Geoparcul Dinozaurilor -Ţara Haţegului a fost reconfirmat ca sit UNESCO. De ce rezervaţia este unică în România

Geoparcul Dinozaurilor -Ţara Haţegului a fost reconfirmat ca sit UNESCO. De ce rezervaţia este unică în România

Geoparcul Dinozaurilor - Ţara Haţegului.

Reprezentanţii UNESCO şi ai Reţelei Geoparcurilor Internaţionale au reconfirmat oficial statutul de sit internaţional, pe următorii patru ani, pentru Geoparcul Dinozaurilor  - Ţara Haţegului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului a primit „cartonaşul verde” şi recunoaşterea oficială de membru al reţelelor Globală şi Europeană a Geoparcurilor Internaţionale UNESCO. În procesul de revalidare UNESCO, un geoparc poate primi „cartonaş verde”, ce presupune îndeplinirea criteriilor de recunoaştere ca sit UNESCO, „cartonaş galben”, reprezentând o perioadă de graţie de 2 ani pentru remedierea neconcordanţelor privind acest statut, sau „cartonaş roşu” care înseamnă pierderea statutului UNESCO.

Recunoaşterea oficială vine în urma procesului de revalidare desfăşurat în vara anului trecut. Conform statutului Reţelei Internaţionale a Geoparcurilor UNESCO, fiecare geoparc membru trebuie evaluat odată la patru ani pentru a se verifica dacă respectă cerinţele de păstrare a acestei importante recunoaşteri internaţionale.

„Doi evaluatori acreditaţi de prestigioasa organizaţie internaţională au venit în Geoparc pentru a vedea, la faţa locului, dacă şi cum sunt îndeplin condiţiile de păstrare a statutului UNESCO. Timp de patru zile, Klaus George din Germania şi Jianping Zhang din China au mers la principalele puncte de interpretare şi pe trasee de vizitare ale Geoparcului. De asemenea, au avut întâlniri cu reprezentanţi ai Universităţii din Bucureşti, cu autorităţi locale şi judeţene, cu partenerii Geoparcului, dar şi cu membri ai comunităţilor locale. În urma vizitei în Geoparcul din România, ei au întocmit un raport validat pozitiv de UNESCO, dar şi recomandări care să ajute geoparcul să se menţină în elita mondială şi pe viitor”, au informat reprezentaţii Geoparcului Dinozaurilor  Ţara Haţegului.
În urma acestei reconfirmări, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului rămâne unicul geoparc din România recunoscut UNESCO prin Programul Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri. Totodată, este singurul geoparc din lume administrat, printr-un program dedicat, de o instituţie de învăţământ superior, în acest caz Universitatea din Bucureşti.

Cele mai multe situri UNESCO

Judeţul Hunedoara rămâne singurul din ţară care are pe teritoriul său trei entităţi parte ale programelor UNESCO şi două persoane care deţin titlul de Tezaur Uman Viu. Pe lângă Geoparc, în judeţul Hunedoara mai au recunoaştere UNESCO Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei şi Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei. Taragotistul Pera Bulz şi profesorul Mircea Lac sunt cei doi deţinători ai titlului de Tezaur Uman Viu.

Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului cuprinde întreaga Ţară a Haţegului şi are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 147 de teritorii din 41 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internaţional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Haţegului sunt unici în lume, importanţa ştiinţifică şi atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă şi pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor şi a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO „Bijuteria” istorică a Devei uitată de autorităţi. Ce soartă a avut turnul celei mai vechi biserici a românilor

FOTO Descoperire uimitoare sub cea mai veche biserică medievală. Arheologii pot rescrie povestea aşezării lui Matia Corvin

VIDEO Controversele Lacului Cinciş după secetă. Cum se înfăţişează cel mai căutat loc al barajului, biserica „fantomă”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: