Frumoasele satelor din secolele trecute. Cu ce îi fascinau româncele pe călătorii străini şi cum le surclasau pe săsoaice
0
Numeroşi călători străini care au vizitat în trecut ţinuturile aproape inaccesibile locuite de români au rămas uimiţi de înfăţişarea şi portul româncelor din sate.
Călătorii străini care vizitau provinciile româneşti din urmă cu două secole rămâneau adesea fascinaţi de modul de viaţă al localnicilor.
Drumurile proaste din ţară şi lipsa căilor ferate, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, făceau ca ţnuturi întinse ale României de astăzi să fie considerate în acele vremuri locuri aproape inaccesibile, populate de oameni care îi fascinau pe occidentali prin obiceiurile şi chiar înfăţişarea lor. Unii dintre publicişti au acordat atenţie deosebită descrierii româncelor.
Robert Nelson Boyd, un explorator şi scriitor englez cara călătorit în Transilvania şi Ţara Românească în jurul anului 1870, le-a descris pe româncele întâlnite ca mai puţin frumoase decât soţii lor. Munca grea la care erau supuse le afecta trăsăturile fine încă de la o vârstă fragedă.
„Ele sunt, în general, mici şi trăsăturile lor sunt uzate şi aspre de expunerea la munca grea, timpurie. De la o vârstă fragedă, femeia valahă este silită să lucreze afară, iar fumuseţea ei este tulburată de efectele muncii grele. Ocazional, excepţia acestei reguli este întâlnită în satele mai mari unde găsim ţărani bogaţi şi destul de educaţi care nu îşi trimit fiicele să muncească în câmp, şi ele pot fi văzute posedând o frumuseţe naturală, îmbunătăţită de încrederea lor şi purtarea simplă. Ochii lor sunt cafenii, au o expresie blândă, şi obişnuite să fie tratate ca fiinţe inferioare, par surprinse şi mulţumite la cea mai mică atenţie care li se acordă. Este dureros să vezi câtă corvoadă şi muncă grea trebuie să facă. Nu doar că poartă pe umeri grija întregii gospodării, dar trebuie să muncească şi la grădină şi în câmp, la seceriş, la semănat, la cules, la căratul lemnelor şi al apei, pe lângă că torc şi apoi ţes hainele şi păturile folosite de familiile lor”, relata exploratorul englez.
Cum se îmbrăcau frumoasele satelor
Autorul remarca şi portul simplu al femeilor şi podoabele lor. „Ele poartă un fel de fustă colorată, deschisă pe margini, pentru a le da mai multă libertate de mişcare. Părul este purtat în cosiţe, împodobit cu flori sau monede înşirate pe un fir, împletit curios în păr. Fetele tinere nu poartă capul acoperit, dar cele măritate folosesc o basma albă, cu margini colorate, împăturită graţios, în maniera unui turban. În general sunt desculţe, dar folosesc sandale dacă merg pe distanţe mai lungi, iar în zilele de sărbătoare cizmuliţe. Am remarcat că în ţinuturile izolate din Carpaţi, la ocazii festive, frumoasele satelor poartă cizmuliţe, de care sunt foarte mândre, căci niciunul dintre bărbaţi nu se poate lăuda cu un asemenea lux”, remarca englezul.
Mai dichisite decât săsoaicele
Prinţesa Dora d’Istria, născută în familia nobiliară Ghica şi stabiltă în Franţa, a descris trăsăturile plăcute ale româncelor în volumul „Les femmes en Orient”, publicat în secolul al XIX-lea.
„Superioare bărbaţilor prin hărnicia şi veselia lor, ele sunt regine în căminul domestic, în acest Orient unde chiar creştinii sunt dispuşi a considera soţia lor ca pe o servitoare. Româncele, ca toate femeile latine, au un simţământ înnăscut de eleganţă şi se îmbracă, în genere, cu o cochetărie ingenioasă. În Transilvania fetele îşi împletesc părul într-o coadă groasă care se termină cu o panglică sau cu o monedă. Îşi pun în păr flori, monede sau pene de păun şi câteodată pe frunte o diademă pe care strălucesc mărgele şi hurmuzuri. Marama cu care se împodobesc femeile măritate e în formă de turban, prin localităţile de miazăzi a provinciei şi aiurea are forma unui văl. Nimic nu prinde aşa de bine ca frumoasele lor cămăşi ţesute şi catrinţa, împodobită cu vărgi viu colorate. Româncele din multe sate poartă opinci în loc de ciubote roşii sau galbene. La Vets, lângă un teritoriu ce posedă saşii în nordul Transilvaniei, am fost viu impresionată de contrastul ce prezintă costumul româncelor şi al săsoaicelor a căror vestă este neagră, fustă neagră, ciubotele negre, ca şi cum ele ar voi să facă să răsară şi mai mult veşmintele latinelor prin această îngrămădire de neguri asupra persoanei lor. Muntencele de la Zlatna par să sfideze prin bogăţia îmbrăcăminţii lor pe săsoaicele avare şi melancolice”, scria autoarea.
Româncele frumos îmbrăcate
Joseph Adalbert Krickel a călătorit în Transilvania la începutul anului 1828. Exploratorul austriac a parcurs peste 14.000 de kilometri pe jos prin Imperiul Habsburgic şi a lăsat posterităţii impresiile sale remarcabile de drumeţie, într-un jurnal de călătorie. Româncele întâlnite în ţinuturile Hunedoarei ş-au impresionat.
„Aici a fost pentru prima dată când am avut ocazia să văd laolaltă o sumedenie de românce drăguţe. Îmbrăcămintea lor este aici întrucâtva deosebită de cea a altor românce din Transilvania. Ele işi înfăşoară capul cu o pânză albă de in în formă de turban. Cămăşile lor sunt pline de cusături colorate şi ţinute de o cingătoare, iar rochia scurtă este acoperită în spate şi în faţă de două oprege lungi cu dungi. Aceste oprege sunt aici cu franjuri, iar cămăşile sunt împodobite cu cusături reprezentând flori sau alte motive. Româncele sunt mari amatoare de mărgean şi perle de sticlă. În rest, întregul lor comportament este mult mai blând decât al bărbaţilor, care sunt cu totul opusul lor”, scria călătorul austriac.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
