Frica de vampirii medievali. Cum scăpau oamenii de coşmarul morţilor care se întorceau printre cei vii

Frica de vampirii medievali. Cum scăpau oamenii de coşmarul morţilor care se întorceau printre cei vii

Schelet de presupus vampiri, descoperit în Polonia.

Medievalii obişnuiau să îi îngroape pe presupuşii vampiri în moduri cu totul neobişnuite, arată numeroase dovezi arheologice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă românii îl revendică pe Dracula, credinţele în vampiri datează din cele mai vechi timpuri, iar mărturii despre „morţii vii”, fiinţele blestemate şi spiritele necurate care se întorc pe pământ pentru a-i chinui pe oameni au o arie largă de răspândire. Despre oamenii transformaţi în vârcolaci sau vampiri au relatat mai mulţi autori antici şi medievali.

În urmă cu aproape două milenii, romanul Petronius dezvăluia povestea unui om care a pornit din Roma spre vila sa de la ţară, însoţit de un soldat roman, iar noaptea, la ivirea lunii pline, ostaşul şi-a scos hainele şi s-a preschimbat într-un lup. Omul a alergat atunci, înspăimântat, spre vila sa, unde a constatat că un lup a devastat turmele de acolo. Unul dintre slujitori a reuşit să rănească animalul. Auzind acest lucru, bărbatul s-a întors la Roma, unde a reîntâlnit soldatul, găsându-l în timp ce era tratat de un medic pentru rănire, şi şi-a dat seama că el a fost cel care s-a schimbat în fiară.

Pietre îndensate în gura vampirilor

Unele dintre cele mai vechi dovezi despre practicile folosite de medievali pentru combaterea vampirilor datează din urmă cu 1.300 de ani. În Irlanda, două schelete au fost descoperite recent de arheologi, în comitatul Roscommon, având pietre imense îndesate în cavitatea bucală. Înmormântările „deviante” au fost asociate cu defuncţii despre care se credea că se vor întoarce printre cei vii, dacă nu vor fi luate măsuri, susţineau cercetătorii. Descoperiri similare au fost făcute şi în alte ţinuturi britanice, dar şi pe continent. În 2006, potrivit medievalists.com, rămăşiţele unei femei „vampir” din secolul al XVI-lea au fost găsite printre cele ale victimelor unei epidemii de ciumă. Femeia avea un pietroi în gură, o dovadă, susţineau arheologii, că femeile erau adesea învinovăţite pentru răspândirea epidemiilor. În Polonia, arheologii au descoperit în cimitirul bisericii din Kamien Pomorski rămăşiţele unui bărbat care a fost îngropat cu un bolovan în gură, îndesat încât dinţii i-au fos striviţi, şi cu un ţăruş înfipt în picior, menit să oprească ridicarea acestuia. Cercetătorii susţineau că înmormântarea „vampirului” a avut loc în secolul al XVI-lea.

La începutul anilor 1990, arheologii au descoperit ceea ce se crede a fi primul cimitir al vampirilor, în Celakovice, o localitate aflată în vecinătatea oraşului Praga. Aici au fost excavate 14 morminte, în care cadavrele erau mutilate, cu vârfuri metalice conduse prin corp sau pietre grele aşezate pe ele. Arheologii au stabilit că mormintele datează din secolul al XI-lea sau al XII-lea. Majoritatea victimelor erau adulţi tineri, de ambele sexe. Victimele ar fi murit aproape în acelaşi timp, iar sătenii credeau că erau expuşi riscului de a deveni vampiri, informau cercetătorii.

În 1994, pe insula grecească Lesbos, în apropierea oraşului Mytilene, arheologii care investigau un vechi cimitir turcesc au descoperit un schelet medieval îngropat într-o criptă ascunsă dintr-un zid antic al oraşului. Trupul defunctului era înfipt în bătut în piroane în mormânt, vârfurile de fier fiind ţintuite prin gât, pelvis şi gleznă.

Armata de morţi

Printre primele relatări medievale despre vampiri se află şi o cronică din secolul al XII-lea şi a fost scrisă de un călugăr al mănăstirii Sfântului Evroult din Normandia. Autorul relata că în 1 ianuarie 1091, o armată a morţilor a intrat în Normandia, iar martor a fost un preot localnic, pe nume Walchelin , care în noaptea târzie se întorcea acasă după ce îngrijise un bolnav. Aflat pe drum, încă departe de satul său, preotul auzise zgomotele unei mari oştiri care se îndrepta în direcţia sa. A încercat să se ascundă în spate copacilor, dar a fost zărit de unul dintre străini, care i-a spus să rămmână pe loc. Walchelin a rămas la marginea drumului, de unde a văzut mii de oameni care treceau pe lângă el. Primii erau ţăranii, care purtau pe gât şi umeri hainele, animalele, mobila şi alte bunuri. Au urmat sute de femei, călare, şi o mulţime de preoţi şi călugări în haine negre, urmaţi apoi de cavaleri urcaţi pe cai uriaşi. Oastea părea că se îndreaptă spre un câmp de luptă, însă preotul a rămas înspăimântat, pentru că recunoscuse în mulţime oameni care muriseră în ultimii ani. Mulţi dintre ei sufereau chinuri groaznice, ca pedepse pentru relele săvârşite în timpul vieţii, relata autorul lucrării. Mărturia despre armata morţilor din Normandia s-a răspândit în Evul Mediu în întreaga Europă.

Setea de sânge

Cel mai faimos roman despre vampiri este Dracula, publicat de scriitorul irlandez Bram Stoker. Personajul principal al nuvelei a fost inspirat de Vlad Ţepeş, cunoscut lumii prin numeroasele legende care îl înfăţişau ca un personaj nemilos şi dornic de vărsare de sânge.Unii cercetători susţin că autorul irlandez  s-ar fi inspirat din folclorul local al ţării sale şi nu din folclorul românilor. O legendă irlandeză vorbeşte despre o căpetenie rea care a trebuit să fie ucisă de trei ori după ce s-a întors în căutarea unui vas de sânge, din care se hrănea. Printre legendele care îl asociază pe Ţepeş cu canibalismul se afla relatare contemporană voievodului din secolul al XV-lea, în care Michel Beheim descria unul dintre ospeţele macabre date de cel supranumit Dracula. Potrivit autorului, Ţepeş ar fi invitat câţiva oaspeţi la conacul său, pe care i-a ucis în chinuri groaznice. Dracula şi-a continuat apoi festinul, înconjurat de trupurile victimelor sale şi chiar ar fi muiat pâinea în găleţile de sânge. Autorii legendelor slave din secolul al XV-lea oferă o relatare asămănătoare despre festinurile lui Vlad Ţepeş. „Odată se ospăta sub trupurile oamenilor morţi, care erau puşi în ţeapă, mulţime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfăta”, se arăta într-o povestire despre Dracula.

Practicile macabre ale românilor

Mitologia românească este bogată în credinţe în existenţa unor spirite necurate, iar printre cele mai populare sunt strigoii. Nenumărate mărturii dezvăluiau practicile prin care oamenii îşi linişteau temerile faţă de cei bănuiţi că după moarte s-au transformat în strigoi. 

„Ca să i se nimicească puterea strigoiului i se bate în inimă un par de stejar, de tisă ori de frasin, se înţeapă cu o frigare, cu un cui sau cu un cuţit, rămânând astfel ca pe viitor să fie legat de sicriul în care a fost îngropat şi să nu mai iasă din mormânt, pentru săvârşirea nelegiuirilor”, arăta etnologul Tudor Pamfile, în urmă cu un secol. Altor presupuşi strigoi li se băteau cuie la încheieturile mâinilor şi picioarelor sau în burtă sau erau traşi în ţepe. Alţii se înfierau după cap, ori li se tăia capul. Unii aşa-zişi strigoi erau spintecaţi în două cu o coasă, apoi oamenii fierbeau vin şi îl turnau peste ei, înainte de a-i îngopa din nou. „Altor strigoi, după ce li se spintecă burta, li se scot ficaţii şi inima, se ard pe foc până se fac scrum şi cenuşa ce iese se amestecă într-un pahar cu apă şi se bea cu toate neamurilr lor, ca să fie ferite. Unii ung strigoii cu gaz şi apoi îi ard, alţii îi ard cu rădăcini. Alţii ard numai inima, pe când trupul îl toacă şi apoi îl pun în groapă”, relata Tudor Pamfile.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Blestemul frumoasei Beatrice, ultima prinţesă a Corvinilor şi cea mai bogată femeie din Transilvania medievală: şi-a văzut soţul ucis şi copiii otrăviţi

Cele mai aberante credinţe păstrate de români: pruncii cu tichie şi codiţă devin strigoi, bătrânele urâte sunt necurate

Povestea groaznică a sătenilor care s-au răzbunat pe fata – strigoi: au devastat cimitirul şi au batjocorit trupul tinerei spânzurate, în faţa tatălui ei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: