Garofiţa Mocanu a scăpat a doua oară de puşcărie. Mama a şase copii acuzată de furt a fost graţiată de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Garofiţa Mocanu, o femeie condamnată de Judecătoria Deva pentru escrocarea unor bătrâni din municipiu a fost graţiată de preşedintele ţării, Traian Băsescu. Motivul graţierii este unul umanitar: Garofiţa Mocanu este mamă a şase copii.

Garofiţa Mocanu, o femeie condamnată în urmă cu trei ani de Judecătoria Deva pentru furt calificat, dar care este mamă a şase copii, a fost graţiată de preşedintele României, Traian Băsescu, din motive umanitare. 

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni decretul de graţiere a doamnei Garofiţa Mocanu pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de trei ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/19.10.2011 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93/23.01.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, precum şi pentru pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 662/2009 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Garofiţa Mocanu este mamă a şase copii cu vârste cuprinse între un an şi 11 ani”, a informat Administraţia Prezidenţială. Garofiţa Mocanu este a treia femeie graţiată în acest an de şeful statului.

Prinsă după ce a furat din locuinţa unor bătrâni
Garofiţa Mocanu şi încă o tânără au fost reţinute de poliţişti  în luna august a anului 2009 la Deva, în urma unor infracţiuni de furt şi înşelăciune. Ea şi două însoţitoare ale ei au fost prinse după ce au furat banii şi mai multe bunuri din casa unor bătrâni din Deva, fiind acuzate că au înşelat şi alţi pensionari. Atunci, cele două s-au prezentat la poarta casei unei femei de 74 de ani şi a soţului ei de 81 de ani şi i-au întrebat dacă nu au electronice de vânzare.

garofita mocanu

Bătrânii le-au invitat pe tinere în casă şi le-au arătat un televizor vechi, pe care l-au oferit la preţul de 100 de lei. Clientele de ocazie le-au dat o hârtie de 200 de lei pentru a fi schimbată de gazde. Bătrâna a fost urmărită de una din tinere, care a aflat unde ţine banii. Apoi, în timp ce una din escroace le-a distras atenţia bătrânilor, celelalte două au operat, furându-le banii şi mai multe obiecte. Au fost prinse la scurt timp, după ce victimele şi-au dat seama că au rămas fără economii şi au anunţat Poliţia.

Garofiţa Mocanu mai fusese reţinută şi în 2008 pentru furt şi apoi, în ianuarie 2010, a fost arestată din nou, pentru o lună. Condamnată definitiv în 2012 la trei ani de închisoare, Grofiţa Mocanu a reuşit să amâne executarea restului de pedeapsă, după ce rămăsese însărcinată.


Vă recomandăm şi:

A început judecarea recursului hoţilor de comori dacice. Procesul are loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cei 11 hunedoreni acuzaţi că au prejudicii de peste două milioane de euro, în urma traficării tezaurelor de patrimoniu descoperite şi sustrase din siturile cetăţilor dacice, au fost chemaţi în faţa instanţei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. A început procesul în recurs al grupării conduse de Iulian Ceia, iar magistraţii vor da o soluţie definitivă în dosar.

VIDEO Mircia Muntean este cercetat penal după accidentul de la care a fugit. Dosarul va fi trimis la Parchetul ÎCCJ

Accidentul rutier în care a fost implicat aseară deputatul Mircia Muntean nu a rămas fără urmări. El va fi cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar dosarul va fi soluţionat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care acuzaţiile asupra deputatului PSD, că ar fi condus băut, vor fi confirmate, el riscă să fie trimis în închisoare. Mircia Muntean a negat că s-ar fi aflat la volanul maşinii sale.

Judecătoria Hunedoara a fost renovată. Investiţia de un milion de euro a fost inaugurată de ministrul Justiţiei

Lucrările de modernizare şi extindere a sediului Judecătoriei Hunedoara au ajuns la final. Astăzi, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, şi reprezentanţii mai multor instanţe şi instituţii din regiune, au fost invitaţi la inaugurarea proiectului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite