FOTO VIDEO Noaptea „Comisarului Cattani“. Întâlnirea cu fiul său l-a copleşit pe cel mai dur poliţist

FOTO VIDEO Noaptea „Comisarului Cattani“. Întâlnirea cu fiul său l-a copleşit pe cel mai dur poliţist

Traian Berbeceanu a avut parte de o primire emoţionantă, dipă cele peste 30 de zile petrecute departe de familie. FOTO: ADEVĂRUL, D.G.

Traian Berbeceanu a fost eliberat din arest preventiv după mai bine de o lună de la data în care procurorii au decis ridicarea acestuia din apartamentul său din Deva şi trimiterea sa în închisoare. În această dimineaţă, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba s-a întors acasă, în Deva, şi şi-a reîntâlnit fiul de nouă ani, de care fusese nevoit să se despartă. Poliţistul a avut parte de o primire emoţionantă în Deva.

Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba, a fost aşteptat în faţa blocului unde locuieşte în Deva de zeci de susţinători şi apropiaţi, care au dorit să îi ureze bun venit acasă, după o lună petrecută în arest preventiv. Poliţistul a fost eliberat din arest în cursul zilei de marţi, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României de a-i înlocui măsura preventivă cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.

Câteva ore mai târziu, Berbeceanu a plecat din Bucureşti spre Deva, unde a ajuns în jurul orei 1:30 dimineaţa. Între timp, în faţa blocului unde locuieşte au venit câteva zeci de susţinători ai comisarului, deşi iniţial acesta le-a transmis apropiaţilor săi că se va întâlni cu ei în zilele următoare. Devenii au rămas însă în faţa blocului său, pentru a-l aştepta până târziu după miezul nopţii.

Cel mai nerăbdător a fost fiul de nouă ani al poliţistului, care le-a împărţit ceai şi cafea oamenilor strânşi pentru a-l întâmpina pe poliţist. Bogdan nu îşi mai văzuse tatăl de o lună. I se spusese că eroul său fusese trimis într-o misiune, iar pentru a-l întâmpina cum se cuvine, fiul  i-a pregătit un tort. Emoţiile copilului au crescut pe măsură ce afla că părinţii săi sunt tot mai aproape de casă. Traian Berbeceanu nu a făcut nici el faţă emoţiilor la întâlnirea cu copilul său. A izbucnit în lacrimi la vederea fiului său.

 
Foto

Fostul şef de la BCCO Alba a fost întâmpinat cu aplauze de vecinii şi prietenii săi. Le-a spus că momentele grele au trecut pentru el şi că nu îşi va părăsi familia. Despre decizia de marţi a magistraţilor, poliţistul susţine că a fost una corectă.

„Am avut parte şi noroc de un complet de judecători care au ascultat cu mare atenţie argumentele mele şi în final au luat decizia corectă. Clipele petrecute departe de familie au fost cumplite, dar probabil toate lucrurile importante au un preţ şi oricât de mare ar fi acest preţ, va trebui plătit”, a spus Berbeceanu.


Întrebat cât de mult a contat faptul că a avut susţinători, atât apropiaţi ai săi, cât şi oameni care îi sunt necunoscuţi, dar care cred în nevinovăţia sa,

Traian Berbeceanu a declarat că a contat foarte mult. „Onoarea şi demnitatea nu ţi le pot lua nimeni”, a mai spus poliţistul. El a precizat că va colabora cu anchetatorii care fac cercetări în urma sesizărilor pe care le-a depus.
 

Vă recomandăm şi:

Traian Berbeceanu a fost eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

Mesajul dur al „Comisarului Cattani”, din închisoare: „Marş afară!”

„Împarte o Coca-Cola cu Traian”: gestul inedit al soţiei „comisarului Cattani”

„Băieţii răi” s-au lepădat de „Comisarul Cattani”: ce îi transmit foştii capi ai lumii interlope poliţistului aflat în necaz

Povestea Mirelei Litera, „femeia fatală” dintre Simota şi Litera, devenită martor împotriva „Comisarului Cattani”

Rechizitoriul grupării lui Alin Simota: reţeaua de teroare a milionarului acuzat de crimă organizată şi şantaj

Baronul Văii Jiului: Alin Simota a fost ajutat de interlopi şi de politicieni să se impună în „zona fierbinte” a Hunedoarei

FOTO Lista „Comisarului Cattani”: cine sunt „băieţii răi” care au depus mărturie împotriva lui Traian Berbeceanu

EXCLUSIV VIDEO Soţia „Comisarului Cattani” despre ziua arestării: „I-am spus copilului că Traian e în străinătate”

FOTO Duşmanii lui Traian Berbeceanu. Cine sunt cei pe care şeful de la Crimă Organizată îi acuză că i-au vrut capul

VIDEO Traian Berbeceanu a fost reţinut. Ce mesaje îi transmit hunedorenii „justiţiarului” de la BCCO

FOTO Traian Berbeceanu şi Codruţa Kovesi, în prima lovitură dată jefuitorilor combinatului. Povestea mafiei fierului, salvată de amorţeala justiţiei

FOTO VIDEO Traian Berbeceanu a fost ridicat de mascaţi. Declaraţie şocantă a şefului BCCO Alba despre dosarul său

Traian Berbeceanu,Deva. FOTO: ADEVĂRUL. Daniel Guţă.

Imagini din aceeasi galerie
  • Traian Berbeceanu,Deva. FOTO: ADEVĂRUL. Daniel Guţă.
  • Traian Berbeceanu,Deva. FOTO: ADEVĂRUL. D.G. 1
  • Traian Berbeceanu,Deva. FOTO: ADEVĂRUL. D.G. 2
  • Traian Berbeceanu, Întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL..
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL..1
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.. 2
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.. 3
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.. 4
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.. 1
  • Traian Berbeceanu, întâmpniat la întoarcerea acasă. FOTO: Daniel Guţă ADEVĂRUL
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările