să îl încheiem la Hunedoara. Istoria ne-a făcut să alegem această zonă. Întotdeauna Hunedoara a fost o pepinieră de juniori extraordinară. Un alt element important în alegerea Hunedoarei ca partener al nostru este prezenţa lui Dan Stroia aici. Am jucat împreună la lotul de juniori şi ştiu cât de serios este. Încheiem astăzi un parteneriat cu beneficii reciproce. Dorim ca jucătorii pe care îi aveţi la Hunedoara să vină către noi, către Constanţa, pentru că ştiţi foarte bine condiţiile de acolo şi maniera serioasă în care facem lucrurile la noi la academie. Beneficiile dumneavoastră vor fi financiare şi de imagine, pentru că în momentul în care ne trimiteţi un jucător care de la Academia de Fotbal «Gheorghe Hagi» va merge către fotbalul mare, ştiţi foarte bine că suntem clubul care a vândut cei mai mulţi jucători în străinătate în ultimii ani”, a declarat Gheorghe Popescu.

Clubul finanţat de municipalitate cu buget
CS Hunedoara are un buget stabil, printre cele mai mari la nivelul Ligii a III-a din România, între 1,5 milioane şi 1,8 milioane de lei, susţine primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu. „Avem aproximativ 200 de copii la acest centru de juniori, iar parteneriatul acesta ne obligă să investim chiar mai mulţi bani, pentru că niciun efort nu este prea mare pentru investiţia în copii şi juniori”, a declarat Dan Boboutanu. 

„Îi felicit că au ales Hunedoara ca partener – Hunedoara are tradiţie, are resurse şi un club stabil din punct de vedere financiar. Vreau să mai spun că aceşti oameni (Gică Popescu şi Zoltan Iasko – n.r.), pe lângă că au fost mari fotbalişti, sunt şi mari caractere. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat şansa de a juca alături de ei şi împotriva lor”, a spus Daniel Stroia, directorul Clubului Sportiv Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO O vedetă din fotbal a cumpărat restaurantul unde au cinat şeful URSS şi Ceauşescu: „Am investit un milion de euro. Nu este o afacere”

VIDEO Michael Klein a fost comemorat la Hunedoara. A fost starul echipei Corvinul din anii '80

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: